Teoria conspiraţiei a atins apogeul

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

NICI RUSIA, NICI AMERICA NU I-AU

ÎNVĂŢAT PE GRECI CUM SĂ VOTEZE!

 

Motto: „Înveţi pe tactu’ să facă copii?“

(EUGEN BARBU)

 

Nici nu s-a uscat bine tuşul pe buletinele de vot de la referendumul grecesc că au şi apărut tot felul de speculaţii. 1) Cică aici e mîna americanilor, care au pîndit momentul să dea lovitura de graţie Uniunii Europene. 2) Dimpotrivă, că aici e mîna ruşilor, mai ales după ce fondatorul site-ului russia.today a afirmat: „Am învins în Grecia!“. Oare? Pe cine au învins ruşii în Grecia? Pe nemţi, probabil. Ăştia nu se mai bat la Stalingrad, ci la Termopile. Este clar că cel care a lansat strigătul triumfal încerca să-l imite pe soldatul de la Marathon; l-am fi crezut, dacă ar fi căzut lat ca şi vestitorul biruinţei, după o alergare de 42 de kilometri. Din păcate pentru aceşti senzaţionalişti, realitatea e alta. Şi e mult mai simplă. Puşi să aleagă între jugul cămătarilor străini, care îi forţau să strîngă cureaua, întîi în jurul burţii şi apoi în jurul gîtului – şi demnitatea naţională, grecii cei mîndri n-au ezitat. Indiferent cîţi bani s-au pompat în contra-propagandă. Indiferent ce forme monstruoase a îmbrăcat şantajul. Asta e prima lecţie ce se desprinde din acea duminică fierbinte: fruntea sus, cu orice preţ. Nu uitaţi că sînt puţine popoare foarte vechi, care nu reprezintă un amalgam de corcituri – iar unul dintre aceste popoare e cel grec. Izolaţi acolo, pe nişte insule stîncoase, grecii au rămas greci, fiind descendenţi direcţi ai eroilor din „Iliada“ şi de la Samothrace. Am fost de multe ori în Grecia. (Et in Arcadia ego!). Şi mi-am format o părere despre trăsătura dominantă a fiilor Eladei: fanatismul. În asta constă, de altfel, iureşul grecesc. Fireşte, acest fanatism nu ţine de foame, dar te face să te uiţi, cinstit, în ochii copiilor tăi. A doua lecţie desprinsă din cutremurul de duminică este solidaritatea naţională, în momente de restrişte. Adversarii lui Alexis Tsipras au minţit că el va scoate Grecia din Uniunea Europeană. Ştiu genul acesta de diversiuni, pe care le-am simţit pe pielea mea şi a familiei mele, la alegerile din decembrie 2000: că, dacă vin eu la Putere, voi face execuţii publice pe stadioane (Zoe Petre) şi americanii ne vor bombarda, după care românii vor mînca şobolani dintre ruine (Florin Călinescu şi Ion Ţiriac).

La un popor uns cu toate alifiile, care i-a dat lumii pe Homer, Sofocle, Eschil, Arhimede, Pithagora – nu merge cu scenarii din astea grosolane. De fapt, nu merge nici o variantă care să-i întoarcă pe greci din drum. Din Tratatul de la Maastricht lipseşte cuvîntul-cheie: cămătăria. Fiindcă aceasta e politica oligarhilor care le dictează ţărilor pe ce parte să mestece. Ne facem că vă dăm bani, după care vă punem cu spatele la zid şi asmuţim contra voastră mulţimile înfuriate, care nu-şi mai primesc salariile şi pensiile. Evident, am simplificat. Dar, pe fond, acesta e calculul Marii Finanţe.

A treia lecţie învăţată duminică: Noua Ordine Mondială e vulnerabilă, poate fi învinsă. La ora la care scriu aceste rînduri, nu se ştie ce va urma. Tot ceea ce cunosc eu este că duminică s-a scris o pagină eroică în Cronica lumii moderne. Nu se poate cumpăra, totul, cu bani. Există ceva mai important decît zornăitul monezilor în casa de bani: esenţa divină a fiecărui popor. „Te laudă popoarele, Dumnezeule mare!“ – zice David, în Psalmul 67. Dumnezeu a salvat, din nou, drept-credinciosul popor grec. Nu numai că americanii şi ruşii n-au influenţat votul de duminică, dar şi unii, şi alţii au avut de învăţat de la maturitatea şi curajul de sorginte antică al grecilor. În meciul dintre Ortodoxie şi Iudaism a învins credinţa creştină. Isus i-a alungat cu biciul, din nou, din Templu pe zarafi.

CORNELIU VADIM TUDOR

7 iulie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI