Titi Weltmeister

in Alte știri

Mişu, un bătrîn de 80 şi ceva de ani, îi telefonează vechiului şi foarte bunului său prieten Titi.

– Alo, Titişor? Măi, băiatule, ce bine-mi pare să te aud!… M-ai ghicit, eu sînt… Eh, ce să-i facem, viaţa, problemele, ne mai despart uneori… Da, măi, pînă şi pe noi, care eram nedespărţiţi… Tu eşti bine sănătos?… Bravo! Păi, dacă aşa stau lucrurile, ce-ai zice să treci azi pe la mine?… Da, Titişor, mai bem un păhărel, mai depănăm amintiri… Alo, alo, adu şi acordeonul tău minune!… Lasă modestia, că şi pe Marcel Budală şi pe Horia Ropcea îi aveai la degetul mic!… Hai, te aştept!

Bucuros, Mişu aşează pe masă o gustărică, o sticlă de molan şi două pahare. Nu peste mult timp apare şi Titi, dar, spre dezamăgirea lui Mişu, fără acordeon. Oaspetele explică stînjenit:

T: Mişule, mi-e şi ruşine să-ţi spun. M: Asta-i bună! Între noi mai există ideea de ruşine?! Care-i buba? T: N-am avut de lucru, şi m-am împrumutat la o bancă. Voiam să renovez niţel locuinţa. M: Stai tot în apartamentul primit pe cînd lucram amîndoi la UREMOAS? T: Tot în ăla, de unde altul?! M: Aşa, şi? T: După ce s-a prăpădit nevastă-mea… M: A murit Mia?! Ca şi Tănţica mea, sărăcuţa… Să bem un pahar pentru sufletul lor! T: Să fie primit! Deci, rămas într-o singură pensioară, plus că nici nu îmi mai ardea să cînt, la vreo nuntă, la vreo cumetrie… M: Păi, da, că trăgeau toţi de tine! T: Exact, le făceam şi lor plăcerea, mă rezolvam şi eu cu bănuţii… Aşa, însă, n-am mai putut să achit ratele la bancă. Băieţii m-au somat o dată, de două ori, după care mi-au confiscat tot ce aveam prin casă. Pînă şi acordeonul! M: Minunea aia de Weltmeister?! T: Da, Mişule, mi-au golit şi apartamentul, şi sufletul! Acordeonul, drăguţul, îmi umplea frigiderul în anii aceia în care nu se găsea nimic de mîncare! M: Chiar, zău, trăiam un paradox: nu se găsea nimic de mîncare, dar erau cozi infernale la hîrtie igienică! T: Tot acordeonul, drăguţul, m-a salvat în ’50, cînd Securitatea mi-a răscolit cocioaba din groapa Floreasca, căutînd cocoşeii lăsaţi de mama. Numai în acordeon nu le-a dat prin cap să caute, că putrezeam la Canal! M: Ce vremuri grele!… T: Nu ca acum, cînd băieţii şi fetele deştepte au grămezi de cocoşei, dar nimeni nu-i întreabă nimic. M: Cocoşei?! În ziua de azi, fetele deştepte vor un Cocoş în toată regula! T: Mare vorbă ai zis! M: Ee, n-o să murim o seară fără acordeon… T: Ba vom avea şi acordeon! M: Cum aşa? T: Nu m-ai auzit pînă acum, dar, din gură, şi cu mînuţele astea două, eu imit perfect acordeonul! M: Adică, tu virtuoz, iar acordeonul virtual? T: Exact. Cu ce începem, ca să te convingi? M: Păi, cu ce ţi-ai început cariera muzicală. T: Începutul-început a fost cu tata, pe la nunţi. El la vioară, eu la acordeon. (Se lăţeşte în fotoliu, desfăcînd braţele ca şi cum ar avea un acordeon) Calu-i bălan, măi, calu-i bălan şiii şaaaua-i verdeee/Ţine-mi-l bine, ţine-mi-l bine, nu mi-l pierdeee! Parapatam-parapatam. M: Eşti tare, frate! T: Dar începutul la nivel înalt a fost în orchestra Malagamba. Clasă mare pe nea Sergiu! I-auzi, ia: Fetiţe dulci, rap-tap-tap-tap, ca-n Bucureşti… M (cu ochii închişi, clătinînd ritmic din cap): În toată lumea nu găseşti! Titişor, mînca-ţi-aş guriţa ta, poţi să juri că-i acordeon! Weltmeister sută la sută! Ce-ai mai cîntat cu nen-tu Sergiu? T: Prea multe nu, că l-a băgat mareşalul Antonescu în lagărul de la Tîrgu Jiu. Zicea că ţara e-n prag de război, iar Malagamba-i sminteşte tineretul, cu moda lui trăsnită. Pantaloni înguşti, ridicaţi peste gleznă, pantofi cu talpă înaltă, de crep. M: Mda, erau vremuri îmbîrligate. T: Aproape ca acum de îmbîrligate… În timpul războiului, cunoşti, am cîntat şi pentru unii şi pentru alţii. A prestat el, marele Enescu, şi pentru nemţi şi pentru ruşi, era să mă dau eu fată mare?! M: Ce le cîntai? T: Păi, nemţilor le cîntam Lilli Marlene… Vrei să ţi-o zic? M: Treci peste! T: Iar pentru ruşi, Cîntecul şoferului. M: De Mokrousov. T: Exact: Puti dlia nas k Berlinu rap-tap-tap… Ne straşna nam bambioşka, liubaia! Adică, vezi Doamne, nu-i speriau cîteva amărîte de bombe pe bravii soldaţi ruşi! M: Parcă acum îi sperie?… În două ore, cică, ajung la Deveselu! Dar pentru ofiţerii români n-ai cîntat? T: Ohoo! M: Ei cereau tot de-astea patriotice, însufleţitoare? T: Da’ de unde?! Ai noştri erau mult mai lirici. Un aviator îmi cerea, seară de seară, să-i cînt Frumoasa mea cu ochii verzi, rap-tap-tap, Ca dooouă mistice smaraldee… M: Melancolia să-ţi desmierzi… Pe versuri de Cincinat Pavelescu. Iar după război, cînd rusnacii rămăseseră aici? T: Le cîntam Serile Moscovei: Dac-aţi şti şi voi, rap-tap-tap, ce frumos oraş, şi ce seeeri sînt laaa Moooscoovaaa! M: Şi lui Iliescu îi plăcea la nebunie cîntecul ăsta! T: Păi, cum? S-a dus glonţ, să vadă cu ochii lui serile Moscovei. M: Şi la revoluţie tot glonţ s-a dus! T: Pardon, la revoluţie s-a dus… gloanţe, nu glonţ! M: El zice că nu… Ce-ai mai cîntat după război? T: Începuse reconstrucţia ţării, aşa că am dat-o pe Hei-rup, hei-rup, tap-rap-tap-tap, în munca noastră de brigadier… M: Ehee, ce şantier, ce şcoală a vieţii a fost pentru noi acel Bumbeşti-Livezeni! T: A urmat altă şcoală a vieţii, că ne-au luat pe amîndoi în armată. M: Şcoală, nu glumă! Acum, nu vezi?, avem mai mulţi generali, decît soldaţi! T: Şi mai mulţi profesori universitari, decît studenţi… M: Şi mai mulţi politicieni, decît alegători… T: I-auzi, ia! Frunzuliţă, frunză verde de stejaaar,/Rap-tap-tap,/Grea e viaaaţa cînd eşti militar! M: Tot împreună am mers şi la brigada artistică a UREMOAS, unde ne-am angajat după liberare. Ce duo făcuserăm noi atunci! T: Zărzărea, zărzărea, zărzărică-zărzărea,/La panoul cu fruntaşi, Costică zîmbea,/La panoul cu codaşi, Ionel dormea! M: Stop-mut, ai uitat să faci rap-tap-tap! Pe chestia asta te somez să mai dai imediat peste cap un pahar de molan! Hai noroc! T: Noroc!… Prin ’58, după ce au plecat ruşii, s-a mai destins niţel atmosfera. M: Exact. Dădeau la radio Patricia, Marina… T: I-auzi, ia! Io sono innamorato di Marina,/Una ragazza bella ma carina/Rap-tap-tap. Sau Modugno: Voolaree, o-ooo, cantaaree, rap-tap-tap-tap. M: În ’65, a venit nea Nicu la putere… Ştii care a fost prima lui ispravă? T: A eliberat deţinuţii politici. M: Şi asta. Dar a interzis să se mai dea la radio melodia Nicuşor are o tobă, Bum-bum-bum, Şi o ţine după sobă… T: Toată ziua, vrei-nu vrei, bate-n tinicheaua ei, rap-tap-tap-tap. A interzis melodia, dar a bătut în tinicheaua comunismului pînă ni se acrise! M: Eh, să-l înţelegem şi pe el! Omul avea un crez… N-ai văzut? A murit cîntînd Internaţionala. T: Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,/Voi