Trădători penali ai Neamului Românesc

in Tabletă de scriitor

De multe ori ne-am întrebat: de ce românii trebuie să trăiască în sărăcie şi foamete pe propriile lor brazde de pămînt, deşi, de cînd ne ştim, am auzit mai mereu vorbindu-se că sîntem o ţară frumoasă şi cu o agricultură puternică, încît putem hrăni jumătate din Europa?! Ce se întîmplă de stau românii, acum, cu spaima în suflet că nu au ce să pună pe masă de la o zi la alta? Cum de am ajuns, ultimii, în coada Europei, ca popor îmbătrînit şi analfabet? Oare să ne fi schimbat, peste noapte, ca pămînt şi ca naţie? Oare să nu mai fim tot noi, românii aceia frumoşi şi harnici, din neamul lui Ştefan cel Mare şi Cuza-Vodă? De ce se întîmplă toate acestea, de o bună bucată de vreme, cu ţara noastră? Este lesne de înţeles că situaţia la care s-a ajuns are, drept principală cauză, nepăsărea oamenilor politici faţă de grijile societăţii, iar lăcomia lor şi meteahna de a-şi face averi fabuloase din banul public i-au determinat să se îndepărteze de problemele cetăţenilor… Şi nu s-au îndepărtat oricum, să aibă cu ei, în geanta diplomat, eventual nişte haine de schimb – precum inginerii noştri de odinioară, care, făcînd naveta, lucrau zi şi noapte în şantier, la reconstrucţia, din temelii, a României -, precum şi vreo pungă, acolo, cu seminţe de floarea-soarelui, pe care să le ronţăie în avion ca să uite de plictiseală, cînd merg în excursii prin toată lumea, sau niscai praz oltenesc, cum avea nea Marin… Ei bine, nu, aleşii noştri de azi au pachete de verzişori şi bijuterii din aur cu multe carate, pe care nici în vis nu le va avea omul de rînd.
Toate acestea au dus la decimarea fibrei naţionale. Celor mai mulţi români le-a dispărut zîmbetul, regretînd parcă lovitura de stat din decembrie 1989. Nu o spunem pentru că am vrea să ponegrim capitalismul acesta de carton, în care toată lumea aleargă să trăiască şi să facă bani… Bani, într-adevăr, fac cei care au puterea în mîinile lor, cei care trăiesc din afaceri murdare, fraudînd banul public, aşa cum sînt cei pe care îi vedem azi că fug de zăngănitul cătuşelor şi care, pînă mai ieri, au fost nişte indivizi oarecare. Sînt oameni de care nu s-ar fi ştiut vreodată, dacă nu se băgau în politică. Faţa nu le-ar fi fost cunoscută, dacă DNA-ul nu ar fi fost cu ochii pe ei. Ar fi rămas, ca imagine publică, imaculaţi. Că fug – e treaba lor, dar ce ne facem noi, care am fost minţiţi de la o campanie electorală la alta?… Pentru că nu avem nici mătuşi, nici părinţi care să ne fi lăsat vreo moştenire care să ne permită nu să ne cumpărăm, şi noi, yahturi, vile în toată lumea, terenuri în inima Bucureştilor şi în alte colţuri ale ţării, ci măcar să ne ducem traiul de pe o zi pe alta… De la aceşti trădători penali ai neamului nostru ni se trag toate relele în România postdecembristă, vîndută şi coruptă, pentru că noi, în omenia noastră, i-am crezut şi le-am încredinţat votul. Uite, deci, unde am ajuns de cînd am plecat pe drumul acestei democraţii: cu o sărăcie lucie, pe meleagurile patriei străbune! Iar de aici, dezamăgirea noastră sporeşte şi mai mult, fiind vorba de un an electoral, în care asistăm cum fel şi fel de puşcăriabili ne dau lecţii de democraţie, başca, vor să prindă, din nou, vreun ciolan, de parcă nu mai sînt alţi români cărora să le pese de gestionarea corectă a ţării.

ION MACHIDON,
preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI