Traian Băsescu, agent AIVD? (1)

in Polemici, controverse

Încă de pe vremea cînd era un simplu ministru, asupra lui Traian Băsescu au planat suspiciuni, unele chiar rezonabile, cum că acesta ar fi în slujba unor agenții străine, fie doar de informații, fie mai puțin cunoscute oamenilor de rînd. Nu știm. Anumite aspecte ale vieții fostului președinte al României sînt bine depozitate în locuri care vor fi desecretizate, probabil, peste 50 de ani, sau niciodată. În ultimii ani, au existat persoane, mai mult sau mai puțin cunoscute, care au declarat că Traian Băsescu, în perioada cît a fost detașat al Navrom în Belgia, la Anvers, a fost recrutat. Fie de americani, fie de ruși, fie chiar de Securitate, respectiv DSS. Păi, dacă e să stăm drept și să privim strîmb, eu cred că mulți, dacă nu chiar toți dintre cei care în regimul trecut erau detașați să lucreze în afara țării, aveau într-un fel legături strînse cu serviciile secrete, în special cu cele românești. Ei sigur erau ținte și pentru serviciile secrete străine, și nu cred că exagerez deloc cînd spun că Traian Băsescu, în calitatea sa, era o țintă excelentă de recrutat.

Acum însă, la o analiză atentă a activității politice a acestui personaj, dacă e să te raportezi la un minim interes național, fie el economic sau de siguranță, poți trage concluzia că activitatea politică lui Traian Băsescu a fost una agitată, plină de haos mediatic, la adăpostul căreia, însă, își vedea nestingherit de treabă, aducînd multe deservicii acestei țări. A fost și încă este un miracol actoricesc acest fost ministru, fost primar, fost președinte și atît de actual senator. Un monument de prefăcătorie, un agitator sublim și un ,,asasin economic” cu sînge rece. A executat perfect cîteva operațiuni spectaculoase, avînd un larg suport popular, mulți fiind amețiți complet de tupeul pe care îl afișa permanent, dar și de atitudinea populară pe care reușea să o proiecteze în mințile electoratului. Despre modul lui excelent de a se baza pe încrederea unor femei amețite de idea că ,,puterea este cel mai eficient afordisiac”, nu o să vorbim acum.

Traian Băsescu a fost și este în continuare cel mai protejat om politic român. Acest ,,fost”, dar și ,,actual’’, a dat întotdeauna dovadă de o siguranță de sine descurajantă pentru o clasă politică pe cît de coruptă, pe atît de slabă, astfel încît a reușit, cu modul franc în care expunea orice problemă, să cucerească mințile românilor, ale multor români, care vedeau în Băsescu ,,biciul”, pedeapsa pentru toți cei care au furat și au distrus România post-decembristă. Siguranța pe care el o afișa ori de cîte ori apărea în public, putea însemna fie nebunia celui care bea prea mult, a celui care nu înțelege  ce se întîmplă, fie o minte perfect rațională și calculată în tot ce făcea, dat fiind faptul că știa că acolo, undeva, sus, dincolo de hotarele țării, cineva îl protejează. Poate un guvern străin, sau poate doar o Agenție.  Sub privirea îngăduitoare a demnitarului Traian Băsescu, România a fost decimată. Politic, social, economic și geopolitic.  Avînd o asemenea pepinieră de corupți în față, dar și o mînă ocrotitoare deasupra, Traian Băsescu a sădit și a crescut acel ,,Stat Paralel”, un sistem nociv de Justiție care, după cum vedem, există și astăzi și se pare că va mai exista multă vreme pe aceste meleaguri.

Ca să revenim, însă, la subiect, toate deciziile lui Băsescu, fie că au fost luate pe timpul cînd era ministru, fie cînd a fost președinte, au vizat refuzarea cu obstinență a legării Portului Constanța de Europa, asta în timp ce decima, el și alții, întreaga Flotă comercială a României, a patra din lume în anii ᾿80. Să nu uităm că expresia ,,nu mă rujez că nu mă pupă nimeni” a fost spusă chiar de către Traian Băsescu, la Budapesta dacă nu mă înșel, afirmație prin care declina nevoia de a construi autostrăzi în România, în ideea că țara noastră nu are nevoie de așa ceva. Bineînțeles că a gîndit prost, iar românii, iertători, nu l-au pus la zid pentru ce a declarat și nici pentru că nu a făcut nici un fel de efort de a lega Bucureștiul de Sibiu, de exemplu, sau de Brașov, printr-o autostradă, lăsînd, evident, portul Constanța la fel de izolat precum era și pînă în 1989. 

De ce nici un Guvern, nici un premier, nici un președinte, nu reușește să aștearnă o autostradă de la Pitești la Sibiu, sau de la București la Brașov, este greu de înțeles pentru o țară întreagă. Îmi amintesc că acum mai bine de 10 ani, Mircea Toma, pe atunci la Academia Cațavencu, declara că nu îl interesează cît e șpaga, dar că el își dorește o autostradă de la Cluj-Napoca la București. Asemenea lui Mircea Toma gîndesc mulți români, foarte mulți. Își doresc să existe o legătură directă București – Cluj, dar și Constanța – Lisabona, iar pentru ca această dorință să devină realitate, este nevoie de cîțiva km de autostradă care să treacă munții Carpați, fie spre Sibiu, fie spre Brașov, sau poate chiar prin Petroșani și Hațeg, numai să fie ceva. Uite că e greu. Și asta îmi aduce iar în minte declarația lui Victor Ponta cum că Florian Coldea, pe cînd era prim-adjunct la SRI, l-a amenintat  în timpul mandatului de premier, că, dacă face autostradă București – Brașov, îl arestează. Bun, deci Ponta nu mai este premier, Băsescu nu mai este președinte, Coldea nu mai este prim-adjunct la SRI. De ce nu se face autostrada?

Revenind la Traian Băsescu. A fost președinte 10 ani. A fost de cîteva ori ministrul Transporturilor. A avut la dispoziție funcția și forța necesare să facă legătura dintre Portul Constanța și Europa. Nu a făcut-o. Florian Coldea este creația lui Băsescu. Așa cum și Laura Codruța Kövesi este. El, Băsescu, a avut ca mînă dreaptă pe Kövesi, iar ca mînă stîngă, cu care își alinta victimele, pe Florian Coldea, cu tot SRI-ul. La vremea cînd Ponta era amenințat, voalat sau doar în glumă de Florian Coldea, președinte era Băsescu, chiar dacă pe final de mandat. De ce timp de zece ani, cît a fost cel mai vocal și jucător președinte, avînd o asemenea putere, nu a făcut nimic constructiv pentru România, altceva decît un Stat Paralel? Cine îl conduce, de fapt, pe acest Traian Băsescu, un politician asupra căruia planează multe suspiciuni de corupție, dar pe care Justiția nu îl deranjează?

 (va urma)

Tano

Păreri și opinii