Tărîmul de dincolo (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Tezaurul folcloric al tutoror popoarelor lumii evocă în cîntece, dar mai ales în basme, existenţa unui tărîm misterios aflat dincolo de cel locuit de noi, muritorii. Eroul unei poveşti arabe ni-l prezintă pe locuitorul unui sat, care pleacă în căutarea unei alte lumi. El se întoarce după mult timp şi le povesteşte celor strînşi în jurul lui că, undeva, departe, peste munţi şi dealuri, dăduse peste un sat identic cu al lor, locuit de replici vii ale tuturor sătenilor. Fiul de împărat din basmul „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu – cel mai frumos şi mai straniu basm – ajunge, fugind după o căprioară, într-un loc unde nu există timp şi nici amintirea vieţii lui anterioare. Multe dintre basmele noastre populare fac referiri la aceste misterioase tărîmuri de dincolo. Să fie, oare, o simplă coincidenţă faptul că, astăzi, există fizicieni care nu exclud existenţa unor universuri paralele? În dorinţa de a da un răspuns acestei întrebări, se confruntă două ipoteze: aceea potrivit căreia oamenii neştiutori de carte, născuţi şi trăitori în mijlocul naturii, pot avea un coeficient superior de inteligenţă, care-i poate ajuta în a-şi imagina astfel de lucruri şi alta, diametral opusă, prin care se susţine că un om neşcolit, oricît de inteligent ar fi, nu poate opera cu noţiuni abstracte. În consecinţă, un ţăran analfabet sau doar cu puţină carte nu şi-ar fi putut imagina ieşirea din timp, aşa cum este ea evocată în basmul lui Ispirescu. În cazul acesta, cum se face că a fost posibil ca în basmele populare să se strecoare o astfel de înţelepciune? Răspunsul ar putea consta în posibilitatea ca pe planeta noastră să se fi succedat mai multe valuri de civilizaţii, care să fi dispărut din varii motive. Nu este deci exclus ca eventualii supravieţuitori să fi transmis aceste informaţii, care apar în creaţii populare, considerate de noi ca fiind exclusiv rodul imaginaţiei şi al intuiţiei unor oameni simpli, neştiutori de carte. Dacă astfel de tărîmuri sînt, în general, imperceptibile muritorilor de rînd, ele fiind atinse doar în mod cu totul excepţional, în Secolul XX, amiralul Byrd a lansat ideea că pămîntul ar fi gol în interior şi că ar adăposti o altă lume. După apariţia cărţii amiralului Richard Byrd, tot mai mulţi oameni au început să creadă că pămîntul este gol în interior şi că ar fi locuit de fiinţe asemănătoare nouă. Iată ce afirma amiralul: „Cine poate spune cîte lumi sînt dincolo de ceea ce ştim noi că ne înconjoară? Cîte făpturi minunate sau înfricoşătoare aşteaptă să treacă porţile nevăzute care ne despart? Şi cîte le-au trecut deja?”.

(va urma)

MARGARETA CHETREANU

COMENTARII DE LA CITITORI