În timp ce revizionismul Budapestei ia amploare, ziarul „Adevărul“ scrie despre români şi unguri (16)

in Alte știri

În munca lor de documentare, pentru tema pe care şi-au propus-o, autorii articolului „Adevărul despre români şi unguri“, publicat în „Adevărul“, au întîlnit şi profesori cunoscători ai celor două limbi – româna şi maghiara -, care, într-un fel, justifică de ce elevii maghiari se apropie atît de greu de limba română, mulţi respingînd-o, iar alţii, puţini, abia şi-o însuşesc. Această constatare este evidenţiată în articolul „Româna şi maghiara, unite prin cuvîntul «muncă»”, din episodul 5, apărut în ziarul din 9.XII.2013, p. 13. Profesoara Reka Juhasz Andras ne spune că (din formularea din ziar, nu ne putem da seama că însăşi domnia-sa face observaţia pe care o redăm – n.m.), pentru a vedea „cît de greu le este maghiarilor să înveţe în română“, este destul, dacă aruncăm o privire „peste un site care se termină cu hu”.

„Unul dintre puţinele cuvinte – se spune mai departe – identice în română şi în maghiară este cuvîntul muncă (în maghiară – munka). (Sic!) Cam despre muncă este vorba cînd eşti maghiar şi vrei să înveţi româna. Sau invers“. Este bine, însă, să precizăm că numitul cuvînt muncă a pătruns, în aceste două limbi, română şi maghiară, din slavonul monka, după cum se menţionează în DEX. Se vine, însă, în acest articol, cu o explicaţie semnificativă, anume că şi pentru români limba maghiară este foarte grea, extrem de anevoios de însuşit. Din articolul menţionat aflăm că actualul preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, a dorit, în tinereţe, în timpul studenţiei, să înveţe limba maghiară, drept pentru care s-a înscris la Facultatea de Filologie, secţia româno-maghiară. A renunţat după un an, pentru că, recunoaşte, „Maghiara e o limbă foarte grea, e o limbă aglutinantă. Raporturile pe care noi le exprimăm prin conjuncţii şi prepoziţii, de genul «Telefonul este PE fotoliu», «Eu şi CU tine…», în maghiară se exprimă prin terminaţii. M-am trezit într-o zonă greu de digerat şi am renunţat după un an“, mărturiseşte preşedintele ICR.

Profesoara de limbă şi literatură română Florina Vaipan, care a profesat în judeţul Harghita timp de 10 ani, notează, pe blogul „Adevărul”, cît de greu este pentru un elev maghiar din clasa I să înveţe limba română, notări culese de ziariştii Cristian Delcea şi Elena Dumitru. Iată observaţiile domniei-sale, în urma practicii de la catedră: „Alfabetul şi toată logica lui sînt date peste cap: c este ţ, dar şi c. Sz este s, dar în cealaltă limbă nu există, aşa că s, care în limba lui (a unui şcolar maghiar – n.m.) e ş, este s în cealaltă. J în limba lui e i, dar în română se pronunţă j. Aţi ameţit? Ei, el are doar 7 ani şi trebuie să le cunoască! Va şti să citească bine la sfîrşitul clasei?”, se întreabă profesoara Florina Vaipan.

Referindu-se la gramatica limbii române, Reka Juhasz Andras, directoare adjunctă la Liceul „Marton Aron“, din Miercurea-Ciuc, ne spune că o limbă se învaţă prin analogii şi face următoarea observaţie: „Din moment ce elevul a învăţat cuvîntul munceşte, după aceea spune lucreşte. Apoi, în maghiară nu există gen. Greşeala cea mai frecventă este să-i auzi spunînd «Un mas㻓.

Aceste argumente lingvistice privind însuşirea, cu greu sau deloc, a limbii române de către elevii maghiari, reliefarea unor greutăţi întîlnite – într-adevăr, reale – în procesul de învăţare, datorită unor deosebiri esenţiale între aceste două limbi vecine – româna şi maghiara – îndrăznim să afirmăm că nu justifică atitudinea maghiarilor, cetăţeni români, trăitori, deci, pe teritoriul României, de a nu învăţa temeinic limba română, limbă oficială. Este o datorie, aşa cum este şi pentru etnia majoritară. Sigur, nu generalizăm. Există şi în rîndul etnicilor maghiari cetăţeni cinstiţi şi responsabili, cu respect faţă de Limba Română şi Poporul Român, care se achită conştiincios de această primă datorie. Cu cîteva luni în urmă, o elevă maghiară a fost prezentată pe posturi de Televiziune româneşti ca premiantă la Olimpiada de limbă română. Un exemplu demn de luat în seamă de către elevii maghiari. Orice limbă are şi părţi grele, subliniate în articolul elaborat de către ziariştii de la „Adevărul“. Deci, dacă există greutăţile sesizate în însuşirea limbii române şi a celei maghiare, înseamnă că nu trebuie sau nu putem să ni le însuşim?

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI