Trei paşi la stînga linişor… (1)

in Alte știri

 

– Pamflet –

De-a lungul istoriei, noi, românii, ne-am fript de nenumărate ori cu căpăteniile de ţară, dar n-am suflat niciodată în ciorba clocotindă, nici în iaurt. Numele unor Radu Praznaglava, Mihnea Turcitul, Ştefan Surdul, Iancu Sasul, Ştefan Lăcustă, Despot Vodă şi al atîtor domnitori fanarioţi nu au nici cea mai mică rezonanţă în memoria noastră. Dimpotrivă, asemenea conducători s-au dovedit adevărate catastrofe pentru popor. Întorcîndu-ne la liderii mai apropiaţi de zilele noastre, la preşedinţii din ultimii 50 de ani, de cînd a apărut această înaltă dregătorie în ţara noastră, am spune că am dat-o-n bară rău de tot cu cei pe care i-am ales. Aşa s-a întîmplat şi la 16 noiembrie 2014. Ne-am dus la urne plictisiţi şi indiferenţi, la fel cum am făcut-o cînd ne-am adunat pe scara blocului, să-l desemnăm, în unanimitate, pe preşedintele Asociaţiei de locatari, fără să ştim nimic despre băierile ori despre bicepşii lui, fără să bănuim că, în vara următoare, avea să-şi petreacă vacanţa în Insulele Baleare, pe banii noştri de întreţinere. Acum, ca să fim drepţi, doar n-o să avem pretenţia ca fiecare candidat la caşcavalul de la Cotroceni, mult mai ispititor decît cel de Penteleu, să pozeze în Ştefan cel Mare şi Sfînt care, aşa cum spun istoricii, a dominat epoca sa cu sabia şi crucea, acoperind Moldova de glorie şi măreţie… La fel, nu ne putem aştepta ca aspiranţii la fotoliul de la Cotroceni să reînvie spiritul lui Mihai Viteazul, făuritorul primei Uniri a românilor, sau al lui Constantin Brîncoveanu, domnitorul martir, care s-a sacrificat, împreună cu cuconii săi, pentru apărarea credinţei creştine, ori al lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul de o cinste şi de o demnitate fără egal, considerat, pe bună dreptate, părintele Statului Român Modern. Care roşu, portocaliu sau albastru împărat de astăzi ar mai apăra cu atîta ardoare independenţa şi suveranitatea României, interesul naţional, sau măcar ,,ocaua” lui Cuza? Dimpotrivă, ei înşişi sînt, adesea, prinşi cu ocaua mică. Nimeni nu mai suspină astăzi, în epoca fraudei electorale desăvîrşite, cînd din urnă nu iese numele candidatului agreat de popor, ci numele ipochimenului aflat în jobenul jupînului de peste mări şi ţări, aşa cum se întîmplă de 25 de ani încoace. De îndată ce se avîntă în campania prezidenţială, fiecare geambaş autohton, cu trecere la Înaltele Porţi, care se hrăneşte la tot pasul cu virgula dintre subiect şi predicat şi se adapă zilnic cu bani lichizi, aruncă la bătaie mormane de euroi ,,agonisiţi” prin trafic de influenţă, şantaj, evaziune fiscală, inginerii financiare şi corupţie. El procedează astfel, conştient fiind că numai pe această cale gloaba din el va ieşi la potou înaintea oricărui pur-sînge, că numai cu bani murdari se va instala, sigur, la ieslea cea mare a ţării, garnisită din belşug cu nutreţ proaspăt, cu uruială şi, uneori, cu pulpa vacii de Kobe.

Nici unul dintre politicienii care au ajuns la conducerea ţării în ultima jumătate de veac nu este regretat de români. Nicolae Ceauşescu, cel care s-a autoproclamat primul preşedinte al României, va rămîne în Istorie ca un preşedinte incult, dar cu o minte ageră, ambiţios peste măsură, devotat pînă la moarte crezului său comunist. În acelaşi timp, s-a dovedit un mare patriot, riscînd, adeseori, să intre în conflict cu ceilalţi lideri din lagărul socialist, pentru decizia sa fermă de a apăra interesele ţării. Va fi evocat de mulţi români pentru îndrăzneala de a fi industrializat România în ritmuri şi proporţii care nu vor mai fi atinse nici peste 100 de ani, pentru stăruinţa manifestată în pocesul de modernizare a agriculturii, pe care a adus-o la standarde occidentale; va fi pomenit pentru uriaşa operă a construcţiei de locuinţe, pentru extinderea relaţiilor politice, economice şi diplomatice ale ţării noastre cu lumea, dar va fi ocărît de milioane de oameni, pentru politica criminală, a alimentării populaţiei cu ,,tacîmuri de pasăre”, pentru dărîmarea atîtor lăcaşe de cult, ca şi pentru năstruşnicele sale idei de a-i muta pe ţărani în blocuri. Pentru activitatea sa, bună sau rea, a fost împuşcat ca un cîine, în ziua de Crăciun. A căzut ciuruit de gloanţe, împreună cu Leana lui, intonînd amîndoi ,,Internaţionala”, deşi complotul împotriva lui a fost urzit pe plan internaţional. Nu cred că vreunul dintre preşedinţii care i-au urmat şi-ar fi privit sfîrşitul cu atîta demnitate.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI