Traficul de droguri alimentează Mafia politică şi militară (51)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

În urma acestei acţiuni subversive, Haig l-a convocat în cabinetul lui pe congresmanul Charles Wiggins, un susţinător înfocat al lui Nixon, care acceptase să conducă de la Casa Albă lupta pentru împiedicarea procedurilor de punere sub acuzare în Congres. Minţind cu neruşinare, Haig l-a informat pe Wiggins: ,,Lupta e pierdută”. Drept urmare, Wiggins şi-a pierdut tot interesul de a-l mai apăra pe Nixon, crezînd că însuşi preşedintele capitulase. Apoi, Haig s-a ocupat în acelaşi mod de senatorul Griffin, un partizan de frunte al preşedintelui, în Senat. Ca rezultat al activităţilor subversive şi trădătoare ale lui Haig, senatorul Griffin i-a trimis imediat preşedintelui Nixon o scrisoare, prin care îi cerea să demisioneze.

Trei luni mai tîrziu, cînd Masa Rotundă controla Institutul pentru Studii Politice – creaţia lui James Warburg -, Marcus Raskin, membru fondator al Institutului, a transmis exact acelaşi ultimatum, şi anume, ca preşedintele să demisioneze, folosind ziarul de propagandă britanică ,,The New York Times”, din ziua de 26 mai, pentru a da publicităţii apelul ultimativ. Tragedia Watergate a reprezentat doar o etapă a ireversibilei tranziţii spre barbarie care cuprinde Statele Unite, ducîndu-ne spre Noua Ordine Mondială, a Guvernului Mondial Unic. În prezent, SUA se află în acelaşi loc unde era Italia, cînd Aldo Moro a încercat să o salveze de instabilitatea provocată în mod artificial.

De ce anume nelegiuri a fost acuzat Nixon? John Doar, al cărui caracter de brută se potrivea de minune sarcinii de a ridica împotriva preşedintelui aşa-zise capete de acuzare, a fost autorul şi realizatorul, pînă la capăt, al uneia dintre cele mai extinse operaţiuni de contrainformaţii şi supraveghere internă – ILEGALE – desfăşurate vreodată în Statele Unite.

Aflat la comanda Unităţii Informative Interdepartamentale (I.D.I.U.), John Doar a acumulat informaţii de la toate agenţiile posibile ale guvernului federal, inclusiv de la Serviciul de Venituri Interne (Internal Revenue Service – I.R.A., echivalentul american al Gărzii Financiare). Programul era asociat cu Institutul de Studii Politice. Unul dintre principalele obiective ale carierei lui John Doar era acela de a furniza C.I.A. – structură căreia Legea îi interzice să se angajeze în supravegherea internă – cca. 10.000-12.000 de nume ale unor cetăţeni, pe care îi suspecta de dizidenţă politică, pentru continuarea investigaţiilor.

În data de 18 iulie 1974, acest mare infractor, cu mimică gravă, uşor reţinută, a prezentat ,,acuzaţiile” la adresa preşedintelui Nixon, în faţa camerelor de luat vederi de la toate reţelele naţionale de televiziune. Nu exista nici o cît de mică deovadă că Nixon ar fi încălcat vreo lege. Iar jalnica litanie a pretinselor ,,crime” ale lui Nixon, înşirată de J. Doar, era atît de neconvingătoare, încît e de mirare că procedurile au mai continuat. John Doar nu a putut face altceva decît să se refere la intervenţiile preşedintelui, prin impozitele pe venit, la bombardarea neautorizată a Cambodgiei şi la o acuzaţie vagă de ,,abuz de putere”, care n-ar fi rezistat în faţa nici unei instanţe de judecată. În 8 august, cînd preşedintele Nixon a demisionat, Statele Unite ajunseseră într-o stare de instabilitate fără precedent.

Stabilitatea era termenul cel mai des invocat în politicile noastre economice şi fiscale. În 1983, bancherii internaţionali s-au întîlnit la Williamsburg, Virginia, ca să pună la punct o strategie de pregătire a Statelor Unite pentru dezintegrarea totală a sistemului lor bancar. Acest eveniment, planificat, urma să debusoleze Senatul SUA, determinîndu-l să accepte plasarea politicilor noastre monetare şi fiscale sub controlul Fondului Monetar Internaţional (FMI). Dennis Weatherstone, de la Compania Morgan Guarantee, de pe Wall Street, a declarat că, potrivit convingerii sale, aceasta era singura salvare pentru Statele Unite. Propunerea a fost susţinută de Grupul Ditchley, care s-a constituit în luna mai a anului 1982, în Parcul cu acelaşi nume, din Londra. În zilele de 10 şi 11 ianuarie 1983, acest grup din afara ţării s-a întrunit la Washington D.C., încălcînd Legea Anti-Trust Scherman şi Legea Clayton, pentru a conspira să răstoarne suveranitatea SUA în privinţa libertăţii lor monetare şi financiare. Procurorul General al Statelor Unite ştia despre această reuniune şi îi cunoştea scopul. În loc să-i acuze pe membrii grupului de conspiraţie în vederea săvîrşirii unei infracţiuni federale, el a preferat să închidă ochii. Potrivit legilor amintite, dovada unei conspiraţii e singurul lucru necesar pentru o condamnare penală. Or, existau destule probe care dovedeau că, într-adevăr, avusese loc o conspiraţie. Dar, cum Fundaţia Ditchley se întîlnise la cererea Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale şi funcţiona sub tutela Mesei Rotunde, nimeni, din cadrul Departamentului de Justiţie, nu a avut curaj să ia măsurile ce s-ar fi cuvenit a fi luate de către cei ce au jurat să apere legislaţia Statelor Unite.

(va urma)

JOHN COLEMAN

COMENTARII DE LA CITITORI