Trădarea şi laşitatea, „stelele polare“ ale românilor? (1)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

MOTTO: „În Sud-Estul Europei, în mare parte din vina Occidentului, ticăie în prezent o bombă cu explozie întîrziată“.

(Ziarul „Süd-Deutsche Zeitung“, München)

Am înţeles că ni se cere să strîngem cureaua în jurul burţii, nu în jurul gîtului. Cum se poate sinucide prin laşitate un popor întreg? Voi încerca să demonstrez. Poate că singura calitate pe care o am este aceea de a vedea limpede şi de a spune răspicat ceea ce văd. Pesemne că, într-o viaţă anterioară, am fost vreun străjer din Evul Mediu, căţărat într-un foişor, sau într-un prepeleac, pentru a observa din vreme pericolele care ameninţau obştea ţărănească şi a da de ştire.

Nu altceva fac eu acum, de 7 ani încoace: stau în turnul de veghe al „României Mari“, cu binoclul la ochi, şi scrutez zarea. Iar ceea ce văd e absolut real, s-a adeverit, cu prisosinţă, în timp. Nu cred că are rost să mai amintesc cîte semnale de alarmă am tot tras, de la pericolul maghiar şi pînă la tîrcoalele Fantomei de la Versoix, de la pretenţiile aberante ale Israelului, de a primi de la România 400.000 de proprietăţi, şi pînă la jefuirea Patrimoniului Naţional şi transformarea ţării într-o colonie nenorocită.  Dar, în definitiv, important nu este ce şi cum am sesizat eu – important este ce-au făcut concetăţenii mei cu toate aceste semnale. Le-au luat ei în serios? Au întreprins ceva concret pentru stoparea dezastrului? Nimic din toate astea. Concetăţenii mei n-au nici o putere, par nişte figuranţi într-o superproducţie cu decoruri uriaşe de carton, în care se schimbă regizorii şi actorii, iar ei bombăne pe margine, rîd sau plîng, de la caz la caz, dar nu se întîmplă ca vreun temerar să ţîşnească dintre ei, să sară între caii cvadrigei şi să-i oprească, înainte de a se prăvăli în prăpastie. Dacă sîntem un popor mare – aşa cum pretindem şi cum eu, unul, cred – atunci trebuie să avem curajul de a ne privi în oglindă, cu toate meritele şi defectele noastre. Personal, cred că două dintre defectele cele mai supărătoare ale unor largi categorii de români (nu ale poporului, fiindcă generalizările nu-s bune) sînt predispoziţia pentru trădare şi laşitatea.

Am scris-o în repetate rînduri şi o repet şi azi: românii dau cel mai mare procent de ,,cozi de topor“ pe cap de locuitor! Iar aici nu alogenii sînt de vină – ţigani, evrei, unguri, armeni, ruşi – ci românii neaoşi. Amintiţi-vă doar cum au fost prinşi, prin vînzare, cîţiva dintre marii Eroi ai Neamului: Brâncoveanu, Horea şi Cloşca, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Ion Antonescu ş.a. Dacă ei, românii, ar fi vrut, nici turcii, nici austriecii, nici fanarioţii, nici ruşii n-ar fi avut nici un spor. Dar românii care s-au intersectat cu destinul acestor martiri n-au vrut. I-au cedat. I-au abandonat. Aşa şi acum. Mă uit la toată plevuşca asta alunecoasă, care roieşte în jurul unui agent dovedit al revanşismului maghiar, George Sörös, care, cu un „bacşiş“ de numai 8 milioane de dolari (atît reprezintă Bugetul Fundaţiei Sörös pe an în România), a reuşit să paralizeze o ţară, cumpărînd nişte tineri debusolaţi şi flămînzi, pe care i-a transformat în dobermani, cu zgardă electronică la gît. Mîna dreaptă a acestui gangster este fostul meu coleg de facultate Lazăr Vlăsceanu. De tînăr, pus pe căpătuială: SECU, UTC, UASCR, UGSR. De ce UGSR? Pentru că flăcăul a tras cu dinţii să facă o partidă bănoasă, cu fiica unui mare ştab comunist de la sindicate, colegă de facultate cu noi, iar pofta de carieră a sărmanului politruk era atît de mare, încît a fost în stare să închidă ochii la aventura pe faţă pe care logodnica lui – care scăpase total caii, intrase în călduri – a avut-o cu un alt coleg de facultate, astăzi ziarist în presa centrală. Mă uit la acest Lazăr, cu numele lui de înviat din morţi, cum îl ajută sistematic pe marele escroc internaţional să speculeze, în folosul unor puteri străine, sărăcia lucie a tineretului din România! El este convins că face bine, că dă burse şi tipăreşte cărţi – dar nici un şarpe nu-şi ţine otrava la vedere. Va veni o vreme, cît de curînd, cînd toată lumea îşi va da seama că „Orfanii lui Sörös“ au fost cumpăraţi şi teleghidaţi să distrugă, din interior, Statul Român.

Cel de-al doilea defect major al unora dintre compatrioţii noştri e laşitatea. Zicala „Mămăliga nu face explozie“ e invocată mai des decît Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!“. Atunci cînd a făcut explozie mămăliga – de vreo 2-3 ori într-un secol – s-a deşteptat şi românul. Trist, dar adevărat. Pe cît de viteji sînt românii în vreme de război – pe atît de prudenţi şi chiar delăsători sînt în vreme de pace. Unii numesc asta „înţelepciune“, dar eu i-aş spune altfel. Să luăm, de pildă, mitingurile monarhiste din ultimii 7 ani. Practic, o mînă de 1.000 de monarhişti convinşi, cărora li se alătură cam 100.000 de agitatori oportunişti, în jurul cărora se strîng 1.000.000 de curioşi, sînt pe cale să dea peste cap o ţară. Ei ştiu că, la un eventual referendum naţional, n-au nici o şansă – nici acum, nici peste 10 ani, nici peste un secol. Dar mai ştiu că românii sînt uşor de păcălit, aşa că au adoptat tactica „prin învăluire“: mai o vizită pe la morminte, mai un comentariu cum că Occidentul abia aşteaptă reinstaurarea monarhiei în România, mai o declaraţie regalistă a lui Emil Constantinescu, care, ca orice sondă de măsurare a reacţiei, a fost retrasă imediat, pentru ca, în final, să se ajungă la cererea de redare a cetăţeniei române, pe care Victor Ciorbea s-a şi grăbit să anunţe că o va aproba. Un ofiţer de Contrainformaţii s-a prezentat la sediul redacţiei noastre, din proprie iniţiativă şi dezinteresat, şi ne-a spus: „Dacă Emil Constantinescu n-ar fi cîştigat alegerile, ar fi început tămbălăul, mai rău decît e acum la Belgrad. Noi am aflat că Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea ar fi deschis balconul Universităţii, ar fi acuzat B.E.C.-ul de fraudă şi ar fi cerut public revenirea în ţară a fostului rege, să preia el Puterea. Dar candidatul C.D.R. a cîştigat alegerile, aşa că n-a mai fost nevoie de apelul respectiv. Şi totuşi, un tînăr fanatizat, care nu ştia de consemn, a strigat atunci ca Mihai de Hohenzollern să fie adus în ţară. A fost imediat redus la tăcere, pentru că asta nu mai intra în calcul ATUNCI. Începe să intre abia ACUM“.

În faţa agresivităţii cîtorva pîlcuri de monarhişti, milioanele de români tac chitic. Aţi auzit dvs. de vreun miting anti-monarhic organizat undeva, în România? Nici pomeneală, românii noştri se mulţumesc să facă mărunt din buze şi, din dezastru în dezastru, să zică „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Convenţiei“, după care să capituleze şi mai mult, în faţa ruinei totale, şi să şoptească „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Regelui!“. De parcă echipele politice ar fi nişte pepeni, în Piaţa Matache Măcelarul. Încep tot mai mult să cred că prăbuşirea accelerată a României, în toate compartimentele vieţii social-economice, este o diversiune programată şi avizată de Mafia Transnaţională, pentru a-i aduce pe români într-un asemenea hal de isterie şi panică, încît singura soluţie să fie revenirea lui Mihai de Hohenzollern. Altminteri, nu-mi pot explica iresponsabilitatea cu care un întreg Guvern nu face nimic pentru oprirea declinului, pentru negocieri ceva mai demne şi mai eficiente cu organismele internaţionale. Scumpetea vieţii a devenit atît de insuportabilă, încît normal că nu mai rentează nici un fel de activitate: nici creşterea porcilor şi a păsărilor (de-aia a şi închis Guvernul atîtea Combinate), nici prelucrarea ţiţeiului, nici fabricarea tractoarelor şi a camioanelor – totul pînă la preluarea afacerilor (falimentate în mod deliberat!) de către „salvatorii“ occidentali! Şi abia acum capătă contur clar şi explicaţie plauzibilă declaraţia făcută în vara anului 1996, pentru revista „Micro-Magazin“ din S.U.A., de Emil Constantinescu, care ştia şi el, foarte bine, că e creat şi predestinat să-i încălzească patul regelui. Părerea mea în această chestiune este aceeaşi, ca şi acum 7 ani: am un mare respect faţă de contribuţiile reale pe care le-au adus primii doi regi, Carol I şi Ferdinand, pe altarul Idealurilor de Independenţă şi Unitate ale României, am şi publicat pagini de curaj despre aceste figuri ilustre, înainte de 1989 (pe vremea cînd nu auzise nimeni că semnatarii „epistolei“ de azi ar avea vederi monarhiste!) – dar Mihai de Hohenzollern este un degenerat, un infractor şi un vînzător de ţară.

(va urma)

Corneliu Vadim Tudor, 9 august 1997

COMENTARII DE LA CITITORI