Traian Băsescu, misiune la Chişinău

in Umor "politicianist"

 

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, senator în exerciţiu prin Parlament, a primit o nouă misiune, de a trece Prutul şi de a „moderniza“ statul vecin, aşa cum a făcut şi cu România timp de 10 ani.

Astfel, prin propunerea de a fi preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale din Moldova, preşedintele Băsescu „descalecă” în fosta provincie românească, avînd misiunea clară de a aduce Moldova în braţele marilor lanţuri de magazine occidentale, de a vinde tot ce mai e de vîndut prin fosta republică sovietică şi, cînd o va aduce la acelaşi nivel colonial la care se află România, să o ataşeze la patria-mumă, cu el şef peste aceste provincii.

Singura lui nemulţumire este că Republica Moldova nu dispune de flota comercială, pentru că el „cunoaşte nişte combinaţii” deja verificate de înstrăinare. Cu toate acestea, însă, se pare că nu va trece Prutul singur, avînd în vedere să ia cu el în misiunea sacră pe care a primit-o şi cîţiva colaboratori din România, alături de care a reuşit ca, timp de 10 ani, să modernizeze statul român extrem de mult, astfel încît alegerile se decid prin Internet şi nu la vot, aşa cum naivii ar putea crede.

„Am în vedere cîteva nume pentru diverse funcţii de miniştri şi şefi pe la Serviciile Secrete din Republica Moldova, acum pregătesc o listă cu foştii mei colaboratori, alături de care am reuşit să compromit total lupta anticorupţie din România”, a declarat fostul preşedinte, precizînd că „popunerea lui la cîrma Turismului din Moldova va fi o reală surpriză pentru moldovenii de dincolo de Prut, mai ales că părul blond este foarte comun în fostul spaţiu sovietic”.

Întrebat care va fi relaţia cu preşedintele Dodon, Băsescu a dat cu sec, lăsînd de înţeles că are dovezi irefutabile împotriva preşedintelui moldovean, un filmuleţ compromiţător în care acesta apare alături de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la parada militară de la Moldova, din acest an.

„Să-ţi fie ruşine, Dodon!”, a exclamat Traian Băsescu.

DA

 

Bursa de tranzacţionare a angajaţilor din Bucureşti

COMENTARII DE LA CITITORI