Tetraevanghelul – prima carte în limba română tipărită de diaconul Coresi (1)

in Pagină creştină

La 30 ianuarie în anul 1561, apărea, la Braşov, prima carte tipărită în limba română , scrisă de diaconul Coresi – Tetraevanghelul – care cuprindea textul integral al celor 4 Evanghelii, la traducerea căreia au contribuit şi preoţii români din Şcheii Braşovului. Dacă dovezile scrise sau tipărite reflectă existenţa şi supravieţuirea civilizaţiei unei epoci, prin intermediul cărţilor sau scrierilor moştenindu-se, peste generaţii, date, idei, ori documente, putem afirma că introducerea tiparului a permis nu numai transmiterea, din generaţie în generaţie, a datelor evoluţiei omenirii, dar şi răspîndirea rapidă a unor informaţii, multiplicarea lor, mai ales în sensul cunoaşterii şi învăţării. Cea mai veche scriere cunoscută este cea cuneiformă, pe tăbliţe de piatră, apărută în Mesopotamia, în zona dintre rîurile Tigru şi Eufrat, în Antichitate. În mileniul al IV-lea î.Chr., în Egipt apare o nouă invenţie – papirusul, apoi, pergamentul. Conform legendei, pergamentul a fost inventat în Asia Mică de Eumenes al II-lea, rege al Pergamului, care voia să nu mai depindă de papirusul importat din Egiptul Antic. Acestea erau materiale mult mai adecvate inscripţionării şi răspîndirii informaţiilor. Apoi, apariţia, în Evul Mediu, a codexului – legarea foilor de papirus şi, în Secolul al XIII-lea, a celor de hîrtie, sub formatul cărţii din zilele noastre – a reprezentat un pas esenţial spre noţiunea de răspîndire modernă a datelor despre civilizaţii. Din informaţiile obţinute de istorici, se pare că hîrtia, sub o formă arhaică, fusese deja produsă de chinezi încă din primul secol al erei noastre, însă secretul fabricării ei a fost atît de bine păstrat, încît pe Continentul nostru a fost descoperită abia după mai bine de o mie de ani ! Ulterior, a apărut xilogravura – un procedeu de tipărire cu ajutorul unor blocuri de lemn gravate cu litere, dar sculptarea acestora în lemn reprezenta o muncă extrem de dificilă şi de durată. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, tehnica a permis tipărirea multor copii ale cărţilor importante. În Europa, în anul 1445, germanul Johannes Gutenberg a produs o revoluţie în tipărirea cărţilor, inventînd tiparul cu litere mobile de plumb, care prezenta avantajul că literele erau rezistente, se puteau refolosi şi, mai ales, reaşeza în funcţie de text, aveau dimensiuni standard şi o perioadă de realizare incomparabil mai scurtă faţă de orice procedeu cunoscut pînă la acel moment. Astfel, tipăriturile apărute în această perioadă (din 1445 pînă aproximativ în anul 1500), au fost numite incunabile, caracteristic acestora fiind lipsa paginii de titlu, deschiderea direct cu un capitol introductiv numit „incipit” şi încheierea cu un „explicit”. De asemenea, literele de început de rînd erau executate manual, după tipărirea paginilor, iar coperţile se realizau separat. Lui Gutenberg îi este atribuită tipărirea „Bibliei în 42 de rînduri” – prima carte importantă tipărită după tehnologia sa, fiecare pagină fiind tipărită pe două coloane, a cîte 42 de rînduri fiecare, în două volume, totalizînd 1282 de pagini, scrise cu litere gotice, cerneală neagră, în 180 de exemplare. Treptat, imprimerii s-au înfiinţat în multe ţări din centrul şi vestul Europei, cărţile s-au înmulţit, ducînd la apariţia şi dezvoltarea instituţiilor de învăţămînt, a bibliotecilor, a academiilor. Principiile fundamentale ale procesului de tipărire a cărţilor, introduse de Gutenberg, au rămas neschimbate pînă în secolul al XX-lea, doar că viteza de tipărire a fost mult îmbunătăţită de presele rotative, cu bobine enorme de hîrtie. Am realizat toată această contextualizare, pentru a raporta mai precis apariţia şi dezvoltarea tipăriturilor în ţara noastră faţă de evoluţiile din lume, dar şi pentru a individualiza în timp introducerea limbii române în tipăriturile vremii. Aşadar, în ţara noastră tiparul a fost introdus în secolul al XVI-lea, primele texte reproduse fiind cele religioase, în limba slavonă – limba oficială la acea vreme în Ţara Românească şi Moldova. Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă, în anul 1508 – Liturghierul lui Macarie – care cuprindea rînduiala Liturghiei, principala slujbă a bisericii creştine. Au urmat, în anul 1510, un „Octoih” – cîntările religioase din fiecare zi a săptămînii şi un „Evangheliar”, în anul 1512. Prima carte imprimată în limba română, dar cu alfabet chirilic, a fost Catehismul lutheran de la Sibiu din anul 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român al lui Filip Moldoveanul, realizat la Sibiu, între 1551 şi 1553. Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cîntece religioase calvine, din anul 1560, a episcopului Pavel Tordasi. Activitatea tipografică a luat amploare prin iniţiativa Diaconului Coresi, originar din Tîrgovişte, editor a peste 30 de titluri – texte religioase, hagiografice – de preamărire a vieţii sfinţilor, ori istorice. Tipograf şi cărturar de seamă, Coresi a trăit în secolul al XVI-lea şi a învăţat meşteşugul tiparului în atelierul lui Dimitrie Liubavici, apoi trece munţii şi se stabileşte la Braşov, unde avea să desfăşoare o rodnică activitate de aproape un sfert de veac. Aşadar, la 30 ianuarie 1561, Coresi tipăreşte Tetraevangheliarul, scris cu 156 de ani înainte, de Nicodim, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfîntul Nicolae” din Şcheii Braşovului (atestată prin mărturii de la 1292), unde funcţiona şi prima şcoală din România, din anul 1495. Lucrarea făcea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume, iar în epilogul cărţii se menţionează că aceasta a fost tipărită „să fie popilor rumâneşti să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştini”. De asemenea, editorul volumului se adresa către „toţi sfenţii părinţi oare vladici, oare episcopi, oare popi”, rugîndu-i „să nu judece” înainte de a citi cartea. Tetraevanghelul este împodobit cu patru frontispicii la începutul Evangheliilor.

(va urma)
Răzvan Moceanu

COMENTARII DE LA CITITORI