Tabletă Doina Vodă

in Alte știri

 

Privind cu atenţie creaţiile scriitorilor care, odată ce trec de a doua tinereţe, sînt luaţi de valul suferinţelor, al regretelor după anii pierduţi pe cărările uitării, vedem că, deodată, devin pesimişti. Greu de înţeles chiar de către ei înşişi… Doina Vodă şi Radu F. Gurău sînt astfel de poeţi. Versurile lor sînt ale unor oameni cîndva veseli, utili ţării, care, astăzi, s-au trezit trădaţi de chiar propriile puteri. Sînt lucruri ce stau în firea oricărui pămîntean care îşi urmează cursul firesc al vieţii, fără să ştie unde va ajunge. Sau, mai bine zis, ce va ajunge… În poezia Doinei Vodă ,,S-a dus primăvara mea”, pag. 39, din volumul ,,Între cer şi pămînt”, tipărit în 2013, în ediţie bilingvă (traducerea în engleză aparţinînd doamnei Ilinca Zamfirache), descoperim o profundă nemulţumire a autoarei, care nu se poate împăca deloc cu trecerea, pe neobservate, a timpului, inamicul Nr. 1 al omului: ,,S-a dus primăvara mea/ Cu chiote de bucurii primare…/ Şi acum cireşu-i înflorit,/ Ghioceii sînt presaţi/ În cărţi groase, nerăsfoite…/ S-au pierdut puzderie de prieteni,/ Părinţi şi rude,/ Sîntem în primul flanc,/ Războiul e tăcut,/ Mai cade… un caporal./ Păcat!, se auzea cîndva,/ Acum, un scurt oftat…/ Ne-am obişnuit/ Cu lipsa la apel…/ Şi… înainte de stingere/ Se strigă doar numere,/ – «Să trăiţi!»/ S-au dus anotimpurile,/ Şi-n ordinea militară/ Se încheie anul oilor din ţarc…/ Dacă vine alt cioban?/ Se va întîmpla ceva?!/ Vom îmbătrîni c-un an…”.

Doina Vodă nu face recurs la memorie, se simte încrezătoare în lumina zilei de a doua zi, bucurîndu-se de peisajul lumii actuale. Ea încearcă să se consoleze prin poezie, gîndindu-se, cu nostalgie, la anii care au trecut, atunci cînd voioşia, sănătatea, tinereţea îi creau buna dispoziţie. Optimismul său nu este unul formal. Autoarea conştientizează lumea din jurul său aşa cum a cunoscut-o, fără să facă rabat de la lucrurile excepţionale, precum poezia, în care se regăseşte deplin, înţelegînd că poeţii, în ciuda greutăţilor, au datoria să viseze. Dumneaei este o visătoare care nu se teme de ploi, ştiind că acestea aduc rod. Nu se teme de Soare – ştie că el aduce viaţă pe pămînt. În schimb, ea demască, nu ştim dacă în mod voit, portalul sufletului nemulţumit de sine, dîndu-ne de înţeles că şi-ar fi dorit un altfel de parcurs al vieţii decît cel pe care l-urmat… Poezia ,,Doinind…” (pag. 30) ne evocă durerea omului neînţeles nu de oameni, ci de propria persoană: ,,M-au întrebat: «De ce doineşti a jale,/ Ce îţi lipseşte/ În tot ce te-nconjoară?»// Sînt construită prost,/ Să-mbătrînesc urît…/ Dacă plecam în tinereţe/ Rămîneaţi cu chipul meu/ Nebun de voioşie./ Dar veselia de-atunci/ Convieţuia cu tristeţea,/ Ce m-a însoţit mereu;/ Atunci cînd hototeam,/ Un ochi deschis rîdea,/ Iar celălalt, închis, plîngea…”.

Prin acest volum, Doina Vodă ne arată, din propria experienţă de viaţă, toate cele ce se petrec cu noi şi felul nostru de a fi, trăind ,,Între cer şi pămînt” – sub aspect liric, binînţeles -, între zvîrcolire de lacrimi şi imponderabile momente de duble stări scriitoriceşti.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI