Traian Băsescu a început să dea din casă

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Pînă serile trecute, cînd Traian Băsescu a acordat un amplu interviu (de mai bine de 2 ore) la B1 TV, postul de casă al băsiştilor, în prezenţa lui Cătălin Striblea şi a lui Ion Cristoiu – unul dintre ziariştii care au dus, toată viaţa, o politică de tip ,,Gică contra” -, credeam că fostul preşedinte este un individ cu mult mai abil şi care ştie să facă deosebirea dintre răspunderea ce revine celui ce a ocupat funcţia supremă în Stat şi vorbele de clacă ale jurnalistului Ion Cristoiu, care se pretinde atotştiutor în materie de informaţii de culise. Adică, hai să mai discutăm ceva, aşa, în stilul Ţaţei Floarea, de la şezătoarea din Siliştea-Gumeşti, comuna natală a marelui prozator Marin Preda…

Cine a urmărit interviul iresponsabil al individului ce a condus destinele României timp de 10 ani a rămas uimit şi cu un gust amar, în mod sigur, auzindu-i mărturisirile. Cum este posibil să spui că ai fost vizitat acasă de reprezentantul SUA şi chiar de ambasadorul acestei ţări, cu mesajul că preşedintele american te susţine politic – un joc, prin care dumnealui ne explica, de fapt, că ,,Statele Unite sînt interesate de statul de drept, nu de Băsescu”? În acest sens, mi s-a părut evident că ambii cameleoni care-l intervievau doreau, fără pic de jenă, să afle de la trogloditul politic Traian Băsescu niscaiva secrete de stat. De fapt, Striblea, Cristoiu şi Băsescu au dovedit, pe şleau, că relaţiile dintre SUA şi România nu sînt cele ale unor state egale şi partenere, ci, mai degrabă, unele dintre stăpîn şi slugă. Ni se adevereşte, astfel, că, vreme de un deceniu, Băsescu a avut rolul de guvernator al SUA în colonia numită România. În cele 2 ore ale interviului său, Traian Băsescu, prin prestaţia sa, ne-a făcut dovada unui aventurier, care s-a jucat cu destinele acestui popor. Acum înţeleg de ce dumnealui insista pe necesitatea instalării şi punerii în funcţiune a Bazei militare de la Deveselu, aşa cum m-am lămurit şi de ce, imediat ce a comunicat că au sosit elementele rachetelor strategice ale SUA, Rusia, prin reprezentanţii ei, a declarat oficial că România a devenit ţintă pentru armata rusă. Dacă luăm în considerare ceea ce se spune despre România, stat-membru al Uniunii Europene, şi anume că am devenit vîrf de lance al NATO, sîntem îndreptăţiţi să fim îngrijoraţi de securitatea noastră. Or, Băsescu se mîndreşte nu doar că a contribuit, dar că şi a grăbit obţinerea acestui statut – şi cînd? – chiar în condiţiile unor conflicte (la cald), din Ucraina. Nu cred că greşesc atunci cînd susţin că Băsescu a fost un instrument docil în mîna SUA. De aceea, mă aştept ca, acum, actuala conducere a ţării să-l tragă la răspundere pe Traian Băsescu, pentru ca, astfel, să înţeleagă şi el că România nu e o republică bananieră, ci un stat democrat, de sine stătător.

În amplul său interviu (în care a dominat vorba de clacă), Băsescu a mărturisit că intenţionează să-şi scrie memoriile, însă, dat fiind că nu-i prea place să scrie, a anunţat că el va vorbi, iar altcineva îi va aşterne spusele pe hîrtie. Aşadar, va apela la metoda Iohannis – cel care, în 6 luni, a scris 2 cărţi, cu mîna altora.

Aş vrea să subliniez că, în multe situaţii, Băsescu a recurs, în interviul amintit, la formulări şi idei nerealiste, a dovedit aroganţă şi a lezat, cu multă uşurinţă, prestigiul unor personalităţi, fie ele politice, fie de altă natură. Ca să braveze şi să se dea drept un om politic cu experienţă (o calamitate), a făcut afirmaţii de genul: ,,Dragnea este un om de la ţară şi care a crescut printre blocuri”; ,,Antonescu era mai dornic de a deveni preşedinte decît Ponta”; ,,Victor Ponta este un prost” ş.a.m.d. Toate aceste caracterizări şi multe alte aberaţii exprimate de diversionistul Băsescu demonstrează în ce măsură s-a degradat politica românească. Mai mult decît atît, dar nivelul discuţiilor purtate în studioul B1 TV a făcut dovada clară a decăderii politice şi morale a celor trei (Traian Băsescu, Cătălin Striblea şi Ion Cristoiu). Aceştia ar fi trebuit să ştie pînă acum că nu tot ce ai în casă trebuie făcut public. Mai multă pudoare, Băsescule! Îndemnul e valabil şi pentru Ion Cristoiu, cel ce umblă cu pantalonii rupţi prin Europa…

Să nu uităm că sîntem un popor civilizat, format şi dezvoltat pe aceste meleaguri de aproape 20 de secole. Nu provenim dintr-o populaţie de migratori, aşa cum e cazul Ungariei, şi nici nu ne-am format o ţară, precum SUA, cu oameni sosiţi din lumea întreagă, cu aventurieri şi căutători de aur, călcînd pe cadavrele băştinaşilor.

ANTON VOICU

COMENTARII DE LA CITITORI