Trădarea celor fără chip

in Polemici, controverse

Revoluţia nu a fost făcută de ei, aşa cum nici crimele din timpul evenimentelor din decembrie 1989 nu au fost făcute de ei. Ei doar au trădat, au fost pasivi în ceea ce ştiau că va urma a fi o relaţie profitabilă, atît. Au trădat comunismul la acel moment, l-au trădat pe Ceaşescu şi cam atît. Nu şi pe cei care erau acolo, în linia 1,5 şi 2 a partidului comunist. Teoretic, şi la acel moment chiar aşa părea, ei au făcut un bine. Apoi s-au pus pe căpătuială. Şi cînd au ajuns la concluzia că sînt destul de bogaţi, au mai trădat o dată.

Pentru oricine ştie evoluţia României în ultimii 30 de ani, începînd de prin 1988, este evident că cel mai important serviciu de informaţii al ţării, indiferent ce titulatură a avut şi are, a trădat. A supravieţuit prin trădare, el ca structură şi compoziţie, el ca element de siguranţă al membrilor săi, că nu mai putem spune termenul „naţională”. Spun „el ca Serviciu”, pentru că dacă e să comparăm ce scrie în Legea Siguranţei Naţionale, cu legea de funcţionare şi cu realitatea din teren, este evident pentru oricine că cineva din această ecuaţie nu şi-a făcut datoria. Distrugerea pe de-a-ntregul a unei industrii, eradicarea în totalitate a celui mai banal simţămînt românesc, extirparea unei mari părţi din populaţia României, prin alungarea a peste 4 milioane de români peste hotare de sărăcia lucie în care trăiau, sunt rodul unei pasivităţi agresive a unor elemente de siguranţă naţională, coroborat cu lăsarea la dispoziţia unor politicieni de moralitate îndoielnică a României. Este imposibil, realmente imposibil, dacă nu cumva total ineficient, ca gradele mari din SISTEM să nu cunoască, să nu ştie, să nu aibă la îndemînă tot ce înseamnă activitatea celor care au condus România. Este foarte puţin probabil ca toţi cei care au condus şi conduc SRI, dar nu numai ei, să nu cunoască în amănunt unde politicienii îşi ascund banii furaţi, cum au procedat şi cum au încercat să se ascundă de ochii lumii, că de justiţie ştim cum au făcut-o.

Lăsînd la o parte fumigenele dezinformării care acoperă minţile românilor zi de zi, la o privire atentă a ce au însemnat pentru noi, românii, ultimii 27 de ani, observăm doar ruină. Chiar dacă în umbra Palatului Parlamentului există bunăstare, la cîţiva kilometri şi mult dincolo de ea sărăcia îşi vede de treabă, dislocînd cu putere minţile celor atinşi de ea, alături de morala îndoielnică în care toţi cei nedreptăţiţi se zbat pentru supravieţuire. Cum am ajuns aici şi cum putem să ne ridicăm pentru a vedea dincolo de orizont, dincolo de generaţia noastră? Sîntem o colonie a celor puternici, aşa cum am fost multe sute de ani, şi acest lucru s-a desfăşurat sub atenta observaţie a celor fără chip, dar care, la un moment dat, au avut în mîini destinul naţiunii. Pe măsură ce dispar în morminte cei care au trădat în ’89, cei care rămân îşi doresc să afle adevărul despre ce a fost şi care a fost motivul pentru care am ajuns aici, fără să conştientizeze nici măcar o clipă că adevărul este chiar sub nasul lor, la îndemînă, doar că este atît de trist, că nu-l recunosc şi nu-l vor accepta niciodată ca un fapt, alegînd întotdeauna o minciună care oferă confort minţilor tot mai odihnite ale societăţii.

Trădarea a fost, este şi probabil are să fie una din temele de bază ale naţiunii române. Am trădat noi, ca naţiune, am fost trădaţi noi, ca popor. Dar cel mai important este că am ajuns să ne trădam noi pe noi, doar pentru că rămînem agăţaţi de speranţa că totul se va rezolva de la sine, că numai noi, românii, avem dreptate, în timp ce alţii se înşală. Proiecţia hîdă a celor care apar la TV şi mint cu neruşinare că încă sîntem un stat naţional, independent, este aplaudată la scenă deschisă de o naţiune orbită de propria mîndrie, fără a pune la îndoială nici măcar o secundă că, de fapt, cei care ne vorbesc amabil şi fals nu sînt decît uneltele trădării celor fără chip.

Tano

 

Odă sărăciei

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI