Trei paşi la stînga linişor…

in Lecturi la lumina ceaiului

– Pamflet –
Preşedintele PRM, poetul şi pamfletarul Corneliu Vadim Tudor, s-a dovedit cel mai vehement critic al Băsescului. Epitetele de genul „matrozul chior”, „dictachiorul”, „pazvante chiorul”, „mafiotul paranoic”, pe care Vadim i le-a lipit pe frunte lui Traian Băsescu, au intrat în folclorul nostru politic, dar şi în show-ul de pe şanţ al milioanelor de ţărani. „Băsescu a devenit unul dintre cele mai nepopulare personaje din România”, afirma Graham Watson, liderul liberalilor europeni, apreciere care surprinde o realitate incontestabilă. În cadrul multor manifestări publice la care a participat, în calitate de preşedinte al ţării, Traian Băsescu a fost huiduit copios de cetăţeni, iar un tînăr din Constanţa chiar l-a scuipat. Pînă şi poliţiştii angajaţi să-i asigure securitatea l-au apostrofat cu faimosul slogan: „Ieşi afară, javră ordinară!”. Dar să mai amintim un fapt, poate cel mai semnificativ din biografia sa: Traian Băsescu este singurul preşedinte al României care a fost suspendat de Parlament, şi nu o dată, ci de două ori, şi este singurul şef de stat post-decembrist care a fost demis de un număr de cetăţeni mult mai mare decît al celor care l-au ales. Dar nu s-a dat plecat. A ţinut cu dinţii şi cu ghiarele de fotoliul prezidenţial, mai ales cu dinţii celor de la Bruxelles. Bairamul băsist a luat, însă, sfîrşit. De curînd, au fost puse pe rol unele dintre procesele în care Băsescu este implicat. Vor urma şi celelalte. Milioanele de români aşteaptă sentinţe drepte, pe măsura faptelor. Ei ştiu că nu vor avea linişte, că viaţa lor nu se va schimba în bine decît atunci cînd Băsescu şi clanul său vor fi deposedaţi de imensele averi pe care şi le-au asigurat prin acte de corupţie şi cînd o asemenea bandă de şarlatani va fi trimisă după gratii. Iată-ne la ultimul (al cincilea) val prezidenţial, în persoana lui Klaus Iohannis. Şi ce val! Un adevărat tsunami. Cînd dă cu stînjenul prin Palatul Cotroceni, mai să inunde Grădina Botanică şi impozantele imobile ale Parlamentului şi Guvernului, care-i stau în ochi ca nişte grăunţe de nisip. A apărut ca din senin, la fel de discret ca Cibinul, pe care l-a acompaniat mulţi ani din viaţă. A trecut, de nenumărate ori, pe sub Podul Minciunii şi nu fără consecinţe. În peregrinările de-a lungul rîului sibian visa ca la apogeu să se arunce vitejeşte în vîltoarea unei albii fluviale. Numai că viaţa nu curge la fel de lin ca apa. A trebuit să poposească, mai întîi, la o catedră de fizică, de care avea să se despartă peste ani, cu inima împietrită. Suferea nu pentru catedra-mobilă, care oricum nu era o piesă florentină, ci pentru unii dintre elevii săi, adevărate comori şi poate viitori Galilei, Newtoni, ori Hahni, dar care, pînă să ajungă în galeria unor asemenea somităţi, aşezaseră cărămidă peste cărămidă la zidurile unora dintre casele domnului profesor, să scape de spaima corigenţei şi repetenţiei. Din acel moment, Klaus Iohannis trebuia să lase deoparte legile inerţiei, gravitaţiei şi relativităţii şi să pornească marşul în politică, pe cît de fascinant, pe atît de anevoios şi de riscant. Uneori la fel de riscant ca rugul pe care urma să sfîrşească Giordano Bruno. Din interiorul Forumului German le-a zîmbit pesediştilor locali, făcînd, astfel, „trei paşi la stînga linişor…”, cum spunea marele poet ardelean George Coşbuc, în „Nunta Zamfirei”. De atunci, a tot fost votat primar în Hermannstadt. Pasul de la catedră la Primărie a fost unul mic pentru prezentul fizicianului Iohannis, dar enorm pentru viitorul său. Sibienii erau convinşi că Iohannis s-a instalat pentru toată viaţa la Primărie, mai ales că, beneficiind de fonduri europene, dăduse o nouă înfăţişare străvechiului burg ardelean. Edilul scruta, însă, spre orizonturi mai largi. După cei trei paşi la stînga linişor, a mai făcut „alţi trei la dreapta lor”, şi, astfel, într-o zi, s-a trezit membru al istoricului partid al Brătienilor, şi încă unul marcant, chiar dacă vechimea sa în PNL era cam cît grosimea foiţei de ţigară. Gurile rele spun că adeziunea liberală ar fi intervenit între două cacealmale, la sugestia partenerului său de poker, ultrademagogul Crin Antonescu, cel care, în tinereţe, trecuse prin diverse aripi şi aripioare ale PNL. Klaus Iohannis a făcut, însă, primul pas cîştigător al carierei sale politice abia în campania prezidenţială, cînd, în mod surprinzător, i-a luat locul lui Crin Antonescu, acel candidat blagoslovit, timp de 2 ani, în cadrul USL. Gestul în sine amintea de scamatoria ieftină la care recursese Traian Băsescu atunci cînd a devenit candidat la preşedinţie, în locul bolnavului închipuit Theodor Stolojan. Ţîşnind de sub piatră de munte, lumea-l credea pe actualul cotrocenist curat ca lacrima şi nicidecum rău mirositor, ca dihorul tătărăsc. Ca să cîştige simpatia unui popor derutat şi umilit, Klaus Iohannis a ales să defileze, în campania electorală, cu sloganul german al „lucrului bine făcut”. Trăind amar de vreme sub imperiul nefast al lozincii mafiote a „lucrului bine furat” (furtul oului de sub cloşcă), unii dintre concetăţenii noştri au crezut că apariţia candidatului Iohannis vesteşte coborîrea Duhului Sfînt în străbuna noastră vatră.
(va urma)
NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI