Tudor Arghezi – un mare iubitor de animale

in Alte știri

– Scrieri inedite –

DULA

 

Trăind o viaţă răspîndită în universul unei gospodării, o reducere a universului mereu ignorat, ca într-o planetă personală, izolată în atmosfera ei, eşti zilnic solicitat de o problemă şi încercat de o suferinţă. Viaţa frumoasă e continuă durere. În zilele tale, care se sting treptat, consumate ca lumînările unui policandru, se intercalează destinul fiecărui om al tău şi animal, înfăşurat în individualitatea hotarelor lui, mărginite de centura de netrecut a permanentului mister.

Astăzi, tragedie aproape săptămînală, el se repetă cu căţeluşa Dula. Inteligentă, fină, politicoasă şi sentimentală. În blana ei gălbuie, cu botul de vulpe, ochii ei galbeni, aşezaţi chinezeşte, pîlpîie ca două candele de aur. I-a apărut pe coadă o erupţie, care s-a întins repede spre vîrf, şi, timp de două zile, medicamentele i-au fost inutile. A treia zi, căutînd-o s-o ducem la un veterinar, vedem că a dispărut. Era sentinela neîntreruptă a casei noastre, păzită de 5 cîini. Am cercetat magaziile şi tufişurile, gropile, coteţele, în deşert. Am văzut-o ultima dată ieri, umilită, cocoşată, mergînd să-şi găsească umbră şi răcoare. O zi hotărăşte de o viaţă: azi, am fi scăpat-o, şi tocmai azi a fugit şi s-a ascuns, ca toţi cîinii urmăriţi de moarte.

Acum 2 ani, era iarnă, şi-am dat în coteţul găinilor de un ghem de lînă simpatic, un bursuc. El s-a făcut frumoasa Dula de mai tîrziu, pierită pentru totdeauna.

Zi cu zi, inima adună şi se împovărează.

Luni, 17 iulie 1950

* * *

Pe drum, în luncă, înalt mi-a căzut de-a dura,

De sus, o căprioară sîngerîndu-i gura.

Dintre răchiţi suna biruitor

Viteaza bucurie a unui vînător.

Îngenuncheat la căprioară

Aş fi-ncercat s-o scap şi să nu moară

Zbătîndu-se în sînge.

Văzui în ochii ei că plînge.

Om care uiţi de-nvăţăminte,

Nu mai ţi-s lacrimile sfinte

Şi sîngele divin?

Nu ştii că sîngele şi lacrimile se adună

Şi intră-ntre păcate împreună?

Ele lovesc prin duh, pe neştiute.

Cînd ai să zaci, bolnavule, pe ducă

Şi frigurile morţii te apucă,

Nu te-ntreba în ceasul amărît:

Ce vină ai?

Ai omorît!

 

1963

COMENTARII DE LA CITITORI