Trecerea fiinţelor dragi în lumea de dincolo (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Alt caz care serveşte drept ilustrare a împărtăşirii experienţei morţii de către mai multe persoane provine de la două femei de peste 40 de ani. Ele au fost primele care mi-au povestit despre retrăirea, în comun, a vieţii unei persoane iubite care murea. Le voi numi Pat şi Nancy.

Surorile se aflau la căpătîiul mamei lor, care se stingea din cauza unui cancer pulmonar. Pe măsură ce respiraţia muribundei devenea tot mai greoaie, camera părea să se „lumineze“, a precizat una dintre surori. Ambele mi-au spus că, în momentul următor, încăperea a început să se răsucească, mai întîi, într-un ritm rapid, apoi, din ce în ce mai lent, pînă cînd s-a oprit. După aceea, cele două femei s-au trezit stînd în picioare, alături de mama lor, care părea cu zeci de ani mai tînără. Au fost scufundate, împreună, în retrăirea vieţii mamei lor, care cuprindea multe scene pe care le cunoşteau, dar şi unele de care nu aveau cunoştinţă. L-au văzut pe primul prieten al mamei lor şi au trăit durerea acesteia la despărţirea de el. Au văzut întîmplări mici, care pentru mama lor avuseseră o mare importanţă, cum ar fi ajutorarea copiilor săraci de la şcoala lor, fără ca nimeni să afle. De asemenea, au descoperit sentimentele nutrite de mama lor faţă de un văduv, care locuia pe strada lor, simţind cît de mult îşi dorise ea să aibă o lungă discuţie cu el. „Ceea ce am văzut era atît de real, încît am crezut că am murit şi noi“, a spus una dintre surori. „Luni de zile după aceea, tot nu ne venea să credem, pînă cînd, în cele din urmă, am acceptat evidenţa“.

Poate cele mai stranii dintre toate experienţele morţii împărtăşite pe care le-am auzit, în acele zile de început, sînt acelea pe care le-am denumit experienţe predictive, în care experienţa morţii împărtăşite a unei persoane relevă moartea alteia, despre care nu exista nici un semn că ar putea să-şi sfîrşească viaţa prea curînd. Aceste experienţe m-au uluit, efectiv, cînd le-am ascultat prima oară. Încă mă uluiesc, şi acum.

Vă prezint, în continuare, o experienţă de moarte împărtăşită, predictivă, pe care mi-a relatat-o Daniel, angajat la un cămin de bătrîni din Greenville, Carolina de Nord: „Un bătrîn suferind de Alzheimer a fost primul meu pacient care se potriveşte cu descrierea oferită de dvs. pentru o experienţă împărtăşită în apropierea morţii. Domnul Sykes, persoana cu Alzheimer, a intrat într-un declin rapid pentru boala şi vîrsta lui şi a murit la aproape 1 an după ce a fost diagnosticat. În timpul petrecut împreună, am ajuns să-i cunosc bine şi pe el, şi pe soţia sa. Cu aproximativ două luni înainte să moară, el a intrat în ceea ce aş numi stare vegetativă, tipică pentru ultimul stadiu al bolii Alzheimer. Nu ştia unde se află şi nu-şi recunoştea nici soţia, nici copiii. Nu putea vorbi coerent şi nu dădea nici un semn că ar înţelege în ce stare era. Cu o săptămînă înainte să moară, l-am văzut tresărind violent. În ziua în care a murit, s-a comportat diferit, într-un mod straniu. S-a ridicat în capul oaselor şi a vorbit limpede, ca o persoană obişnuită, dar fără să ni se adreseze. Se uita în sus, cu ochi strălucitori, purtînd o discuţie cu «Hugh»; vorbea cu glas tare şi limpede cu Hugh, uneori rîzînd, dar, în mare parte, discutînd cu el de parcă s-ar fi aflat, amîndoi, la taclale, într-o cafenea“.

Lucrătorii de la cămin au presupus că Hugh era o rudă decedată, dar soţia lui a limpezit misterul, precizînd că era fratele soţului ei, care locuia în Massachusetts. Tocmai vorbise cu el, cu o zi înainte – le-a spus ea – pentru a-l înştiinţa că soţul ei era pe patul de moarte. Daniel îmi explică: „Soţia domnului Sykes ne-a spus că Hugh era viu şi sănătos, dar, desigur, după cum aţi ghicit, am aflat că acesta murise în urma unui infarct, cam în acelaşi timp în care domnul Sykes revenea miraculos la viaţă“. Cînd doamna Sykes a aflat că Hugh murise brusc, conversaţia soţului ei cu acesta a căpătat o nouă dimensiune pentru toţi cei din jurul patului, a povestit lucrătorul de la cămin. Iniţial, crezuseră că domnul Sykes avea un puseu de demenţă. Acum, îl considerau în comunicare cu recent decedatul lui frate, în timp ce el însuşi zăcea pe patul de moarte.

Sfîrşit

RAYMOND MOODY

COMENTARII DE LA CITITORI