Talpa Iadului

in Alte știri

Aşa se chema subsolul Celularului din Aiud, unde era o mizerie de grajd, cu umezeală permanentă şi mirosuri pestilenţiale. Un adevărat Iad! Aici am ajuns, şi eu, în 1956, pentru 10 zile. De regulă, pedeapsa era de 7 zile, dar, în cazuri mai grave, se dădeau 10 zile. Dacă aceia care au optat în favoarea comunismului în ţara noastră, după lovitura de stat din 1989, cunoşteau ororile de care a fost capabil un astfel de regim, poate nu ar mai fi contribuit, cu votul lor, la prelungirea coşmarului. Cred că ei nu au citit nimic nici despre Lucreţiu Pătrăşcanu, să afle că a fost ucis, cu un glonte în ceafă, de camarazii lui, deşi el era un bolşevic convins, încă din tinereţe. A dus în păcat şi oameni cinstiţi, care spuneau: ,,Pătrăşcanu, cu un doctorat în Drept, obţinut la Berlin, fiu de profesor, merge pe drumul luminos”. Cel ce a depus mărturie împotriva lui Pătrăşcanu, pentru ca acesta să fie condamnat la moarte, se numea Belu Silber, un om care, pe mine, m-a salvat, în 1957, la Zarca Aiudului. Dacă el nu chema, atunci, medicul, cu aparatul de oxigen, o jumătate de oră mai tîrziu eram mort. Hai să ne ducem să votăm, precum turma. Să mergem, şi noi, ca oile… Ce rost are să ne mai gîndim că, prin fapta noastră mîrşavă, îi împingem în suferinţă pe nişte oameni absolut nevinovaţi? La ce bun să ne mai tîrîm, în genunchi, la Mînăstirea Necula, sau să stăm la cozi uriaşe, ca să ne închinăm la moaştele Sfintei Parascheva? Acolo, la Aiud, dacă îţi scăpa o firimitură de pîine – a doua zi o găseai transformată în ciupercă. Apoi, lumina aia chioară ne exaspera. Nu-mi imaginez de unde aveau nenorocitele alea de becuri de 15 W – poate din import. Eram, cu toţii, speriaţi de condiţiile mizere în care trăiam: ne gîndeam, mai ales, la plămînii noştri. O să ziceţi: de ce nu ţi-ai văzut de treabă, măi tovarăşe? Acum, puşcăriaşii au televizor color, cu telecomandă, frigider, masă de biliard şi, mai ales, pastă de dinţi. Noi ne spălam pe dinţi cu săpun de rufe. Pachet – unul singur, în 13 ani. Am ajuns acolo, venind de la minele de plumb, zic mine, că am fost şi la Baia Sprie (5 ani), şi la Cavnic (3 ani). Am zis să mă apuc de învăţat, şi scriam, pe o cîrpă albă, cu un băţ muiat în albastru de metilen. Ca să scriu o literă întreagă trebuia să înmoi băţul în soluţia aia de vreo 2-3 ori. Şi, în felul acesta, îmi făcusem cîteva lecţii de psihologie şi de logică, la care ţineam foarte mult. Într-o dimineaţă, ne-au scos afară, pe neaşteptate, şi nu am mai avut timp să le ascund. De fapt, nici nu ştiam că urma să aibă loc o percheziţie. Cînd m-am întors în celulă şi am constatat lipsa ciornelor mele, mi-am pierdut uzul raţiunii – cum spunea ilustrul Caragiale. M-am dus să bat în uşă, să-mi cer lecţiile înapoi. Era total aberant, fiindcă, oricum, momîrlanul de sergent nu mi le-ar fi dat. Colegii de celulă au încercat să mă convingă să nu bat în uşă, fiindcă riscam să mă închidă la beci. Ei au tot insistat să mă facă să renunţ, dar eu eram răvăşit de suferinţă. A venit momîrlanul şi i-am cerut să-mi înapoieze lecţiile, ameninţîndu-l că, altfel, nu va scăpa de mine nici dacă se ascunde în gaură de şarpe. I-am spus: ,,Nu o să te iert niciodată. Şi în India dacă fugi, voi veni după tine să te pedepsesc”. Erau ameninţări grave. Dacă mă pîra lui Koller, comandantul Aiudului, un fost luptător în brigăzile comuniste din Spania (1936-1939), nu mai scăpam cu viaţă. Cînd m-au dus la ,,Talpa Iadului”, nu credeam că voi mai ieşi viu de acolo. Mi se dădeau un turtoi de 400 gr. (teoretic) şi o cană de apă caldă, iar în ziua a 3-a şi a 4-a, cîte un polonic de arpacaş. Oameni buni, de fiecare dată cînd vă veţi prezenta la vot, să aveţi în minte toate aceste mărturii. Pentru că am întîlnit în viaţa mea destui oameni care se dădeau cu capul de pereţi, după ce au constatat înşelătoria. Romanii spuneau să nu faci rău altuia – să faci bine nu eşti obligat. Ai libertatea să te arunci de la etaj, dar nu ai voie să-mi cazi, mie, în cap. Fiindcă am şi eu dreptul la viaţă, deşi nu am făcut nici o cerere în acest sens.

ION BAURCEANU

COMENTARII DE LA CITITORI