Tezaurul României de la Moscova (3)

in Polemici, controverse

De ce am dus aurul în Rusia?

Firește, azi, multă lume se întreabă – în lipsa unor cunoștințe elementare despre situația din epocă și sub influența relațiilor româno-ruse de după al doilea Război Mondial – de ce am trimis valorile românești în Rusia. Sunt cîteva motive demne de luat în seamă, care trebuie cunoscute:

1. Nimeni nu-și putea imagina atunci căderea Rusiei, care, de sute de ani, fusese o stavilă în calea migratorilor asiatici, care devenise „a treia Romă” – simbol al ortodoxiei și care nu putuse fi luată nici de Napoleon;

2. Casa imperială rusă garanta toate valorile românești depozitate la Kremlin;

3. Casa regală a României, prin regina Maria, era înrudită direct cu țarul Nicolae Romanov, care a făcut promisiuni solemne suveranilor români în legătură cu intangibilitatea, custodia și returnarea Tezaurului nostru;

4. Trimiterea Tezaurului în Anglia, adică mai departe de teatrele de operațiuni militare, către un alt aliat, ar fi putut jigni Rusia, aliatul nostru vecin și ar fi pus probleme logistice insurmontabile (deoarece transportul Tezaurului spre Anglia ar fi trebuit făcut tot numai pe uscat și tot prin Rusia).

Rușii o țin sus și tare că Tezaurul s-a pierdut în timpul războiului

În baza declarației comune a miniștrilor de externe ai celor două țări, semnată la 4 iulie 2003, s-a constituit „Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor izvorîte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului”. Din momen­tul constituirii, Comisia s-a întrunit de patru ori: la București, în octombrie 2004; la Moscova, în iunie 2005; la Moscova, în aprilie 2006; la Sinaia, în martie 2016. Partea rusă a insistat ca această Comisie să discute și să lămurească chestiuni mai largi, legate de relațiile bilaterale dintre Rusia și România, din 1916 încoace, pînă în perioada comunistă, pe cînd partea română a accen­tuat nevoia rezolvării chestiunii spinoase a Tezaurului.

Rușii, însă, au susținut de mai multe ori că Tezaurul s-a pierdut și risipit în vremea războiului civil, în timpul celui de-al doilea Război Mondial etc., cînd funcționa în Rusia un alt regim politic. Firește, este de presupus că o parte din Tezaur a fost folosită de statul sovietic – mai ales partea de aur aparținînd B.N.R. – fiindcă acest stat nu s-a considerat responsabil pentru angajamentele guvernelor țariste anterioare. Însă dispariția totală a Tezaurului este contrazisă de cele două restituiri (din 1935 și 1956), făcute de partea rusă. Cele 93,4 tone de aur românesc al B.N.R. nerestituite reprezintă o valoare inestimabilă, din cîteva motive. Mai întîi, este vorba despre averea națiunii române, fiindcă deținătoarea aurului respectiv era banca centrală a țării. În al doilea rînd, valoarea intrinsecă a aurului fin depus este mai mare decît greutatea metalului, fiindcă lingourile reprezentau 2,4 tone, iar monedele diverse (în mare parte mărci germane și coroane austriece) 91 de tone. Este vorba și despre monede istorice din secolele anterioare, cu semnificație numismatică. Conform unor estimări, valoarea actuală a aurului depus ar oscila între două și trei miliarde de dolari. (Dacă adăugăm și valoarea numismatică a monedelor din Tezaur valoarea crește la 4-5 miliarde de dolari – n.red.).

„Dosarul tezaurului” – datorie față de țară

Partea română insistă, prin urmare, asupra faptului că Federația Rusă – ca stat continuator al Imperiului Rus de odinioară – are, conform dreptului internațional, obligația respectării tuturor tratatelor și acordurilor semnate cu alte state, inclusiv a acordurilor dintre guvernele român și rus, din 1916-1917, privind Tezaurul României depus în custodie la Moscova, cu obligația expresă a restituirii complete. Partea română este conștientă de imposibilitatea păstrării intacte a valorilor românești din Rusia, în urma trecerii acestui secol, dar este deschisă spre purtarea unor tratative care ar putea rezolva problema. Personal, nu cred că vreun guvern al României – de orice orientare politică ar fi acesta – ar putea abandona chestiunea restituirii Tezaurului României depus la Moscova. De asemenea, niciun guvernator al Băncii Naționale nu ar face asta, din moment ce, din 1917 încoace, toți guvernatorii care s-au succedat – inclusiv în vremea regimului comunist – și-au predat unul altuia „Dosarul tezaurului”, ca într-o ștafetă a datoriei față de țară.

Sfîrșit

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

Sursa: Art-emis.ro

Păreri și opinii