Teorema lui Pitagora

in Lecturi la lumina ceaiului

Iată cum vine ploaia… Dar nu de oriunde şi nu oricînd. Nu mai ştii, numărîndu-ţi anii de galbene frunze, întru pace de cuvînt de bulb de pîine caldă. Pentru că te iubesc, îţi scriu aceste slove de flori albastre, să poţi construi o carieră artistică în viaţă, ca un simbol de iederă întru palat, în care sentimentele să le scrii pe o foaie de trandafir roşu: ,,Aici este locul în care, pentru prima oară/ Sufletul mi-a luat foc pentru un sărut/ Izvorînd din belşug de miere de codru/ Cu stele mărginaşe şi fructe prăpăd…”

. Şi gîndurile vor curge, în nepăsarea lor de timp şi timpuri, de prezent, sau de viitor, pe cărări de păsări de trifoi, cîntec dulce – scrisori de care voi mai auzi şi cu alte ocazii, chiar dacă plouă, o măruntă ploaie, cu imagini de scormonit, iscusite vederi cu idei şi frunze de arţar la tot pasul. Dar… Nu e suficient ca tu să fii eu, iar eu să fii tu, în carnea oaselor amîndurora, deoarece Teorema lui Pitagora se scrie de-a-ndoaselea în prezentul nostru, cînd pîinea se-nmoaie cu sucuri artificiale.

Ion Machidon,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI