TOT DESPRE ELECTORALE

in Lecturi la lumina ceaiului

În materialul precedent, în ultima parte, rămăsese să vă prezint o candidată pentru Camera Deputaţilor. Era vorba despre o domnişoară care candidează pe lista partidului înfiinţat de cunoscutul ei tată, mare patriot, om de stat şi poet. Şi spuneam atunci că nu-i dau numele, pentru ca rubrica mea, intitulată „Călcîiul lui Ahile“, să nu fie socotită un afiş electoral.
Aşadar, m-am prezentat cu soţia mea la sediul unde domnişoara noastră este redactor-şef al revistei înfiinţate de tatăl ei, plecat prematur şi neaşteptat dintre noi. Ne-a întîmpinat o doamnă deosebită, pe care o cunoşteam de pe cînd scriam la ziarul „Tricolorul“, care a şi stat cu noi mare parte din timp. Adică, pînă am reuşit să o convingem să intre în birou. Între timp, o altă doamnă, la fel de amabilă, ne-a informat că a vorbit cu domnişoara redactor-şef şi că aceasta va veni imediat. Ne-am simţit oarecum stingheriţi, pentru faptul că aceste drăguţe doamne ne acordau atîta timp. Ştiam că întreaga redacţie a acestei reviste de 24 de pagini mari de ziar lucrează doar în două cămăruţe, care comunică între ele. Dar surpriza cea mai mare a fost cînd am aflat că nici redactorul-şef nu are camera lui şi nici măcar biroul lui. Aceasta este de necrezut. Demn de Cartea Recordurilor. Aici te poate duce lipsa de bani, firească, totuşi, astăzi, cînd, în general, au bani mai ales cei care ştiu să cîştige licitaţii… Cu Statul…
În scurta, dar consistenta discuţie cu candidatul nostru, am descoperit omul modest din fire, modestia oamenilor mari. De asemenea, de o înţelepciune surprinzătoare pentru vîrsta ei, bună cunoscătoare a mediului, a societăţii în care trăieşte.
Am felicitat-o pentru faptul că Partidul România Mare a renăscut. I-am arătat surprinderea că, în Comunicatele de Presă ale partidului, nu am văzut numele ei. Mi-am exprimat părerea că alegătorul român mai curînd a auzit de tatăl ei, decît de un Popescu, Ionescu sau Vasilescu, şi că partidul renaşte mult mai repede prin prezenţa şi participarea ei. Nu am primit nici un răspuns, decît, parcă, o slabă încuviinţare. Vreau să fiu bine înţeles. Adrian Popescu poate fi numele unui om excepţional, sau doar numele unui om de rînd. Viitorul o va arăta. Dar, pînă cînd partidul se va consolida, este nevoie mai ales de fiica aceluia care l-a înfiinţat. În finalul întîlnirii, am plecat încîntat că am cunoscut un asemenea candidat. Cît adevăr în zicala: „Aşchia nu sare departe de trunchi!“.
Şi acum, despre alegerile care m-au făcut să nu mai cred în politică. Eram student. Se programaseră alegeri pentru conducerea „Tineretului Liberal“, din anul I al Facultăţii de Drept. Eram vreo 50 de studenţi, dintre care vreo 30 cunoscuţi între noi. Votarea s-a făcut la sediul Partidului Naţional Liberal. Am votat pe nişte hîrtiuţe pe care am scris numele celui votat. Voturile s-au strîns într-o pălărie, din care şeful de an scotea cîte un bileţel şi citea numele scris. S-au numărat voturile şi a cîştigat Racliş, spre uimirea noastră, care îl votaserăm cu toţii pe Paleologu. La alegeri participase şi Radu Câmpeanu, care era, atunci, preşedintele „Tineretului Liberal“. Am protestat că numărătoarea nu a fost corectă şi am cerut să mai votăm o dată. Radu Câmpeanu, care prezida şedinţa, a luat cuvîntul, admiţînd că, probabil, s-au făcut unele „omisiuni“ la numărătoare şi a stabilit noi alegeri pentru săptămîna următoare cînd, într-adevăr, Paleologu a avut 30 de voturi, dar în sală au venit… 200 de studenţi pe care nu-i mai văzusem pînă atunci. Şi bineînţeles că necunoscuţii au votat cu Racliş…! Toate acestea s-au petrecut acum vreo 70 de ani. Să sperăm că năravurile oamenilor politici de atunci au dispărut şi că alegerile noastre parlamentare, care se vor desfăşura săptămîna viitoare, vor fi corecte.

SILVIU DUMITRESCU
P.S. Deşi avem convingerea că ai noştri cititori au descoperit cu uşurinţă despre care candidat la Camera Deputaţilor am povestit, îi dăm numele, după cum am promis: este Lidia Vadim Tudor, fiica mai mare a regretatului Corneliu Vadim Tudor.

COMENTARII DE LA CITITORI