Tragicul destin al marelui Cheiro (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Corespondenţii unor ziare londoneze, veniţi la locul unde se descoperise cadavrul unui bărbat, au dorit să cunoască numele tînărului care a cercetat fapta: „Cheiro, le-a răspuns el, Marele Cheiro“. A doua zi, acest nume apărea în mai toate ziarele importante din capitală şi, de-atunci, avea să tot apară, omul uimind lumea cu isprăvile sale.

A doua zi după descoperirea cadavrului, Poliţia aflase deja asasinul. Nu mică, însă, le-a fost mirarea cînd şi-au dat seama că tot ceea ce le spusese cel autointitulat Marele Cheiro era riguros exact. Făptuitorul odioasei crime era, într-adevăr, un tînăr înstărit, care purta un mic ceas de aur la buzunarul stîng al pantalonilor. În ceea ce priveşte înrudirea cu victima, era chiar fiul acesteia. Vestea s-a răspîndit precum fulgerul. Sute, mii de oameni veneau la el pentru a le citi viitorul în amprente, bineînţeles, în schimbul unor substanţiale sume de bani. În anul 1893, ghicitorul în amprente pleacă la New York, unde îşi amenajează mai multe centre luxoase în Park Avenue. Presa îi acorda largi spaţii, pe măsură ce uriaşe sume de bani se acumulau în conturile sale. O tînără ziaristă de la publicaţia „New York World“ a avut ideea să-l supună pe Cheiro unor teste. El a acceptat propunerea fără rezerve, prezentîndu-se, fără nici o teamă, la redacţia ziarului în ziua fixată. În ce consta, însă, testul căruia urma a i se supune faimosul ghicitor în amprente? I s-au prezentat 13 amprente. În faţa unui juriu, compus din cetăţeni de vază ai oraşului, el trebuia, privindu-le, să caracterizeze personajele respective. După ce a văzut prima amprentă, el a spus, fără a se gîndi prea mult: „Aparţine unui irlandez care a muncit din greu, dar în prezent este bogat şi are o mare influenţă în oraş“. Au rămas cu toţii uimiţi, pentru că, într-adevăr, amprenta îi aparţinea lui Richard Croker, un imigrant irlandez care venise în America şi care a început prin a căra tărgi de moloz. A reuşit, în cele din urmă, după ani grei de trudă, să se îmbogăţească, devenind şeful unei organizaţii importante. Cheiro a mai adăugat apoi, uimindu-i şi mai mult pe cei care asistau la această probă de măiestrie, că irlandezul fusese cîndva un luptător, că era un bun orator şi că viza chiar o carieră politică. Pus în faţa unei alte amprente, el a spus că respectivul este un artist genial, fără a fi, de fapt, un geniu, dar că merită mai multe onoruri decît cele care îi vor fi acordate în timpul vieţii sale. Martorii acestui test ciudat nu se mai mirau. Amprenta îi aparţinea lui Reginald de Koven, compozitorul operetei „Robin Hood“, o compoziţie apreciată, dar neegalată prin alte creaţii. El a reuşit să facă şi un portret fidel al celor care îşi oferiseră amprentele. Pe parcursul testului, s-a petrecut, totuşi, ceva ciudat. De cîte ori scotea din teanc o anumită amprentă, el o dădea la o parte şi căuta o alta. Pînă la urmă, după citirea tuturor amprentelor, s-a aflat din nou în faţa celei respinse şi, curios, a afirmat că refuză s-o identifice. La insistenţele juriului, a afirmat că este a unui criminal, care va muri în închisoare, sfîşiat de chinurile sale interioare. Amprenta cu pricina îi aparţinea doctorului Henry Meyer, care se afla deja în închisoare pentru omor. După condamnare, el a fost declarat alienat mintal. A murit după cîteva luni într-o instituţie de îngrijire a criminalilor cu afecţiuni psihice.

(va urma)

Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI