TREPTE

in Maxime şi reflecţii

Cu fiecare treaptă pe care o urcăm în viaţă, avem impresia că ştim totul. Venim pe lume pentru cei ce ne vor urma ca specie. Fiecare, în felul lui, învaţă ceea ce şi noi am învăţat de la alţii, fără să descoperim ceva în plus… Dar, nimeni nu vrea, niciodată, să spună adevărul despre cum stau lucrurile cu lumea modernă. Deoarece fiecare generaţie a fost, în felul ei, sacrificată, după cum se zice, pentru binele celor care ne sînt fii, nepoţi, strănepoţi… Şi aşa, numărul de trepte pe care le-a urcat, fiecare individ îl ştie din propriile trăiri. Nu ştim cu ce s-a ales din asta, deoarece timpul, atît pentru omul învăţat, cît şi pentru cel care încă mai crede în cititul în stele, este acelaşi, contribuind, în egală măsură, la îmbătrînirea fiecăruia. Apoi, e dat uitării, precum treptele pe care le urcăm pînă la un anumit punct, fără a culege, în schimb, ceva cu adevărat măreţ. În rest, filozofie… Cu cît treptele vor fi mai multe, cu atît mai puţin vom şti; nu vom afla nici măcar unde vom ajunge, după ce scara se va nărui. Dimpotrivă, ne vom trezi mai obosiţi şi măcinaţi de gînduri. Oare merită? Las pe seama celor care au un moment de tihnă să reflecteze asupra treptelor pe care destinul ne-a purtat, ca pe sfintele moaşte, prin bîrlogul existenţei noastre, de multe ori rătăcind hai-hui, precum pasărea cerului. Aceasta, în mărinimia ei, priveşte, de multe ori, cu tristeţe din perspectiva romanului propriei sale vieţi – nu degeaba se spune că viaţa fiecărui om este un roman -, mai ales că treptele nu sînt de înlocuit cu altceva… Doamne, toată viaţa am fugit de trepte, dar ele n-au încetat să mă asalteze şi să-mi stea în cale tot timpul…

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI