,,Taurul din Valea Boului“

in Lecturi la lumina ceaiului

Mărturisesc că iubesc nespus animalele. Am şi scris despre ele. Anul trecut mi-au apărut, în ,,România Mare”, un articol cu titlul sugestiv ,,Porumbeii, căprioarele, caii” (pe care l-am introdus în ultimul meu volum de pamflete ,,Politicieni, analişti şi Limba Română”), precum şi poezia ,,Adio, Bobi!”, inspirată de moartea unui cîine de care familia mea era foarte ataşată. După cum se vede, ador animalele, îndeosebi patrupedele. Nu prea mă împac, însă, cu cele cu două picioare…
Şi vaca este un animal drag omului. Ea e folositoare, şi blîndă, şi bună. Ne dă lapte şi brînză, produse atît de utile nouă. La casa ţăranului român, vaca a fost, secole de-a rîndul, un ajutor de nădejde, care îi furniza familiei sale hrana cea de toate zilele. Iar stăpînul o îngrijea cu afecţiune, ştiind că are nevoie de ea.
Apoi, boul. El trăgea în jug, ca să are ogorul ţăranului. Iar acesta îl iubea şi îl îngrijea cu drag. ,,Pocnind din bici pe lîngă boi” – e titlul unei cunoscute poezii a lui George Coşbuc, ,,poetul ţărănimii”, în care ne este prezentată o ipostază a existenţei oamenilor de la ţară.
Taurul este şi el un bou, dar unul mai fălos, mai puternic şi cu un rol mai important: perpetuarea speciei sale. În Spania se practică şi astăzi, cu mare succes, luptele de tauri, spre delectarea publicului avid de sînge. Taurul a ajuns, aşadar, un mijloc de distracţie. Mă întreb, însă: ce distracţie poate fi aceea să vezi un animal atît de frumos murind în arenă, în strigătele de Olé! ale spectatorilor?
Dar, să revenim. Întotdeauna m-au frapat titlurile: fie cele ale operelor literare şi ale filmelor, fie genericele unor emisiuni TV. Acestea nu se aleg la întîmplare, căci ele trebuie să fie o chintesenţă a subiectului vizat. Iar acest lucru nu e deloc uşor. Am reţinut, aşadar, genericul unei emisiuni TV şi, pentru că ni s-a părut inspirat, l-am preluat ca titlu al acestui articol.
Era un titlu, în opinia noastră, adecvat, căci se vorbea despre un ,,taur”, pe nume Cristi Borcea. Fostul patron al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, aflat, acum, în puşcărie, nu pierde timpul. El scrie cărţi, deci creează, şi mai face un lucru nobil, în folosul speciei: procreează. Cum să n-o facă? Doar e înalt (1,90, după cum s-a lăudat), e frumos, e deştept (,,ştiu să fac bani!”). Prin urmare, rupe gura tîrgului cu farmecele sale. Femeile se bat pentru a intra în graţiile lui. Iar el le toarnă plozi. În acest sens, e un adevărat recordman. Pentru asta e căutat pînă şi la pîrnaie, întrucît, chiar şi acolo, Taurul satului (Borcea s-a născut la ţară şi, culmea, în Valea Boului!) e la fel de prolific.
Cum să nu admiri un asemenea exemplar? Ce mai, Cristi Borcea, eşti mare! Ai lăsat-o pe Mihaela, acum o părăseşti şi pe Alina, ca s-o iei pe Valentina!
GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI