Ţara în care trăiesc: ţara cangrenelor politice

in Război corupției

Scriu aceste rînduri, mînat de un sentiment de amărăciune, la cîte mi-e dat să văd, zi de zi, atît în spaţiul public, cît mai ales la televizor. Nu am crezut vreodată că voi trăi asemenea vremuri şi că ele pot face parte din realitate. Credeam că numai în literatura S.F. se pot întîmpla atîtea lucruri, greu de imaginat, mai ales acum, cînd se tot vorbeşte de globalizare, de Spaţiul Schengen, dar şi de furăciunile de sute de milioane de euro, fără să se realizeze cine ştie ce obiective concrete şi pentru năpăstuiţii de noi, cei de la talpa ţării. În schimb, sîntem intoxicaţi cu fel şi fel de minciuni de mai toţi politicienii noştri, care luptă doar pentru interesul lor, sau al grupului din care fac parte, nicidecum pentru binele naţiunii.

Păcat de ţara asta! Vai de ea, sărmana! O deplîng, văzînd în ce stare deplorabilă a ajuns, după ce, de aproape un sfert de veac, nimănui nu i-a păsat să ia seama la faptul că şi românii care trăiesc aici sînt la fel de importanţi ca orice alt popor din lumea civilizată, că ei au o istorie frumoasă, o cultură aparte, care nu poate fi ignorată. Adeseori, populaţia e minţită de acei indivizi care se împotrivesc statului de drept, doar pentru ca ei să-şi poată desfăşura, nestingheriţi, afacerile murdare. Nu e nevoie să le mai amintesc, multe sînt ştiute, deja, de toată lumea, dar astfel de cazuri se tot înmulţesc, de la o zi la alta, precum ciupercile după ploaie. Totuşi, ce mă intrigă cel mai tare este faptul că nimeni nu dă socoteală nimănui. Pentru liniştea mea, ca român care îşi iubeşte ţara şi care nu se manifestă pe nici un blog, ori pe vreun afiş, pun cîteva întrebări, la care doresc să-mi răspundă cine o vrea şi cum o vrea, însă fără patimă: Pînă cînd va mai fi condusă ţara asta de oameni care, zi şi noapte, nu fac altceva decît să ne înşele cu atîtea promisiuni deşarte, de ajung să se încurce în propriile minciuni?

Cînd va fi slujit Parlamentul României de oameni pe deplin loiali Poporului Român? Pînă cînd vor trăi românii în sclavia facturilor umflate, fie că e vorba de apă, de curent electric, fie de impozitele pe pămîntul de sub geamul casei, sau pe maşina proprietate personală? Pînă cînd vor fi stoarse de bani, prin taxe şi impozite de tot felul, firmele mici, care supravieţuiesc cu greu, de azi pe mîine? Aceste răspunsuri le vreau acum, nu la sfîntu-aşteaptă şi, dacă se poate, chiar sub semnătură oficială. Apropo, deşi s-au scurs, deja, două luni de la începerea noului an şcolar, soarta abecedarelor pentru cei mici, a manualelor, în general, continuă să fie un mister… Această problemă ar fi putut fi rezolvată, dacă în minister se găseau oameni care să se fi ocupat în mod serios, cel puţin încă din vară, de tipărirea acestora… Pentru o abatere atît de gravă, va plăti, vreodată, cineva? În Constituţie scrie, negru pe alb, că accesul la învăţămînt este gratuit, acesta fiind un drept garantat de Stat pentru toţi copiii ţării, indiferent de etnie, religie, sau de statutul social ori profesional al familiei din care fac parte. În ciuda acestor prevederi constituţionale, părinţii sînt nevoiţi să scoată din buzunar o groază de bani pentru achiziţionarea manualelor alternative, multe dintre ele nefiindu-le deloc utile elevilor… Aceasta este ţara în care trăiesc eu, şi unde trăieşti şi tu, prietene. E ţara pentru care, în urmă cu 300 de ani, Constantin Brâncoveanu şi fiii săi au suferit moarte de martiri, pentru a păstra nealterate valorile naţionale şi spirituale ale acestui neam; iar Alexandru Ioan Cuza, pentru politica sa, de dezrobire a ţiganilor de pe moşiile boierilor, a plătit un preţ greu, fiind obligat să plece în exil. Acum? Poţi face orice, mai ales politică. Nu contează că nu ai vocaţie pentru asta, fiindcă, oricum, nu vei fi nevoit să dai socoteală cuiva; cît despre propria conştiinţă, nu are rost să mai discutăm…

Cine plăteşte pentru distrugerea economiei naţionale? Iată o altă întrebare, la care nu doresc răspuns, ci pedepsirea celor ce se fac vinovaţi de acest dezastru. La televizor, realitatea este una, iar, în teren, observăm că e alta. Ţara celor fără de ţară. Ţara cangrenelor politice. Ţara gunoaielor şi a foametei, unde cei mai mulţi dintre români, tot mai des, se culcă flămînzi, visînd la pîinea pe care, tot mai rar, o pot pune pe masă.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI