Tema: Gardul nostru cel de toate zilele (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

A doua variaţiune
Cînd vrea să-şi construiască un gard, ţăranul român nu se lasă pînă nu-şi ciupeşte vecinul măcar de o palmă de pămînt. Apoi, satisfăcut, îl înjură prin sat. La rîndul său, cînd îi vine la mînă, vecinul păgubit procedează la fel, dar asta e o chestie de logică formală, care îl dezincriminează pe făptaş. (Exact ca în armată, cînd ne dispărea centura agăţată de capul patului, sau cămaşa pusă la uscat. Sfătuiţi de caporal, ne duceam la un om de-al lui şi cumpăram altă centură. Acela, oare, de unde avea centură? Tot caporalul ne lumina: ,,Ce-ţi pasă? Bine că ceea ce-ţi lipseşte acolo se găseşte dincolo!”.) Aşa am păţit şi eu cu vecinul Bigăle. M-am apucat să-mi fac un gard nou, în locul celui ridicat de tata, acum mai bine de 30 de ani, împreună cu ta-su lui Bigăle, jumate-jumate, după cum s-au înţeles ei, la vremea aceea. Pe suprafaţa care-mi revenea, am înălţat un gard straşnic, din beton. Dar Bigăle nu se încumeta să facă la fel – spunea că tocmai l-a visat pe ta-su, cum plîngea de mila gardului -, rugîndu-mă să-l păsuiesc niţeluş. Numai că, după ce l-am ridicat pe al meu cu vreo jumătate de metru mai încoace, m-am pomenit că-şi dărîmă şi el putregaiul de la ta-su. Apoi am auzit că m-a înjurat prin sat – cică degeaba am fost ce-am fost la viaţa mea, că tot el s-a dovedit mai deştept.
A treia variaţiune
Cînd s-a dat pămîntul înapoi, bătrînul Vasile Bijboc a primit cîţiva ari chiar în curtea fostului C.A.P., lîngă o magazie. Şi, ca să nu iasă discuţii, omul şi-a împrejmuit proprietatea cu un gard. În scurt timp, s-a înfiinţat în sat o asociaţie a micilor proprietari de pămînt, cu sediul chiar în magazia aceea. Însă toţi şefii asociaţiei au început să se împiedice de gardul cu pricina şi, zor-nevoie, s-a impus dărîmarea lui, deoarece bătrînul putea trage cu urechea la ceea ce se discuta în sediu. Plus că, la o adică, nici Salvarea şi nici Pompierii nu puteau intra pe ulicioara croită ad-hoc. Prin urmare, şeful asociaţiei a început o discuţie principială cu bătrînul: ,,Nea Vasile, hai să-ţi dăm alt pămînt, la cîmp!”. Însă unchiaşul nici n-a vrut să audă. ,,Dacă nu vrei, hai să-ţi cumpărăm bucăţica asta…”. Pe măsură ce ofertele curgeau, el se arăta mai catîr decît toţi catîrii din lume. Atunci s-a recurs la diplomaţie: ,,Bă, nea Vasile, dar dacă îţi angajăm băiatul tractorist la noi… Ei, ce zici?”. Ala, să n-audă: ,,E prea puţin, neică!…. Însă dacă mi-aţi angaja şi nora telefonistă…”. În faţa unei asemenea obrăznicii, a intervenit şi primarul, care i-a trimis o somaţie scrisă, să-şi ia dracului pămîntul de acolo, altfel îl bagă în puşcărie. Dar moşul o ţinea pe-a lui: ,,Nu mi-ar strica nici cîteva oi, ba chiar şi o văcuţă cu lapte…”. S-a iscat un mare scandal, şi puţin a lipsit ca miliţianul să-l împuşte pentru sabotaj la noua lege a fondului funciar. Urmarea a fost că, pus în faţa unor asemenea samavolnicii, Vasile Bijboc s-a legat cu lanţul de gard şi a ameninţat că îşi dă foc… Pînă la urmă, bietul bătrîn, luptînd de unul singur, a făcut atac cerebral şi a murit chiar acolo, în faţa gardului.
Astăzi, asociaţia micilor proprietari are un sediu nou, chiar în centrul satului, cu ditamai scara de marmură şi cu lei de cretă la uşă. Magazia fost furată demult. A rămas în picioare doar gardul, care marchează fosta proprietate a defunctului, căci, la noi, mare sau mică, proprietatea este sfîntă. În plus, în faţa gardului, a apărut o cruce, aşa cum sînt vechile cruci de pe Valea Jepilor, sau cele de pe marginea şoselelor, semn că, pe acolo, mai trec oameni.

Sfîrşit
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI