Trezeşte-te, române!

in Poanta Săptămânii

Vremuri tulburi ne este dat să trăim, un blestem pe care România îl poartă încă de la naştere. Cu puţine excepţii, românii sînt urmăriţi de ghinion, fie că îşi aleg conducătorii pe care nu-i merită, fie că îi ucid pe cei care iubesc România. Oricum o iei, genul ăsta de necaz se ţine scai de noi, de români, şi se pare că de el scapă doar cei care aleg să meargă printre străini.

Acum cîteva zile, în timp ce mergeam alene prin online, văd o ştire, o poză şi cîteva comentarii răzleţe, prin care nişte indivizi, unii mai urîţi decît alţii, unii mai zîmbitori ca alţii, au decis să se răscoale şi să ceară autonomia Transilvaniei. La prima vedere, acei tovarăşi par nişte cheflii, sau nişte swingeri ajunşi la finalizare, pe care nu îi poţi lua în serios. Nişte neica nimeni, în fond, care, însă, se pare că au primit girul SRI, sau al altui Serviciu, pentru că se ştie că fără o aşa pălărie, acum toţi ar fi fost deja interogaţi. Trădătorii care conduc destinele Coloniei numite România, această grădină a Carpaţilor care este pe punctul să se multiplice, îi lasă să se desfăşoare pe la TV şi prin presă, fără să-i deranjeze, în speranţa că poate chiar le iese.

Acum ceva timp, vă povesteam că România este un stat eşuat. Este! Vă ziceam că românul e atît de blazat, că nu-l mai interesează ce e dincolo de gardul lui. Aşa este. Asistăm nepăsători la dezastru şi nici măcar nu ştim de unde să anulăm ceea ce se întîmplă. Cum poţi tu, om de rînd, cetăţean onest al acestei ţări, să te lupţi cu un Sistem pe cît de corupt, pe atît de compromis?

Mă uitam la poza aceea, cu aşa-zişii viitori guvernanţi ai Transilvaniei, poate o posibilă primă garnitură a unui potenţial guvern de la Cluj, şi mă gîndeam cine este SRI-istul dintre ei, cine sînt acei naivi care merg la război fără să ştie ce îi aşteaptă, şi cine sînt reprezentanţii altor Servicii, mai mult sau mai puţin aliate. Evident că, pentru a distrage atenţia poporului de la ceea ce se pune în scenă, Dragnea are să mai fie ponegrit o bună perioadă, Tăriceanu o să fie condamnat cu un dosar venit din Austria, iar Iohannis are să mai cîştige un mandat de guvernator, doar dacă nu se va rezolva ceea ce băieţii deştepţi de afară şi-au pus în cap. Aţi observat, da? Transilvania se vrea independentă că, vezi doamne, ţiganii de la Bucureşti au devenit greu de digerat. Ţiganii, printre care se pare că mă număr şi eu, şi tu, cel care citeşti, dar şi toţi cei care s-au născut la sud de Carpaţi, sînt la fel de victime ca şi tine, măi Mitică de la Cluj, aşa că nu sîntem noi de vină că Coldea, Iohannis, Kövesi, Helving şi alţii sînt de fapt de la voi de pe plantaţie şi ei fac jocurile astfel încît tu, cetăţean European, să vrei să fii autonom, pe motiv că banii tăi asigură băutura unuia de la Vaslui, în loc să fie investiţi tot la tine în curte. Aici ai şi nu prea ai dreptate. Ai dreptate că nu e ok ca băutura celui de la Vaslui să fie asigurată din impozitele tale. Dar dacă banii tăi, ajunşi la buget, asigură educaţia unui copil din Vaslui, nu ai fi mai ok cu această stare de fapt? Pe de o parte, Coldea i-a spus şoricelului că nu e în regulă să legăm Bucureştiul de Transilvania, iar pe de altă parte, nu s-a făcut nimic pentru a ajuta România să aibă artere puternice, acele autostrăzi care aduc investiţii oriunde sînt ele, dar v-aţi văzut cu sacii în căruţă, mai bogaţi ca alţii, şi aţi decis să ne lăsaţi pe cei ca noi, miticii, să ne descurcăm. Eu vă înţeleg. După ce cretini de guvernanţi am avut în ultimii 28 de ani, sînteţi îndreptăţiţi să cereţi ceva ce noi, miticii, nu avem dreptul să cerem, mai ales pentru că nu pot fi uitaţi cei care au contribuit la Marea Unire. Voi, intelectuali de mucava, pentru că mintea vă este doar la profit şi distrugere, nu puteţi înţelege, dar sînt sigur că în ziua în care veţi vedea ce aţi lăsat în urma voastră o să regretaţi.

Lăsînd idioţii deoparte, fără să-i criticăm prea aspru pentru ceea ce ei îşi doresc, pentru banii pe care-i iau şi pentru interesele pe care le au, să ne uităm puţin la ceea ce se întîmplă în România, colonia cu poziţia cea mai strategică a SUA şi cel mai eşuat stat din Europa. Înţeleg că SRI nu va reacţiona la ceea ce se întîmplă, aşa cum nici Parchetul şi nici un politician nu o va face. Nu uitaţi, noi avem în Parlament nişte personaje pe care voi, noi, le-am votat, dar care acum nu fac decît să fure şi să trădeze. Nu există nimeni în acest moment care să apere această naţie, nu mai există Vadim, nu mai există nimeni, absolut nimeni care să urce la tribună şi să condamne ceea ce se întîmplă acum în România. Cică avem partide naţionaliste! Care sînt alea? Cine să sesizeze Justiţia că Constituţia este călcată în picioare, şi cine să se ridice să spună NU!? Nimeni!

Prin urmare, la ce te aştepţi tu, române, acum, în ceasul Centenarului, să se întîmple cu tine, cu ţara ta? Cum poţi tu, române, să lupţi pentru ceea ce străbunii tăi au realizat şi pentru care s-au jertfit? Cum poţi să treci de ignoranţa care te-a acaparat cu totul şi să te ridici, să faci ceea ce trebuie să faci, în ciuda apăsării puternice a unei tălpi pe gîtul tău, în ciuda unor interese mai mari decît însăşi ţara care te-a îmbrăţişat încă de la naştere? Este poate greu, române, dar nu imposibil!

O altă ştire, de prin online, pozitivă şi foarte ok din multe puncte de vedere, este prezentată de un cotidian online provincial, care ne spune că s-a format Alianţa Vestului, şi anume că patru oraşe s-au aliniat ca să comunice mai bine între ele, fără să mai aştepte Bucureştiul să le ajute. Foarte bine, băieţi! Poate este bine să existe şi o alianţă a Estului, a Centrului şi poate chiar a întregii ţări, ca să-i ignorăm pe imbecilii de politicieni şi să facem cumva să fie bine şi în ţara asta. Înainte de toate, însă, cred că o alianţă a românilor este necesară, doar aşa se va putea rupe acest cerc vicios compus din furt, trădare şi îmbogăţire, pe de o parte, şi laşitate, ignoranţă sau „fiecare pentru sine”, pe de altă parte. Dacă vrem să mai existăm ca naţie încă măcar un secol, asta trebuie să facem. Noi, românii. Nu ei, trădătorii ăia din Parlament, acele cozi de topor care ne fură anii, tinereţea, speranţa şi, pînă la urmă, chiar viitorul. Voi, acei cheflii români din poză, chiar vreţi ca istoria să vă considere ca fiind cei care s-au vîndut altora, şi au încercat să distrugă ceea ce strămoşii noştri au reuşit să înfăptuiască? Chiar vă doriţi asta?

Tano

 

P.S.: Pînă în acest moment nu am văzut nici un fel de partid, fie el de dreapta, centru, stînga sau naţionalist, care să ceară Parchetului să sesizeze SRI sau să întreprindă ceva, ori să-i întrebe pe aceşti nemernici care vor autonomia, de sănătate.

COMENTARII DE LA CITITORI