Tragicul destin al marelui Cheiro (1)

in Mica enciclopedie

 

 

Există în fiinţa umană o nestăvilită curiozitate cu privire la cunoaşterea viitorului. Nelimitate au fost modalităţile prin care anumiţi oameni – dotaţi cu har sau, pur şi simplu, şarlatani – s-au străduit să-i smulgă secretele. Din cele mai vechi timpuri, se prezicea viitorul prin cele mai bizare mijloace: apă, pietre, intestine de animal, incantaţii ale magicienilor etc. Reprezentanţii creştinismului pun la zid, cu supremă înverşunare, orice tentativă de a ridica un colţ al vălului ce ascunde evenimentele viitoare, deşi Biblia menţionează numeroase cazuri de profeţii şi visuri profetice. Modernitatea a îmbogăţit semnificativ paleta de tehnici divinatorii: cărţile de joc, zaţul de cafea, studierea liniilor din palmă, caracteristicile scrisului şi altele. Au existat, însă, şi oameni dotaţi cu calităţi de medium, care nu au avut nevoie de nici un fel de tehnică pentru a prevedea viitorul unui om. Era de-ajuns să privească pe cineva, pentru a-i putea spune ce-l aşteaptă, aşa cum procedau părintele Arsenie Boca sau preotul din Ars, celebrul Curé d’Ars, sanctificat de Biserica catolică. Literatura de specialitate menţionează un caz deosebit al unui personaj misterios care se autointitula marele Cheiro, devenit celebru pentru că ghicea în amprente, o tehnică nemaiîntîlnită pînă la el. Procedeul său de a smulge secretele viitorului nu trebuie confundat cu chiromancia, care revelează destinul prin liniile din palmă. Marelui Cheiro îi era suficient să privească o amprentă pentru a da o mulţime de amănunte despre un om: aspect fizic, vestimentaţie, psihic, nivel intelectual. Iată care a fost evenimentul care l-a făcut celebru în Anglia şi, mai apoi, în toată Europa, faima sa traversînd oceanul. Ne aflăm spre sfîrşitul Secolului XIX. Detectivii de la Scotland Yard sînt anunţaţi că un bărbat fusese ucis în camera sa. Deplasîndu-se urgent la faţa locului, găsesc cadavrul unui bărbat în vîrstă, zăcînd în faţa căminului. Examinîndu-l, constată că decedase în urma aplicării unor lovituri multiple cu grătarul pentru lemne. Mobilul crimei nu părea a fi furtul, pentru că, din cîte se vedea, apartamentul era modest, bietul om neavînd prea multe de oferit unui eventual hoţ. Din spusele vecinilor, era o persoană liniştită, nu credeau să se fi certat vreodată cu cineva sau să fi avut duşmani. Detectivii erau în încurcătură, nu ştiau de unde să pornească pentru a da de urma asasinului. Deodată, însă, un tînăr, afectat şi spilcuit, se prezintă în faţa lor şi le cere respectuos să cerceteze locul faptei. L-au privit cu neîncredere, dar, pînă la urmă, l-au lăsat să intre în cameră, pentru că, oricum, nu aveau nimic de pierdut. Uitîndu-se puţin în jur, fără a prezenta vreun interes, s-a însufleţit brusc în momentul cînd a zărit urme de sînge pe unul din pereţi. Cercetîndu-le atent, el descoperă o amprentă, o priveşte cu atenţie şi apoi grăieşte, cu o deosebită siguranţă: „Ucigaşul este un tînăr gentleman. Este un om înstărit şi poartă un mic ceas de aur în buzunarul stîng al pantalonului … În plus, este rudă apropiată a domnului care a fost scos adineaori din această încăpere“. Atitudinea arogantă a tînărului şi tonul cu care rostise aceste cuvinte i-au revoltat pe detectivi, care l-au poftit afară, lăsînd la o parte binecunoscuta politeţe englezească. Acolo se aflau şi cîţiva corespondenţi ai unor ziare londoneze, care au considerat că era posibil ca acest tînăr să nu fie un nebun, aşa că s-au înghesuit în jurul lui, ca să-i afle numele.

(va urma)

Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI