Tabletă de scriitor Nesăţiosul Stat – balaur cu şapte capete

in Polemici, controverse

 

 

Cum să nu scriu despre Neamul meu sfînt, cînd îl văd cum se stinge în sărăcie şi în mizerie? Cum să nu-i deplîng pe români şi să nu-i compătimesc, cînd îi văd cum se usucă pe picioare şi sînt veştezi ca frunzele pipernicite, atunci cînd cade bruma timpurie peste ele? Şi nu că vor ei, ci alţii, care au nevoie de munca lor, plătită la preţ de nimic… Şi, totuşi, românii fac haz de necaz, fiindcă umorul nu le-a pierit. Aşa au fost şi moşii, şi strămoşii lor, opincari cu traista-n băţ, cu bucata de mămăligă rîncedă în desagă, pe moşia boierului. Şi nu aveau telefon mobil ca acum, nici plasmă, nici maşină cu mulţi cai-putere. Oare să fi fost ei sănătoşi, să fi fost bucuroşi de traiul pe care l-au dus? Noi spunem că nu. Şi sînt cărţi, biblioteci întregi, scrise cu lacrimile acestor obidiţi. Dar, uite că lucrurile nu diferă cu nimic faţă de cum au fost în cazul generaţiilor bunicilor noştri. Românii au aceleaşi frămîntări şi nemulţumiri, aceleaşi mîhniri, fără să fie auziţi de cineva, pentru că politicienii noştri n-au nici o treabă cu ţara. Din toate timpurile, aceştia s-au axat doar pe propriile afaceri, iar legile pe care le-au dat au fost împotriva şi spre umilirea alegătorilor lor. Mă întreb, însă: cum rabdă românul bătaia de joc la adresa sa de la nişte oameni de la care vrea dreptate, adevăr şi corectitudine? Dar, întîmplător, îmi arunc, şi eu, privirea într-o parte şi-n alta, că doar n-o să merg cu nasul în pămînt, şi văd în ochii oamenilor durerea, care, de fapt, este a Neamului din care-şi trag rădăcinile. De aici porneşte revolta mea, strigătul meu, care e al celor asupriţi şi mereu aflaţi pe listele datornicilor către Stat, cu fel şi fel de taxe. Dar ce folos, dacă indivizii care conduc ţara asta sînt indiferenţi la necazurile lor? Eu nu pot decît să scriu şi să fac auzit glasul lor prin intermediul acestor rînduri. Nu ştiu dacă e mult sau puţin, că, orice aş spune, tot supuşi vor rămîne, aidoma strămoşilor care lucrau pe moşia boierului, de dimineaţa pînă seara, cu cămaşa udă pe ei de sudoare, iar stăpînul stătea mereu cu gîrbaciul în mînă, la praşilă, la coasă, la stîna de pe dealuri, cu şareta trasă de cai. Azi, se întîmplă la fel, numai că la alt nivel, iar viaţa omului de rînd, supravegheat non-stop de aparatura secretă şi de paznici, depinde tot de stăpîn, adică de ,,colecţionarul” de averi făcute din truda lui. Ce bine-a ajuns ţara noastră, condusă de nimeni altcineva decît de Dumnezeu! Dar un Dumnezeu care, probabil, are şi El grijile Lui. Ce-i de făcut? Întrebare la care pot răspunde doar cei în cauză, adică oamenii simpli, care au credinţă într-înşii, dar cărora puterile le sînt limitate, neputînd schimba ceva. Oricum, viaţa e frumoasă, dar, cînd grijile sînt prea multe, cerul se întunecă şi furtunile încep, ducîndu-şi mai departe existenţa tot printre hiene şi lupi, printre oameni prefăcuţi şi tîlhari, printre şarlatani şi demagogi, care le fură coaja de pîine, paharul cu apă şi gazul din lampă. În ceea ce priveşte curentul electric, tot ei îl plătesc, cu vîrf şi îndesat, după calculele de pe facturile oficiale, întocmite după matematica acelora cu lefuri mari, cu buzunarele mereu flămînde, mereu hrăpăreţe, niciodată întoarse pe dos de cei de la Antifraudă, cum se întîmplă cu micii comercianţi. Aceştia, de la o vreme, au început să-şi închidă prăvăliile, pentru că, în ţara asta, nu mai e de trăit şi, orice ai face, eşti bănuit că furi din munca ta. Pe cînd Statul, lacomul de Stat, acest balaur nesăţios, bea laptele nou-născuţilor, se-nfruptă din gologanii bolnavilor de cancer, strivind orice contribuabil cinstit, care s-a născut aici să fie condus de prea mulţi neisprăviţi. Aşadar, românul va rămîne sclav, dar îmbrăcat în haine noi de democraţie ciumată, ciudată, fără egal în Istorie. Că aşa e mersul lumii, unii cu escrocheriile, iar alţii cu munca. Rezultatele se văd: o ţară fără reguli şi principii, răpusă de demoni politici, care se află la loc de frunte în clasamentul minciunii şi urii, păstorind un popor beteag şi sărac, jefuit pe faţă de conducătorii lui şi lăsat intenţionat, prin lege, pe mîna hoţilor, că oricum nu există leac de vindecare.

Ion Machidon,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI