TREZEŞTE-TE, ROMÂNIE, NU E VREME PENTRU MOARTE!

in Poeme

Unii zic de ţara noastră c-ar fi stînă fără cîini
Că am fi doar biete umbre, nu sămînţă de stăpîni
Că ne-am ţigănit cu toţii, ni s-a dus în lume buhul
Că am fi doar cerşetori şi săraci de tot cu duhul

Că la porţi în calea noastră mai-marii dispreţ au pus
Că am fi chiar oaia neagră imigrantă în Apus
Şi nu ne mai crede nimeni c-am fi harnici, c-am fi buni
Ne-au ştanţat: sîntem o şleahtă de bandiţi şi de nebuni

Că le-am vînzolit himera de a fi în toate regi
Pentru Occident noi sîntem doar eczeme, gîlme, negi
Sîntem sclavi doar buni de muncă şi de umilinţe crunte
Ce cărăm în cîrcă zilnic viaţa noastră cît un munte

Şi ne pun pe coji de nucă, şi ne dau teme acasă
Toată batjocura lumii grumazul în jug ne-apasă
Şi nu le e ruşine, nu le pasă de copii
Pentru fiarele acestea sîntem doar cadavre vii

Că aşa le raportează cohorta de trădători
Ce blestem pe-această ţară să n-aibă conducători
Să o apere de pegra ce ne creşte pe obraz
De unde atîta scursură şi-aşa lipsă de curaj?

Cine soarta s-o întoarcă azi din nou în vechiul curs?
Unde mai sînt dacii liberi îmbrăcaţi în piei de urs?
Unde sînt Burebista, Decebal cel necuprins
Care nici măcar în moarte nu s-a dat altora prins?
Unde sînt eroii mitici: Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai?
Cine să-şi mai pună viaţa zălog ăstei guri de rai?
Cine să conducă ţara prin deşertul de amar?
Să ridicăm Sfînta Cruce-n calea neamului barbar

Să se-arunce cu aghiazmă-n iubitorii de arginţi
Să ne apere de demoni – azi în îngeri travestiţi
E-o Siberie în cuget, e o jale în simţiri
Toată ţara e o rană de dureri şi ne-mpliniri

Şi nu s-o-ntîmpla minunea de-a ieşi din veac pe brînci
Dacă nu găsim puterea de-a fi iar acele stînci
Care-au stat zid în furtună înfruntînd poftele morţii
Două mii de ani de lupte în slujba Creştinătăţii

Aşadar, nu sîntem singuri îngropaţi în dor şi jale
Sîntem copiii dreptăţii în Grădina Maicii Sale
Nu eşti singur şi, desigur, singur nu mai sînt nici eu
România are-o mamă, mama are-un Dumnezeu

Haideţi să fim demni de soarta ce ne-a fost înscrisă-n sînge
Auziţi cum pe afară vlaga noastră scursă plînge
Suflete de daci zvîrlite în neagra străinătate
Întoarceţi-vă acasă să ne facem noi dreptate

Să ne recroim destinul înghiţit de vîntul stepei
Să n-aibă copiii noştri soarta cruntă a otrepei
Încă nu-i tîrziu, se poate să ieşim din ăst noroi
N-o să ne ajute nimeni dacă nu ne ajutăm noi
Haideţi, fraţii mei, acasă, întoarceţi-vă curînd
Patria vă este mamă, mama vă este în gînd
Capul sus! Inima-n piept să vă are ca un plug
Să rupem lanţul ce leagă viaţa noastră de un jug

Să ne scuturăm de frica ce ne-au tot băgat-o-n oase
Să renască-n România iarăşi zilele frumoase
Că aici nu sîntem robii, noi de fapt sîntem stăpînii
Să cunoască omenirea cine-au fost şi sînt românii

Fiii cerului şi-ai Crucii de Dunăre legănaţi
Cerbii ce străbat văzduhul îngropat între Carpaţi
Pescăruşii ce se-afundă în străfundurile mării
Curcubee ce se-agaţă de perdelele visării

Sîntem doina legănată de bătrîni cuminţi în plete
Sîntem dorul care aleargă prin ochi albaştri de fete
Sîntem ce-a ivit pe lume Creatorul mai frumos
Noi sîntem blîndeţea lumii de pe chipul lui Christos

Unii zic de ţara noastră c-ar fi stînă fără cîini
Că am fi doar biete umbre într-o casă de nebuni
Se înşeală şi-or să vadă negreşit pe pielea lor
Cîtă măreţie ascunde, ce sublim e-acest popor

Care astăzi se trezeşte dintr-un somn nepămîntesc
Pînă şi îngerii nopţii, Românie, te iubesc
Şi-ar dori să-ţi vină-acasă toţii copiii de departe
Trezeşte-te, Românie, nu e vreme pentru moarte!

Adi Sfinteş, 26 noiembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI