TIBERIU BREDICEANU (1877-1968)

in Polemici, controverse

Compozitor, folclorist şi muzicolog, Tiberiu Brediceanu s-a născut la 2 aprilie 1877, la Lugoj. După studii efectuate, în oraşul natal, cu Iosif Czegka (teorie şi armonie) şi Sofia Vlad Rădulescu (pian), continuate, la Blaj, cu Iacob Mureşianu, la Sibiu, cu Hermann Kirchner, şi la Braşov, cu Paul Richter, Tiberiu Brediceanu ocupă, pe rînd, multe funcţii importante: director general al Operei Române din Bucureşti (1941-1944), preşedinte şi director al Conservatorului de muzică „Astra”, din Braşov, membru-fondator al Societăţii Compozitorilor Români, al Teatrului Naţional din Cluj, al Conservatorului din Cluj şi director al Operei Române din Cluj (1920), membru corespondent al Academiei Române (1937-1948) şi al Société française de musicologie din 1929. Pentru meritele sale cu totul deosebite în slujba muzicii româneşti, i s-au acordat Premiul de folclor al Societăţii Compozitorilor Români (1925), Premiul naţional pentru muzică (1927), titlul de Maestru Emerit al Artei (1952), Ordinul Muncii (1956) şi înaltul titlu de Artist al Poporului (1957).

A creat numeroase piese de muzică instrumentală şi de cameră. Amintim lucrările: Jocuri româneşti pe teme populare – 64 piese pentru pian, 5 caiete; Jocuri populare româneşti – 8 caiete; 2 Suite pentru vioară şi pian, Colinde, culese şi prelucrate pentru voce şi pian, sau piano solo (Leipzig, Litografia F.M.Geidel 1924); Doine, cîntece şi balade româneşti, pe teme poporale, pentru voce şi pian; 6 Doine şi cîntece româneşti. Mai amintim compoziţia sa, poate cea mai reprezentativă, Mioriţa, concepută pentru cvartet vocal sau cor de cameră cu pian. Această lucrare, ca şi alte piese vocale şi corale ale sale – pe care le putem întîlni în scenele lirice şi coregrafice, precum Poemul muzical etnografic (Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul în port, joc şi cîntec), o suită coregrafică pentru solişti, cor şi pian (orchestră), La Şezătoare (1908), scenă lirică într-un act, editată la Leipzig, Editura F.M.Geidel 1912 (idem Sibiu, Astra, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1936, reducţie pentru voce şi pian) – prezintă un interesant melos diatonic, de o nobleţe şi o putere de expresie remarcabile, tratat armonic, simplu şi eficient, într-un stil deosebit de accesibil.

Tiberiu Brediceanu a militat pentru acest gen atît de popular, punînd la dispoziţia creatorilor nenumărate culegeri de folclor – amintim, în acest sens, mai ales cele 170 Melodii populare din Maramureş – ce au fost deseori prelucrate cu succes de compozitorii din generaţia sa şi din cele ce au urmat. De asemenea, s-a ocupat, în valoroasele sale studii de muzicologie, mai ales de arta corală a unor maeştri ca Iacob Mureşianu şi Ion Vidu. Unele studii – precum „Iacob Mureşianu”, „Historique et état actuel des recherches sur la musique populaire roumaine”, „Muzica din Banat şi compozitorul Ion Vidu”, „Histoire de la musique en Transylvanie”, „Romana, epoca şi istoricul acestui dans”, la care se adaugă un mare număr de articole în „Telegraful român”, „Luceafărul”, „Gazeta Transilvaniei”, comunicări la Praga şi Roma, în anii 1928 şi 1929 – constituie documente preţioase, cu o semnificaţie culturală cu totul deosebită.

Tiberiu Brediceanu rămîne în Istoria muzicii româneşti ca una dintre personalităţile de temelie, ce a avut un aport multilateral. De aceea, ar fi o eroare să privim activitatea sa doar prin prisma prelucrărilor de folclor. Acest autentic artist, cu aparenţa sa facială austeră, cu figura uscată, de o severitate parcă discretă, înmuiată într-o suavă melancolie, ne transmite bunăvoinţa prietenească a înţelegerii şi aprecierii muncii intense a tuturor acelora care se dedică muzicii.

Avîndu-1 aproape întotdeauna printre noi, cu mult entuziasm la toate manifestările, nu i-am bănuit niciodată vîrsta. Şi poate de aceea sufletul său veşnic tînăr ne apare iubitor de ceea ce este nou, în sensul bun al cuvîntului.

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI