Traficul de droguri alimentează Mafia politică şi militară (30)

in Lecturi la lumina ceaiului

Primul director al Mossad, Reuben Schiloach, a fost primit în Comitetul celor 300, dar nu se ştie dacă şi succesorul lui s-a bucurat de acelaşi privilegiu. Există toate şansele să fi fost aşa. Mossad-ul are un serviciu de dezinformare foarte abil. Cantitatea dezinformărilor pe care acesta o plasează pe ,,piaţa“ americană este stînjenitor de mare, dar şi mai stînjenitor e faptul că, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, ,,momeala“ e înghiţită numaidecît, cu tot cu cîrlig, plumb şi plută.

Ceea ce vedem, de fapt, în microcosmul Mossad-ului, este proporţia în care ,,Olimpienii“ îşi exercită controlul asupra Serviciilor de Informaţii, dar şi asupra unor domenii precum industria de divertisment, mass-media, formarea opiniei publice (prin intermediul sondajelor), pe scară globală. Magnatul Ted Turner a primit un loc în Comitetul celor 300, în semn de recunoştinţă pentru buletinele de ,,ştiri“ (manipulate) de la C.N.N., postul de televiziune fondat şi patronat de el. Comitetul are puterea şi mijloacele de a le spune oamenilor ORICE, şi – ceea ce este şi mai grav – va fi crezut de marea majoritate a acestora.

Ori de cîte ori se întîmplă ca un cercetător să dea de urma acestui uluitor grup de control central, el este fie cumpărat cu succes, fie supus unui ,,instructaj de specialitate” la Institutul Tavistock, după care va începe să contribuie cu noi ficţiuni, de genul James Bond. Altfel spus, e ajutat să divagheze şi, pentru asta, e răsplătit împărăteşte. Dacă un om, precum John F. Kennedy, ajunge să descopere adevărul despre cei care dirijează evenimentele lumii, însă nu poate fi cumpărat, ei bine, el va fi asasinat.

În cazul preşedintelui J.F. Kennedy, asasinatul a fost comis cu cea mai mare brutalitate şi a fost însoţit de multă publicitate, pentru a servi ca avertisment, adresat liderilor lumii, să nu se abată de la linie. Papa Ioan Paul I a fost asasinat discret, pentru că se apropia de Comitetul celor 300, prin intermediul francmasonilor din ierarhia Vaticanului. Papa Ioan Paul al Il-lea a fost umilit public, în semn de avertizare: să înceteze şi să se supună – ceea ce a şi făcut. După cum vom vedea, anumiţi lideri de la Vatican fac parte, şi azi, din Comitetul celor 300.

Abaterea unor cercetători serioşi de la pista care duce spre Comitetul celor 300 este o operaţiune facilă, pentru că Serviciul MI6 (S.A.S.) al Marii Britanii promovează o gamă largă de diversiuni, între care se numără: mişcarea New Age, Yoga, Budhismul Zen, Vrăjitoria, Preoţia Delfică a lui Apollo (dintre membrii căreia făcea parte şi Aristotel) şi sute de mici „culte“ de tot felul. Un grup de agenţi britanici de informaţii „în retragere“ a etichetat ierarhia conspiratorilor drept „Forţa X“, declarînd că aceasta posedă un Serviciu de Informaţii extrem de performant, care a reuşit să corupă K.G.B.-ul, Structura de Informaţii a Vaticanului, C.I.A., O.N.I., D.G.S.E., Informaţiile militare americane, Serviciul de Informaţii al Departamentului de Stat, ba chiar şi cea mai secretă dintre toate agenţiile de informaţii din SUA, Oficiul de Recunoaştere Naţională (N.R.O.).

Existenţa N.R.O. nu a fost cunoscută decît de o mînă de oameni din afara Comitetului celor 300, pînă cînd Harry Truman l-a descoperit, absolut întîmplător. Winston Churchill participase la înfiinţarea N.R.O. şi se spune că s-a făcut livid de furie cînd Truman a aflat de existenţa acestuia. Mai mult decît orice alt slujbaş al Comitetului celor 300, Churchill îl considera pe Truman „omuleţul lui“ din Independence, „fără nici o independenţă“ – prin aceasta, referindu-se la faptul că fiecare mişcare a lui Truman era controlată de Francmasonerie.

Chiar şi în zilele noastre, bugetul anual al N.R.O. este ţinut secret faţă de Congresul Statelor Unite, iar Oficiul răspunde numai în faţa cîtorva membri, atent selecţionaţi, ai Congresului. El este, însă, o creaţie a Comitetului celor 300, căruia îi dă raportul cu regularitate, o dată la cîteva ore.

Astfel, producţiile de ficţiune, pe care le vedem despre diversele ramuri şi tentacule prin care Comitetul îşi exercită controlul, sînt destinate doar să îndepărteze suspiciunile de ţinta lor reală, dar nu trebuie să ne îndoim nici o clipă că această ţintă există cu adevărat. Să luăm un alt exemplu în acest sens: cartea „The Day of the Jackal“ (,,Ziua Şacalului”), după care s-a realizat un film de mare succes. Evenimentele relatate în carte sînt reale.

Deşi, din motive lesne de înţeles, numele unor personaje şi anumite locuri au fost schimbate, esenţa povestirii, faptul că un agent operativ izolat, al MI6, a primit misiunea să-l elimine pe generalul Charles de Gaulle, este absolut corect. Generalul de Gaulle devenise necontrolabil, refuzînd să coopereze cu Comitetul – despre a cărui existenţă ştia foarte bine, de vreme ce fusese invitat să i se alăture. Situaţia a devenit critică în momentul în care de Gaulle a retras Franţa din N.A.T.O. şi, imediat, a început să-şi construiască propria forţă nucleară – aşa-numita „force de frappe“. Acest lucru a înfuriat atît de tare Comitetul, încît s-a ordonat asasinarea lui de Gaulle. Serviciul de Informaţii francez a reuşit, însă, să intercepteze planurile „Şacalului“ şi să-l protejeze pe General. În lumina documentelor MI6 – despre care aş putea adăuga că reprezintă principala sursă a Comitetului, în materie de informaţii – activitatea prestată de Serviciile Informative franceze poate fi catalogată drept miraculoasă.

(va urma)

JOHN COLEMAN

COMENTARII DE LA CITITORI