Totul despre Simona Halep (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991 la Constanţa, într-o familie de aromâni. Ea a copilărit într-o casă modestă, din Piaţa Chiliei, pe care părinţii ei, Stere şi Stania, au cumpărat-o în anul 1990. Vacanţele şi le petrecea uneori la bunicii săi, din partea tatălui, la Stejaru, judeţul Tulcea. Bunica, pe care o cheamă tot Simona, Halep senior respectînd tradiţia aromânilor şi punînd copiilor numele părinţilor, îşi aminteşte cu mare drag de copilăria nepoţicii Simona: „O chemam la masă să mănînce, dar nu voia. Se mai certa cu verii ei mai mari, că se băga în joaca lor, dar tot nu se lăsa“. Bunicii Simonei s-au născut în Grecia, după care au ajuns în Bulgaria, de unde au fost deportaţi în localitatea Stejaru, din Tulcea. Acolo, părinţii lor au pus la cale căsătoria. S-au plăcut de cum s-au văzut. El avea 18 ani şi ea 19 atunci cînd s-au căsătorit în anul 1954. După trei ani a venit pe lume Zoiţa, apoi Cheraţa. Au urmat apoi doi băieţi: Stere (tatăl Simonei) şi Iancu. Stere a ţinut neapărat să-şi aducă la Constanţa şi părinţii. Aşa se face că în anul 1995 s-au mutat şi ei la Constanţa, la o casă distanţă de casa fiului lor. Acum, cînd e plecată familia Halep, bunicii au grijă de casă. Împreună cu ei locuieşte fratele lui Stere, Iancu, dar şi nepoţii.
Cum a început povestea de iubire cu tenisul a Simonei Halep
În urmă cu cîţiva ani, părinţii Simonei au povestit pentru „Adevărul“ cum a început totul. Simona Halep a intrat pentru prima dată pe terenul de tenis cu o rachetă Junior în mînă. Pe terenul respectiv se antrena fratele ei. Ştrengăriţa Simona se plictisea tot urmărindu-şi fratele, iar într-o zi a luat racheta de tenis în mînă şi a intrat pe teren. „Am vrut ca măcar băiatul meu să urmeze sportul. Eu am fost fotbalist la Săgeata Stejarul. Eram atacant. Locuiam la ţară şi părinţii mei nu au avut posibilitatea să mă sprijine“, îşi aminteşte tatăl Simonei. Însă, nu băiatul avea să-i îndeplinească visul, ci fata sa. Cînd era mică, Simona era băieţoasă. Părinţii îşi amintesc că nu voia să se joace niciodată cu păpuşile. Mica zgîtie de fată prefera să bată mingea pe stradă, să joace fotbal. „Nu purta fustiţă. Acum nu-i place echipamentul pentru că are fustă“, spune mama sa, Stania Halep.
„Racheta de tenis era mai mare decît Simona Halep“
Nu a trecut mult pînă cînd a fost văzută de profesorul de sport Ion Stan de la Liceul Economic. „Avea cred că vreo patru ani şi jumătate cînd profesorul mi-a spus: «Aduceţi-o la mine». Avea Simona o rachetă de tenis mai mare decît ea“, îşi aminteşte tatăl. Antrenamentele la tenis, istovitoare pentru alţi copii de vîrsta ei, inclusiv pentru fratele mai mare, care a renunţat la scurt timp să mai joace tenis, erau pentru Simona doar o joacă. De mai multe ori pe săptămînă, fata mergea însoţită de părinţi la antrenamente. Uneori, avea şi cîte două antrenamente pe zi.
„N-am avut păpuşi, n-am avut altceva. Jucam fotbal, jucam tenis, făceam fileu din aţă, am găurit asfaltul şi am băgat doi stîlpi şi jucam tenis, şi în casă la fel, am făcut un miniteren de tenis şi jucam cu fratele meu“, a povestit şi Simona Halep. Fratele său mai mare, Nicolae, practica acest sport în Mamaia, iar ea mergea alături de mama lor la teren, pentru a-l lua pe băiat la sfîrşitul lecţiilor. Antrenorul lui Nicolae a pus ochii imediat pe fetiţa de patru ani şi puţin. „Avea ţinută de sportivă de mică. Am văzut-o şi
le-am spus părinţilor: «O iau la tenis». Mi-a plăcut mult. Avea o motricitate extraordinară. La cinci ani, alerga precum o sportivă, deşi era cît racheta de mică. Promitea mult”, povesteşte Ioan Stan. Acesta a lucrat doi ani cu Simona, la Club „Castel” din Mamaia. „La început, pregătirea nu a fost foarte intensă, două – trei antrenamente pe săptămînă, întrucît era foarte mică. Nu am ajuns cu ea la concursuri, că nici nu erau întreceri pentru vîrsta ei. Am încercat să-i transmit totul într-o manieră frontală. Am vrut să ştie tot. Am lucrat cu ea toate elementele. Era o fetiţă harnică, modestă, talentată şi inteligentă. Avea o inteligenţă nativă. Nu i-am zis de două ori că trebuie să strîngă mingile. Era harnică şi conştiincioasă. Nici nu mai întorceam capul, pentru că ştiam că ea îşi vede de treabă. Avea o îndemînare aparte. Alerga, sărea, aprecia corect loviturile şi avea imaginaţie în joc. Se vedea limpede că e un copil cu chemare pentru sport în general şi pentru tenis în special”, îşi aminteşte primul antrenor al Simonei Halep.
(va urma)
Iulian Anghel

COMENTARII DE LA CITITORI