TRAIAN BĂSESCU FACE TURA BEŢIVULUI, ADICĂ REVINE LA PUTERE

in Lecturi la lumina ceaiului

Sprijinit, de subţiori, de stăpînii lui yankei

 
Minunat e folclorul ăsta! Poate sintetiza, în numai cîteva cuvinte, un întreg tratat de morală. Asta şi înseamnă, în germană: „înţelepciunea poporului”. Aş putea da zeci de exemple grăitoare, care ne luminează mintea şi ne uşurează viaţa. Între ele şi această expresie: „Tura beţivului”. Cine nu ştie ce înseamnă? Cine n-a trăit, pe viu, sau n-a văzut în filme ilustrarea acestei expresii? Pleacă beţivul de la masă – de bunăvoie sau izgonit – dar, după ceva timp, se întoarce, ca un bumerang. Mai zice ceva, se mai leagă de cineva. Scurge sticlele de pe masă. În general, o ia pe cocoaşă. Poate că adrenalina lui asta şi caută: harţă, cu orice preţ. În fauna Bucureştilor am întîlnit astfel de „băutori fruntaşi”, care nu se puteau împăca, deloc, cu ideea că ei părăsesc arena de joc, în timp ce alţii rămîn şi continuă petrecerea. Îmi vin în minte, acum, cîteva nume: Constantin Piliuţă, Gh. Dinică, Ion Băieşu, Nuni Anestin. Trei oameni de valoare, incontestabil. Dar aveau o beţie urîtă. Se ţineau de capul omului. Într-o seară de vară, am păţit-o cu minunatul pictor care a fost Piliuţă: se ţinea scai de mine, la Athénée Palace, ba la restaurant, ba în barul de noapte şi spunea tot felul de măscări. Lumea se uita ca la circ. Atunci, mi-a venit o idee salvatoare – i-am strigat: „Costache, degeaba te agiţi: Sabin Bălaşa e mai mare ca tine!”. Ştiţi care a fost reacţia lui? A căzut în genunchi, pur şi simplu, a urlat ca lupul şi a rupt-o la fugă! Scenă de film, nu alta.

O beţie asemănătoare are Traian Băsescu. N-am stat cu el la masă, ca Gigi Becali, dar mi s-au relatat multe întîmplări. Una petrecută în urmă cu cîteva veri, la hotelul şi restaurantul lui Gh. Hagi, de la Mamaia: atunci, marinarul s-a îmbătat atît de rău, încît s-a prăbuşit pe nişte mese şi a ajuns, efectiv, cu capul în frapieră. A mai făcut, oare, vreun şef de Stat aşa? Nici măcar preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen, care îşi punea paharul de vodcă pe cap şi dansa kazaciok – dar îşi păstra, pînă la un punct, echilibrul. Traian Băsescu n-a jucat kazaciok, ci geamparale. Acum, o să joace tătarul după cum îi cîntă sasul Klaus Iohannis – sau poate va fi invers? La ora la care scriu aceste rînduri situaţia e destul de confuză. Am aflat că yankeii cu care s-a văzut fostul primar al Sibiului i-au spus acestuia că ei îl doresc prim-ministru pe Traian Băsescu. Adică pe agentul lor, recrutat în 1998, pe cînd acesta era ministrul Transporturilor. Neamţul a acceptat, ce era să facă? Asta complică foarte tare lucrurile. În primul rînd că nu va exista majoritatea parlamentară necesară. În ce formulă ar putea un individ, devenit odios la populaţie, să părăsească Palatul Cotroceni şi să se mute direct la Palatul Victoria? Unde se va dori tot vioara-ntîi! În al doilea rînd – admiţînd că acest Băsescu va deveni premier – ce fel de guvern va conduce el? Şi peste ce fel de popor? Înţeleg că americanii sînt copii mari, dar refuz să cred că pot fi şi copii cretini. Reamintesc că ei l-au vrut preşedinte pe Victor Ponta, dar nu le-a ieşit pasienţa. Acum încearcă să potrivească noua realitate la planurile lor iniţiale. Nu le va ieşi nici socoteala asta, le dau în scris. Problema nu e a lor. Ei au dovedit, în repetate rînduri şi în diverse zone ale Planetei, că habar n-au ceea ce se petrece în lume, iar Pentagonul are, uneori, fantezii de Hollywood. Problema reală e aceea a experimentelor dureroase care se tot fac pe spinarea Poporului Român. Nu mă încălzeşte, cu nimic, faptul că diaspora o să-şi muşte mîinile şi îşi va înghiţi Facebookul. Nici faptul că am fost singurul care a văzut limpede şi a avertizat la vreme. Prevăd cîteva luni de haos şi degringoladă generală. Ţara, şi aşa, nu era guvernată. O să vedeţi ce dezastru va fi în următoarea perioadă. Ruşine Americii că se pune la mintea unui alcoolic primitiv, care e capabil de crimă numai şi numai să se menţină la putere! Marele licurici nu dă lumină, ci întuneric. Îmi aduc aminte de titlul unei cărţi pe care am publicat-o în 1999: „Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte”. Se apropie Crăciunul. Dar apuca-vom noi, oare, şi Paştele?

CORNELIU VADIM TUDOR

Luni, 8 decembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI