Tri na nula, za Liverpula

in Lecturi la lumina ceaiului

Draghi zritelii şi stimaţi telespectatori, îmi cer din plecare scuze pentru imperfecţiunile de limbă bulgară pe care le voi comite, oferindu-vă prilejul să mă suprindeţi în zasada, deci în ofsaid, vizavi de niscai (dez)acorduri în gen, număr şi caz penal… Carevasăzică, ultima perioadă din istoria sportivă a scumpei noastre Patrii ne-a pricopsit cu 2 naruşenii, adică un fel de ruşinici, mari cît Casa Parlamentului, dacă nu cumva mai dihai de-atît! Deşi, mai mari decît impunătorul edificiu vizibil tocmai de pe Lună, nu-mi imaginez ce altceva ar putea exista… Poate doar datoria României la FMI, vizibilă, probabil, de pe Mercur, planeta care poartă numele zeului Comerţului. Care
n-a avut de lucru şi ne-a învăţat că pe Planeta Pămînt totul e de vînzare-parandărătare; inclusiv Petromidia, inclusiv combinatele metalurgice, inclusiv pădurile, lacurile sau resursele naturale, finalmente inclusiv omenia. Era să uit: inclusiv dezinfectanţii diluaţi de
2-3-4000 de ori. Diluţie care, dacă, Doamne fereşte!, se extinde şi la lichidul de frînă al maşinii, poate deveni mortală. În caz că nu mă credeţi, n-aveţi decît să-l întrebaţi pe fostul patron al lui Hexi Pharma.
Dacă tot veni vorba: ca tot omul, comentez şi eu ce mai văd şi mai aud pe la tembelizor. Bunăoară, comentez cu soţia mea, care-i medic pediatru, cum o veni chestia asta cu hexavaccinarea copiilor?! Adică introduci, dintr-odată, 6 (şase) agenţi patogeni, fie ei şi atenuaţi, într-un organism atît de fragil precum este cel al copilului de 1 (un) an?! Că noi, adulţii, sîntem bombardaţi zilnic, cu fel de fel de patogeni neatenuaţi, treacă-meargă; dar cu calul ce-aţi avut?…
Revenind: nu-i exclus ca datoria noastră la FMI să fie vizibilă chiar şi de pe mai îndepărtata Uranus, cum se numea strada pe care se înalţă astăzi Casa cu 700 de parlamentari, în loc de 300, cum degeaba a decis Referendumul. Ceea ce, d.p.d.v. democratic ar constitui (cuvînt utilizat fără nici o aluzie la ideea de Constituţie) a 3-a naruşenie. După multe păreri, mai mare decît celelalte 2 la un loc, dar să nu ne abatem de la subiect. Aţi înţeles, cred, la ce intenţionez să mă refer: la necalificarea echipei feminine de gimnastică pentru J.O. de la Rio şi la netransmiterea de către Televiziunea Naţională a turneului final al Campionatelor Europene de fotbal. Să le luăm pe rînd:
Gimnastele, cu antrenori cu tot, dădeau mai de multicel semne că încep să cam aducă piciorul. Medaliile de aur coborau, încet-încet, spre argint, bronz, apoi spre locurile 4-5, chiar 10. Nu 10-le Nadiei, de la Montreal, ci 10-le din clasamentele internaţionale. Nemaiapărînd prea multe talente din urmă, erau scoase dintre ghipsuri şi cataplasme ba Cătălina Ponor, ba Sandra Izbaşa, ba… Ceea ce, las’că aducea cu mult-trîmbiţata revenire a lui Adrian Mutu la naţionala de fotbal, dar nu prea oferea perspectiva. Aşa stînd lucrurile, mă-ntreb cum de nu s-a apelat şi la Nadia Comăneci?!
Bineînţeles, primii care au priceput că valoarea actualei generaţii nu mai e la bîrnă, sărituri sau sol, ci la subsol, au fost cei 2 B, Bellu-Bitang. Că hîr, că mîr, c-o fi, c-o plezni, că de-aici vom putea face mai multe pentru mişcarea sportivă, emeriţii s-au reprofilat pe post de consilieri la Cotroceni. Mai precis, la Cotroceniul băsescian. După care, dîndu-şi seama că acolo lucrurile erau mai degrabă portocalii decît roz, au făcut stînga-mprejur către sala de sport. Supă reîncălzită… Ceea ce nu înseamnă că e vina lor. Sau, cel mult, este şi a lor, dar în primul rînd a sistemului.
Care sistem, pornind de la bază, e praf şi pulbere. Pe bulgăreşte, catastrofătă! Unul din cei mai buni teoreticieni ai sportului nostru, profesorul Petrică Dragomir, îmi mărturisea că a trăit de curînd o imensă bucurie profesională; credeţi cumva că fusese declarat doctor honoris causa la cine ştie ce Universitate de renume mondial? Aşş! Reuşise, dragul de el, să reintroducă la clasele a 8-a… 2 (două) ore de educaţie fizică pe săptămînă! Uraaa, victoria de la Mărăşeşti, în variantă contemporană!! Bine că sînt spitalele pline de copii cu fel de fel de afecţiuni, iar atunci cînd vine vorba despre acest izvor de sănătate numit educaţie fizică, Parlamentul şi Ministerul Învăţămîntului stau cu mîna la falcă mai ceva decît doamna… Mă rog, doamna aceea pe care o critica o altă mare doamnă – Ţaţoiu, sau aşa ceva. Odată obţinute, se naşte altă problemă, că aşa-i la noi, dăm dintr-una într-alta: unde vor fi efectuate acele 2 ore obţinute cu chiu cu vai? Dumnezeu cu mare mila lui… Tot la tembelizor am văzut elevii unei şcoli generale din Bucureşti (deci, atenţie!, Capitala Ţării, nu comuna Malu Surpat), manifestînd în stradă, alături de părinţii lor, în încercarea de a obţine construirea unei săli de sport. Bravos, Naţiune, halal să-ţi fie!
Urcînd spre vîrful piramidei sportive, constatăm cum cluburi de mare tradiţie dispar, ori se scufundă încet, dar sigur. Startul prăbuşirii a fost dat încă din 1990, cînd Petre Roman & gaşca fauliră nu doar CAP-urile şi industria („un morman de fiare vechi!“, se rîdea dumnealui), ci şi mişcarea sportivă; cereau desfiinţarea cluburilor militare Steaua şi Dinamo, garantînd că se vor găsi alte forme de organizare. Cîtă putere de anticipaţie pe acei băieţi dăştepţi! După 25 de ani, într-adevăr, constatăm că s-au găsit alte forme; alte forme de mormane, nimerite prin poala… Mă rog, prin poala popii. Că nu întîmplător s-au desfiinţat 500 de baze sportive, dar s-au construit 2000 de biserici. Şi, atenţie neamule, că ţi se pregăteşte Catedrala Neamului!
Mai urcăm un pas? Urcăm, coborînd de fapt: Comitetul Olimpic şi Sportiv Român avea, înainte de revoluţie, doar 3 salariaţi. Care, şi aceia, erau salariaţi ai CNEFS, forul conducător al mişcării sportive. Dar la Jocurile Olimpice s-au obţinut, vorba aceea, 100 de medalii de aur. Pe cînd acum? Acum COSR are 100 de salariaţi, şi dacă vor obţine la Rio 3 medalii va fi parfum de tei! Se mai petrece un fenomen ciudat:
ne-am umplut de doctori şi în sport (cine zicea că n-avem doctori în România?!), dar, dacă-i luăm la bani mărunţi pe doctoraşii ăştia, nu ştiu cîţi din ei au pus umărul la formarea vreunui campion mondial. Cu adevărat doctori în sportul de performanţă nu sînt aceşti teoreticieni pe stil nou, ci vechii practicienii de elită Ion Corneanu, Constantin Nour, Bella Karolly, Nae Mărăşescu, Nae Nasvasart, Victor Mociani, Lazăr Baroga, Oprea Vlase, Nicolae Nedeff, Ella Zeller-Constantinescu, Ana Ene-Pascu, Laura Sachelarie, atîţia alţii aidoma lor, care au creat campioni de anvergură. Staţi cuminţei, actualilor domni „doctori în sport“; dacă ne uităm la performanţele ultimilor ani, rezultă că nu sînteţi buni nici de felceri!
Tot în ultimii ani, ne-am pricopsit şi cu o liotă de doctori în televiziune. Ce Tudor Vornicu?! Ce Valeriu Lazarov, Marin Traian sau Marioara Morărescu? Avem noi, ăştia noi (aşa-i vorba românului, cu 2-3-4 înţelesuri) specialiştii noştri! Ţărăniştii, dacă ţin bine minte, aveau 15.000 de specialişti! Care, toţi la un loc, de specialişti ce erau, n-au reuşit altceva decît să dea startul prăbuşirii; şi prăbuşire economică, şi prăbuşirea partidului lor istoric! Pardon, iar mint ca o gazetă comunistă: au reuşit să schimbe denumirea bulevardului 1 Mai în bulevardul Ion Mihalache! După care, pricepînd că 1 Mai nu era o „sărbătoare comunistă“, cum crezuseră cîteva panarame de pe acolo, ci una eminamente sindicală, „Ziua Muncii“, sărbătorită în premieră la Chicago, apoi la şantierele navale din Liverpool… Ce ziceam? Aaa, da! După care, pricepînd pînă şi panaramele că loviseră cu bîta-n baltă, au botezat la iuţeală cu numele de 1 Mai o stradă de prin Drumul Taberii. Cît o fi costat manevra asta, puţin zis, tembelă? Cîte mii de oameni au fost puşi pe drumuri şi au scos bani din buzunar pentru a-şi preschimba cărţile de identitate? Naruşenie, băi, catastrofătă!
De doctori în televiziune ce erau, rînd pe rînd, preşedinţii instalaţi în Pangratti pe criterii politice au pus umărul lor şleampăt la aşezarea pe butuci a Televiziunii Naţionale! Culmea culmilor o constituie faptul că, deşi TVR este singura dintre zecile de televiziuni pentru care noi, privitorii (privitorii la alte canale, că la cel naţional de multă vreme nu prea mai aveam ce urmări; iar acum, dacă pleacă şi Dragoş Pietraru, chiar o să pun plasture pe butonul lor!) plătim taxe obligatorii, tocmai ea a venit cu nasu-n ţărînă. Fapt care explică ce jaf altoit cu prostie s-a petrecut în ograda respectivă. Culmea nr. 2 constînd în aceea că, periodic, toţi aceşti foşti preşedinţi – care mai graseiaţi, care mai peltici, care mai piţigăiaţi-, în loc să dea niţică socoteală la DNA, ne predau lecţii pe alte canale TV, că la TVR n-au ce să mai caute. Naruşenie, băi, panaramătă!
Domnule Victor Ciorbea, fost lider sindicalist, fost lider al celor 15.000 de specialişti ţărănişti, în prezent Avocat al Poporului, deşi n-aţi răspuns la precedenta mea sesizare, cea privind inechitatea din cazul pensiei suplimentare pentru ziarişti-actori-arhitecţi, poate daţi măcar acum un semn de viaţă. Ştiu şi eu?, mişcaţi un picioruş, sprînceana stîngă, aburiţi oleacă oglinda: cereţi, vă rog, anularea acestei taxe-TVR, complet abuzivă pentru multe milioane de telespectatori.
TVR, în halul în care a ajuns – netransmiţînd nici turneul final al Europenelor de fotbal- ne întoarce la anii în care deveniserăm o naţie de alpinişti. Sau de Tevi Lăptarul. Cu toţii eram cocoţaţi pe acoperiş, montînd antene capabile să recepţioneze fie bulgarii, fie sîrbii, fie ungurii, apoi răcnind strămoşeşte în direcţia nevestelor: Fă, n-auzi?! Acum, că am sucit-o niţel spre dreapta, tot cu purici se vede? După care, odată potrivit cerculeţul de fier, remarcam la Levski-Spartak Sofia un „optar“ de mare clasă, Stoicikov pe numele său. Avea el, după nişte ani, să ne zică mămălicki, dar n-aveam decît să-i zicem şi noi zarzavatătă, şi ieşea meci nul. Cu noi, nu şi cu englezii; unde, vorba crainicului bulgar, scorul fusese tri na nula za Liverpula!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI