Tron sau Eurovision

in Lecturi la lumina ceaiului

Conchita Wurst, o brunetă austriacă, cu talie suplă şi zîmbet felin, a luat, pe 10 mai, premiul Eurovisionului. Doar barba interpretei stîrneşte nedumeriri asupra voinţei procreaţiei de a trimite pe pămînt un Adolf sau o Eva; cel puţin de data acesta divinitatea nu a dăruit Austriei un exemplar cu talent la desen, care să cotropească Europa cu soldaţi, ci un simplu puşti androgin, cu simţ muzical, care să capteze un întreg continent printr-o piesă mediocră şi mişcări din şold. După mai bine de 80 de ani, „made in Austria” supune prin puterea voturilor telespectatorilor, fără un singur glonţ, întregul Hinterland, pînă la Ural. Iar noi, tot de 10 mai, de Ziua Monarhiei?

Chiar nu căutăm să identificăm originea romînească a geniilor? Consider că purtînd barbă neagră, cîştigătorul Eurovisionului 2014 a plagiat un cîntec vechi de mahala, ulterior subiect al romanului de N.D. Cocea „Pentr-un petece de negreaţă”, fredonînd, cu aceeaşi defecţiune, melodia „Ce-i, cucoană precupeaţă,/ De te ţii aşa măreaţă?”. Iată cum, după aproape un secol, se află şi acel petic de negreaţă cîntat prin mahalalele micului Paris în ascensiune, traversînd saltul civilizator de la poală la bărbie, mai iute decît putea creşte vestita barbă Carolină. În buna tradiţie a regilor României, doar doi din patru aveau barbă; numai Carol şi Ferdinand, cu merite alese pentru ţară şi neam, purtau acel simbol rezervat masculinităţii.

Cu ocazia Zilei Independenţei, doar la o zi după Ziua Europei, România a întîmpinat cu cascadă de evenimente şi cu emisiuni demne să comemoreze pe măsură această zi istorică, în amintirea colectivă a neamului. Vineri seară, 9 mai, la oră de vîrf, Rareş Bogdan, în emisiunea „Jocuri de Muiere”, a cucerit şi telespectatorii emisiunii care rula în paralel, „Românii au talent”, prezentînd unei ţări întregi imagini din Capitala imberbă a României interbelice. Emisiunea, cunoscută şi pentru imagini de epocă ce stîrnesc nostalgie, vineri, la orele 21, la lecţia de macrame, a croşetat modelul României monarhiste, mai presus de toate problemele omenirii.

Se subînţelege de ce acest candidat pentru funcţia de Mareşal al Curţii, pe post de moderator, forţează inteligenţa românilor, întrebîndu-i ce ar fi fost dacă România ar fi fost monarhie. Trist, dar adevărat, că, în zilele noastre, monarhia a devenit un sinonim al ipocriziei, care confundă culori pestriţe de pe vremea lui Carol Vodă cu Rareş Odă. Cîştigătorul austriac la Eurovision cel puţin hrăneşte aşteptările că anul viitor evenimentul va fi ţinut la Viena, etalon al micii burghezii, dornice de spoiala prinţişorilor şi top destinaţie de shopping. Deziluzionaţi după două decenii de republică, de ce nu ar purta şi Prinţul Dudă barbă şi ar cînta pentru ţară la Eurovision? Actor fiind, suspectat că ar fi regină, ar cuceri cu un remake al cîntecului din romanul lui N.D. Cocea întreaga Europă. O astfel de prestaţie chiar de 10 mai, de ziua Socrului, ar fi pentru nostalgicii neamului revenirea la adevăratele valori naţionale şi punctul culminant al integrării României în familia europeană.

Macrameul geopolitic la sfîrşitul emisiunii pentru casnicele acaparate de espritul tînărului cu nume de domnitor a luat forme concrete: în burtiera emisiunii se punea întrebarea strategică pentru neam şi elite dacă Prinţul Nicolae sau Prinţul Charles al Angliei ar putea ocupa locul pe tronul României. Charles, Prinţul moştenitor al Anglie, din oficiu mîntuitor peste sute de triburi ale fostului Commonwealth, ar putea fi, printr-un avînt de elogiere a valorilor neamului, nu doar eco-agronom de Sighişoara, ci şi Voievod de Alba Iulia, sau chiar salvator al dinastiei cu nume de berărie germană, „Vehringen la litru”. Şi iată cum monarhia salvează România.

Astăzi, pe un fond ucrainian tensionat, măcar am putea renunţa la controversata staţie de radar din Deveselu în favoarea unui loc împînzit de flori şi numit Camilla. Nici cel mai înrăit soldat cazac pentru o cauză rusească nu ar dori să ne cucerească cu o astfel de regină. Camilla s-ar înscrie perfect şi în rolul de figură totem a monarhiei româneşti, fiind, totodată, expresia unui eros colectiv a clasei muncitoreşti. Ion Cristoiu explică telespectatorilor care ar fi fost rostul lumii dacă astăzi îl aveam pe Dudă pe tron: fără doar şi poate, o Prinzessin Duda von Vehringen la halbă, ne integra mai mult în Europa decît oricare emisiune cu imagini alb-negru ale Bucureştilor infideli de odinioară.

Să ne suspectăm compatrioţii de bună-credinţă; similar eroul romanului lui N.D. Cocea, Andrei Vaia, mai cred, şi ei, într-o împlinire sentimentală, departe de lumea oraşelor, în fidelitatea şi puritatea domnişoarelor de la ţară, într-o lume a basmelor, cu prinţi şi prinţişori. De aceea „Totu-n dulcea noastră ţară e chestie de fuste şi învîrteală” (p. 230).

RADU GOLBAN, Elveţia

COMENTARII DE LA CITITORI