osîndiţi la moarte, sus! M: Pac-pac-pac! T: Mai osîndit la moarte ca el, atunci, nici că se putea! M: De atîta crez, scrisese şi versurile noului imn naţional, Trei culori. Ca să vezi unde era Cincinat… Ceauşescu! T: Trei culooori cunooosc pe lumeee,/Rap-tap-tap-tap, rap-tap-tap! M: Iar după ce l-au făcut sită pe nen-tu Nicu, ce-ai cîntat? T: Vreo două luni, am cîntat cu Vali Sterian în Piaţa Universităţii Mai bine acordeonist, decît comunist! Dar m-am lămurit repede că degeaba cînt, aşa că am trecut pe marşul Pleac-ai noştri, vin ai noştri,/Noi rămînem tot ca proştii!? Rap-tap-tap! M: Proşti, cu P mare! De la Petrică, probabil… T: Ai nimerit-o! După ce Petre Roman, spălat pe dinţi cu pasta Dizi-dent, ne-a scăpat de grija industriei şi a CAP-urilor, am dat-o pe cîntece de mahala: Strada Gării m-a pus bine, de n-am pantaloni pe mine! M: Stop! Amendă! Iar ai uitat de rap-tap-tap! Mai dă pe gît un pahar de molan! T: Uşurel, Mişule, că nu mai merge cum mergea… M: Aşaa… Pe urmă? T: O vreme, am ţinut-o pe cîntece de petrecere: Stau la margine de drum,/Pomul copt şi omul bun. Sau Puşca şi cureaua lată,/Ce partid aveam odată! Rap-tap-tap. M: Pînă cînd chestia asta? T: Pînă ce, din populare, melodiile cu pricina au devenit cam nepopulare. M: Titişor, scumpule, tu eşti, deopotrivă, şi o veritabilă istorie muzicală, şi omul orchestră. Puteam să fac pariu că ai cîntat la acordeon, nu din gură! T: Mersi, Mişule, eşti tu drăguţ… M: Merg cu tine de mînă la „Românii au talent“! Precis le iei suta de mii de euro, că n-are cine să te-ntreacă. Îţi cumperi 10 acordeoane Weltmeister, să crape de necaz ăia de la bancă! T: La vîrsta mea?! M: Nu te mai da bătrîn, că eşti de-o vîrstă cu Ion Iliescu! Iar pe el, nu-l vezi? Încă vrea să fie „Vocea României“! T: Ştiu şi eu ce să zic?… M: De-acum nu mai zici nimic, că am devenit impresarul tău! Ţi-am găsit şi numele de scenă: TITI WELTMEISTER! Ce zici? T: Mde… M: Parcă-ţi şi văd numele, înscris mare şi luminos, deasupra scenei: TITI WELTMEISTER! T: Hm… M: Dar pentru ideea asta genială mai bem un pahar! T: Gata cu paharele, că nu mai intră! M: Cum aşa?! T: Vîrsta, Mişule, ce să-i faci… Cînd eram tînăr, dacă beam un pahar de molan, îmi pocnea, să mă scuzi, sula. Acu-mi pocnesc timpanele! M: Poanta asta-i bună rău! Le-o dau la „România Mare“, s-o publice! T: Şi cu cîntatul, la fel, nu mă mai ţin foalele ca-nainte. Dar putem continua mîine seară. M: Abia te-aştept! T: O să-ţi zic romanţa pe care i-o cîntam, împreună cu Ioana Radu, coanei Leana: La umbra nucului bătrîn. Ori Şaraiman şi şaraiman, pe care i-l cîntam, împreună cu Romica Puceanu, lui Nicu Ceauşescu. Iar pe final, bucata pe care a plîns-o, la barul „Atlantic”, Fărîmiţă Lambru, cu 2 zile înainte să moară, adică pe 10 decembrie 1974: Gropare, deschide mormîntul! M: Titişor, cînd o fi să fie, şi eu aş vrea să se întîmple după cum zicea nea Gică Petrescu, pupa-i-aş guriţa lui: Uite-aşa aş vrea să moooor,/Cu paharul lîngă mine,/Lăutarul lîngă mineee… T: Rap-tap-tap-tap-tap-tap-tap! M: Deci, ne vedem mîine seară? T: Ne vedem. Dar aş avea o rugăminte. M: Orice! T: Şi ca să nu-l mai car… Dar, mai ales, ca să nu mă trezesc din nou cu portăreii pe cap. M: Aşa… T: Pot să las acordeonul la tine?

SORIN SATMARI

(Din volumul „Aici sînt banii dumneavoastră!“)

COMENTARII DE LA CITITORI