TRIBUNUL ŞI MOARTEA – o abordare fantastică a morţii lui Corneliu Vadim Tudor –

in In memoriam

 

 

Moto: „În România nu există creştinism fără patriotism“.

 

Corneliu Vadim Tudor s-a stins fulgerător, după un lanţ de coincidenţe stranii. A fost un mare patriot român şi un bun creştin. A lăsat în urma lui o creaţie literară uriaşă şi multe regrete.

Dumnezeu să-l odihnească!

* * *

În noaptea de duminică (Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose. Duminica a 14-a după Rusalii) spre luni (Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului), 6 spre 7 răpciune (numele popular al lunii septembrie), TRIBUNUL a scris ultima lui poezie, cu un titlu care îţi dă fiori de îngrijorare – „Ultima cafea”. Din momentul acela şi pînă la cumpăna între duminică (Sf. Mc. Corneliu Sutaşu – ziua onomastică a TRIBUNULUI) spre luni (Înălţarea Sfintei Cruci), 13 spre 14 răpciune, TRIBUNUL avea să-şi trăiască ultimele 7 zile.

Parapsihologii, astrologii, numerologii, cu siguranţă vor încerca să descifreze această înlănţuire stranie de evenimente, care s-au derulat de la momentul în care TRIBUNUL, cu voia lui DUMNEZEU, a înfruntat MOARTEA.

TRIBUNUL şi-a simţit implacabilul sfîrşit şi a vrut să-i arate MORŢII că lui nu-i este frică de EA, dimpotrivă, a umilit-o, făcînd-o captivă în propria lui casă, punîndu-i şoricioaică în cafea, amorţindu-i simţurile şi voinţa de a lovi mortal. În felul acesta, TRIBUNUL şi-a mai amînat sfîrşitul existenţei sale cu încă 7 zile pe acest pămînt.

A fost ultima lui luptă, nu cu ocupanţii străini, ajutaţi de trădătorii din interiorul ţării, care au distrus România şi au sărăcit şi au umilit acest popor, ci cu MOARTEA.

Scăpată din captivitate, MOARTEA a realizat, cu amărăciune, ceea ce i s-a întîmplat, trecînd prin diferite stări contradictorii: de la umilinţă la admiraţie pentru cel care a înfruntat-o. MOARTEA nu are moarte, pentru Ea nu există timp, spaţiu, iubire sau ură. MOARTEA nu se grăbeşte, numai noi, muritorii acestui Pămînt, ne grăbim să o chemăm şi tot noi putem să-i întîrziem sosirea nefastă în VIAŢA noastră.

Pentru că noi sîntem nişte biete vieţuitoare cugetătoare şi trecătoare pe acest Pămînt, purtătoare ale propriului nostru timp şi spaţiu. Sîntem fiinţele lui DUMNEZEU, care avem în noi, deopotrivă, VIAŢA şi MOARTEA.

Pentru veşnicia MORŢII, 7 zile, cît a fost captivă în casa TRIBUNULUI, nu au însemnat nimic. În schimb, pentru TRIBUN, steaua lui pe cer a mai strălucit un timp, cu mult folos pentru România, pentru popor – marea lui familie – şi pentru cei dragi.

Scăpată din captivitate, MOARTEA l-a lovit mortal cu coasa cea grea. Sufletul TRIBUNULUI s-a ridicat la cer în ziua de 14 răpciune, a Înălţării Sfintei Cruci.

MOARTEA l-a lovit, pur şi simplu, pe TRIBUN, doar EL o chemase pe EA să bea împreună o cafea.

MOARTEA nu l-a iubit şi nici nu l-a urît pe TRIBUN. L-a admirat.

MOARTEA a plecat din casa TRIBUNULUI, tîrîndu-şi mantia ciudată, suspinînd şi oftînd, nu după bani, aşa cum suspina şi ofta TRIBUNUL, apăsat de griji, care mai mult erau ale altora decît ale lui. TRIBUNUL a renunţat la averile pămînteşti şi a intrat în rîndul creştinilor săraci şi smeriţi.

TRIBUNUL a preferat averea spiritului, pe care a cultivat-o şi a promovat-o pînă în ultima clipă a vieţii lui, inclusiv în cele 7 zile, speciale prin faptul că DUMNEZEU i-a dat forţa şi inspiraţia să le cîştige pentru VIAŢĂ, înfruntînd MOARTEA. Timp de 7 zile, TRIBUNUL a fost mai iute ca MOARTEA.

MOARTEA ar fi vrut să se întoarcă, dar nu a făcut-o de ruşine, pentru că pe obraz îi curgea, pentru prima dată în veşnicia ei, o LACRIMĂ!

GABRIEL NĂSTASE

Noaptea de luni spre marţi,

21 spre 22 (răpciune) septembrie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI