ŢARA LUI CIRIPOI

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: „Eu cu lanţuri la picere

Tu desfaci sticle de bere“. (Folclor)

 

În anii ’70 lansam o glumă: primul denunţ din Istoria României e scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung, trimisă, la 1521, către judele Braşovului, sasul Hans Benkner. Ea începe cu vorbele: „I pac îţi dau de ştire“. Şi de atunci încoace, de aproape 500 de ani, pac! pac! – toată lumea dă de ştire, trage cu urechea, colportează, bîrfeşte. Pac la „Războiul!“. Din acest punct de vedere, al şanţului, sîntem cei mai îndreptăţiţi urmaşi ai Byzanţului. De cca. 40 de ani, de la serialul „Un August în flăcări“, scris de amicul meu Eugen Barbu, face carieră un nume: Ciripoi. Rolul era interpretat de Ştefan Mihăilescu-Brăila. Într-o după-amiază toridă, din anii ’80, mă aflam cu Eugen Barbu pe terasă, la grădina Mărul de Aur, şi beam, vorba lui Şt.O. Iosif, „şpriţuri mari de vară“. Atunci a căzut, ca iarna pe casă (de fapt, pe masă), Ştefan Mihăilescu-Brăila. Era bine trotilat, el făcînd parte din echipa boemei bucureştene de machitori fruntaşi pe ramură: Gh. Dinică, Nuni Anestin, Constantin Piliuţă, Florin Pucă, Teodor Pîcă, Octavian Stoica, Nino Anghel, Constantin Rauţchi, Vasile Niţulescu, Richard Oşaniţki. Redutabilă formaţie! Ce idee fixă credeţi că-l bîntuia pe Ciripoi? El încerca să ne convingă de faptul că avem în persoana lui un actor mai mare ca Toma Caragiu, fiindcă a jucat şi dramă, şi comedie. Noi, la rîndul nostru, o ţineam pe-a noastră: nu şi nu, desigur, el e un actor foarte bun, dar Toma Caragiu fusese genial. Însă Ciripoi era de o încăpăţînare uluitoare. Nu era agresiv, ca Gh. Dinică, avînd o beţie în limite acceptabile – dar începuse să ne deranjeze. Ulterior, după decembrie 1989, aveam să aflăm că el nu-şi merita porecla de Ciripoi, alţii fiind turnători la Securitate, hai să nu le mai dau numele.

Astăzi, din 10 oameni publici, cel puţin jumătate îşi merită cognomenul de Ciripoi. Ei devin turnători din diferite motive. Cel mai des, în condiţiile privării de libertate. Iar anchetatorii sînt şi mai imorali: le dau drumul acasă dacă îi dau în gît pe alţii. Asta a ce seamănă, fraţilor? A şantaj! O justiţie care se respectă n-ar trebui să ţină cont de astfel de denunţuri, care sînt smulse prin promisiuni şi avantaje.

Ce credit moral au atît anchetaţii, cît şi anchetatorii? Trocul e prea murdar, lumea are, din ce în ce mai mult, convingerea că locul Securităţii a fost luat de DNA. E prea mare hei-rupismul. Prea teribile sînt vîjîiala dubelor şi zornăitul cătuşelor. Asta nu e justiţie. E joaca de-a hoţii şi vardiştii. Care şi ei sînt hoţi, că doar nu e nimeni atît de naiv să creadă că trăiesc din salariu.

La ora la care scriu aceste rînduri, presa stă, ciorchine, la uşa DNA. Cine mai e adus cu duba? Cine rămîne peste noapte? Cine iese în cătuşe? Nimeni, însă, nu se întreabă: de ce marii mafioţi au fost lăsaţi să-şi facă de cap atîţia ani? Unde erau Poliţia şi Justiţia? Nu cumva la nunţile şi petrecerile lor? Şi cît de credibile sînt avalanşele de arestări într-o vreme şi într-o ţară în care prăduitorul Flotei e făcut scăpat de Justiţie, la ordinul direct al americanilor? Dacă nici ăsta nu e jaf, atunci ne-am tîmpit cu toţii. Mai pe înţelesul tuturor, pînă nu e arestat Răufăcătorul Naţional Traian Băsescu – nici o activitate şi nici un demers al Justiţiei nu sînt credibile. Aceeaşi soartă trebuie s-o aibă şi traficantul de copii şi geambaşul de case Klaus Iohannis. Arestaţii pot fi confruntaţi unii cu alţii 24 de ore din 24. Pot să se toarne între ei zi şi noapte, pînă fac spume la gură şi scurtă la mînă. Fondul problemei e acesta: stăpînii americani ai coloniei numite România se fac de rîs prin protecţia pe care o oferă, la vedere, celui mai mare gangster din Istoria modernă a României, Pazvante Chiorul, dar şi lui Căpşună Vodă. La fel de ticăloşi sînt şi străinii mituiţi de Mafia băştinaşă: Emma Nicholson, Günter Verheugen, Bruce Jackson, Mark Gitenstein, Wessley Clark ş.a. Pe ăştia cine şi cînd îi priponeşte?

CORNELIU VADIM TUDOR

Joi, 29 ianuarie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI