Toţi din jur purtau peste zîmbet o mască

in Poeme

Mă bate vîntul în cuie pe-o cruce de aer
vin corbii şi ciugulesc înfometaţi
doar inima simte durerea şi-n vaier
cresc munţii ei precum Munţii Carpaţi

Încercaţi şi voi să înţelegeţi viaţa
am încercat şi eu, dar nu am înţeles
pînă unde-şi întinde şarpele aţa
de ce păianjenii capcanele-şi ţes

În jurul soarelui căzut în dizgraţie
ori de cîte ori se face iarnă
şi ne dăm lovitura de graţie
cînd zăpada ar dori prin ea să ne cearnă

Îmi intră-n suflet cuiele de lut
şi-o cădere din vise ca o grotă se cască
sînt aici însă nu m-au văzut
toţi din jur purtau peste zîmbet o mască

Sînt fixat într-o lungă aşteptare
de-o mie de ani mă întreb cine-am fost
răspunsul se-ascunde-n ecouri primare
pe pămînt sînt o umbră ce-şi caută-un rost

Nu mai sînt nici motive de luptă
laşitatea i-a zdrobit pe toţi cu un bici
cu inima neagră, de patimă ruptă
am să plec înspre mine chiar mîine de-aici

Nu-mi căutaţi paşii prin nisipul aprins
v-aţi frige tălpile în propriul noroi
nepăsarea voastră supremă m-a-nvins
şi n-am să mă-ntorc niciodată înapoi.

Adi SfinteŞ,
19 iunie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI