Tribunul

in Lecturi la lumina ceaiului

 

A murit Tribunul

Acel ce mult îşi dorea

Să vadă România Mare

Aşa cum era cîndva.

 

Visul nu şi-a împlinit

Aşa cum ar fi vrut,

Fiindcă nemiloasa moarte

A venit şi l-a răpit.

 

Cu o săptămînă în urmă,

Cînd hîrca tîrcoale îi da,

El ia oferit o cafea

Chiar în locuinţa sa.

 

Şi-a întrebat-o curios:

Dacă tu mă vei lua!

Rănindu-mi familia

Tu ce vei cîştiga?

Nu sînt pregătit

Pentru a te urma

Lumea mă apreciază,

Nu mă poţi lua aşa.

 

Dar scorpia bătrînă

Nu s-a înduioşat,

În următoarea săptămînă

A venit şi l-a luat.

 

Stai, Moarte, nu îl lua,

Că avem nevoie de el.

Mai bine, în locul lui

Ia un tîlhar sau mişel.

 

Şi lasă-l nouă pe Vadim,

Că hrăneşte din munca lui

Foarte mulţi sărmani,

Oameni fără căpătîi.

 

Toţi aceştia vor rămîne

Fără nici un ajutor,

Nimeni nu se va uita

La suferinţele lor.

 

Şi-or rămîne amărîţi,

Umiliţi ca vai de ei,

La cheremul unor

Oameni răi şi derbedei.

 

Că adevăraţii Tribuni

Se ivesc foarte rar…

Printre noi, ce sîntem fiii

Lui Traian şi Decebal.

 

Nu mai este cinste

Şi nici omenie,

Hrăpăreţii îşi dau mîna,

Jefuind în armonie.

 

Doamne, îndreaptă privirea

Către cei ce credem în tine,

Dă-ne Tribunul înapoi

Şi luaţi-mă pe mine.

Că eu sînt la apogeu

Şi nu mai pot lupta

Cu atîta nedreptate

Ce a cuprins ţara mea.

 

Iară cei ce vor urma,

Dacă nu vor fi în stare

Să îndrepte lucrurile,

Să nu le acorzi îndurare.

  1. DUMITRU

* * *

COMENTARII DE LA CITITORI