Trezeşte-te, române!

in Polemici, controverse

Aniversăm 99 de ani de la naşterea României Mari, dată la care visul multor români s-a transformat în realitate. Îmi amintesc că în şcoala generală, nu mai reţin dacă în clasa a III-a sau a IV-a, era o poveste strîns legată de Unire şi de strigătul acelui copil, „trăiască România dodoloaţă!”. A fost un moment de o mare însemnătate, acel 1 decembrie din 1918, a fost ceva ce ne dorim să reiterăm, dat fiind faptul că acum sîntem ceva mai mici ca atunci, dar totuşi destul de mari ca să contăm.

Acum, însă, la 99 de ani de la acel moment, cum ne-au prins vremurile? Sîntem mai dezbinaţi ca oricînd, traversăm, noi, ca naţiune, o stare de criză profundă. Nu ne mai recunoaştem valorile care ne-au adus împreuna pe toţi, în ultimii 160 de ani, nu ne mai recunoaştem trecutul, unii că au dubii, alţii că efectiv nu ştiu pe ce lume se află, educaţia avînd mari lipsuri, banii înlocuind, încet, încet, materia cenuşie necesară dezvoltării unei naţiuni. Personal, am un mare regret, că cei care au iubit cu ardoare această ţară, cei contemporani cu noi, şi mă refer aici la Corneliu Vadim Tudor, dar şi la Adrian Păunescu, nu au apucat să trăiască centenarul Marii Uniri. Nu a fost să fie. Dar, cu şanse mari de reuşită, se califică să fie prezent cel care în 1991 a ratat şansa istorică de a reitera o a doua Mare Unire, făcînd o greşeală imensă, din punctul meu de vedere, şi anume recunoscînd independenţa unui stat moldovenesc care întotdeauna a făcut parte din neamul românesc, în loc să facă ceea ce orice patriot ar fi făcut, anexarea acelui teritoriu şi readucerea lui în graniţele României. Din păcate, însă, pe lîngă marile erori pe care Ion Iliescu le-a făcut, şi asta se înscrie în manualul marilor gafe pe care acest „cinstit şi sărac” preşedinte le-a făcut, cred că istoria ar trebui aici să consemneze că termenul de sărac este necesar să se refere la „cu duhul”, nu material. Pentru că a fost un eşec şi o mare catastrofă pentru România.

România, în 1991, nu trebuia să recunoască independenţa Republicii Moldova. Nu era nevoie de un asemenea gest. La acel moment, URSS era într-o criză profundă şi nu avea puterea unei intervenţii gen 1968, ca să nu mai spun 1956. Ei aveau probleme mult prea mari ca să-i intereseze ce se întîmpla între Nistru şi Prut. România avea tot dreptul din lume să ceară anexarea. Pactul Ribbentrop-Molotov era nul încă de la 21 iunie 1941, cînd Germania a încălcat acel Tratat şi a atacat URSS. Ce a făcut conducerea de la Bucureşti? De ce nu a profitat de acel VID de putere din Răsărit, ca să revendice tot ce era de revendicat – Basarabia, Bucovina de Nord, Buceagul ? Noi nu aveam nevoie de Transnistria, noi ne vrem teritoriul înapoi, cel luat cu japca în 1940!

Bucureştiul a ratat un moment important, nu a reuşit să profite de o breşă istorică, pe care cine ştie cînd o să o mai vadă deschisă. Politicienii de atunci au ratat acea şansă şi acum se vede mai bine ca oricînd că condiţiile de readucere a acelui teritoriu în graniţele României sînt vitrege. Conform unui studiu realizat în Republica Moldova, cei de dincolo de Prut, la ora actuală, nu prea sînt entuziasmaţi să se unească şi cred că şi o mare parte dintre români au ceva reţineri. Şi pe măsură ce trece timpul, breşa se închide din ce în ce mai mult.

Pe 1 decembrie 2017 se vor face 99 de ani de cînd sîntem mai mulţi. În acest timp, voci tinere nu mai recunosc Trianonul şi deja sînt o serie de ţări care nu mai ţin cont de acel act semnat în 1920. Aşa cum ştim, pe 4 iunie 1920 se încheia, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului cu Serbia. În prezent, Cehoslovacia nu mai există, Iugoslavia nu mai există şi nici măcar URSS nu mai există. Ucraina deţine, în mod abuziv, teritorii româneştei, nu Rusia, aşa cum mulţi încă îşi dau cu părerea, iar o parte covîrşitoare din Republica Moldova este teritoriu românesc, şi asta pentru că Iliescu a fugit repede să recunoască independenţa acestui stat, iar alţi politicieni, în frunte cu Constantinescu, au semnat şi au recunoscut că teritoriile româneşti din Ucraina sînt… uncrainiene. Greşit!

Pe 1 decembrie 2017, în buchetul frumos de trandafiri al României se mai adaugă un trandafir. 99 e un număr impar, plin de rezonanţă pozitivă şi foarte viu. La Budapesta se discută despre boicotarea evenimentelor centenare de anul viitor, pe care satul ăsta fără cîini, numit România, doreşte să le desfăşoare la aniversarea a 100 de ani. În tot acest timp, noi, românii patrioţi de conjunctură, mulţi dintre noi, sîntem dezbinaţi şi privim drapelul cu oarecare reţinere. Îi privim pe cei care defilează cu el pe stradă ca pe nişte ciudaţi, dacă nu cumva sînt microbişti. Cei care merg pe stradă în portul popular riscă să fie arestaţi dacă nu dovedesc că sînt ţărani. Dacă ne povestim istoria, riscăm să fim amendaţi, în cel mai bun caz. Dacă sîntem patrioţi, riscăm să rămînem extrem de singuri. În apropierea centenarului Marii Uniri, sîntem împietriţi în contemplarea a ceea ce a fost şi incapabili să ducem mai departe sacrificiul celor care au murit ca noi să fim ceea ce sîntem. Politicienii care au greşit sînt liberi de orice reţinere morală, că de penal nu mai vorbim. Iliescu, Constantinescu, Băsescu au fost poate ultimii preşedinţi care ar fi putut să mişte ceva în direcţia renaşterii României. Iohannis, acest tablou de admirat în vacanţe, nu este preşedinte, este doar un guvernator tăcut, care îşi duce la îndeplinire mandatul primit în 2014. Îmi doresc ca istoria să consemneze că perioada fanariotă a revenit în România, oficial, în noiembrie 2014, la adăpostul unor alegeri libere şi al Serviciilor.

Pe 1 decembrie, România este mai bătrînă cu un an. Să sperăm că va fi şi mai înţeleaptă şi va face cumva ca toţi cei care o batjocoresc să fie cumva marginalizaţi şi poate că începe să-i aprecieze la adevărata valoare pe cei care o iubesc. Pentru că dacă nu va face aşa, riscă să devină doar un subiect de schimb între imperii.

Tano

Focul cunoaşterii a murit în şcoli

 

COMENTARII DE LA CITITORI