TURISMUL SEXUAL (16)

in Lecturi la lumina ceaiului

O noapte în Bangkok (5)

Structurile tradiţionale ale culturii şi comunităţii au fost mai departe distruse de o dorinţă de dezvoltare, care spune că orice tinde către industrializare şi realizări tehnologice este bun, şi orice tinde către arhaic şi tradiţional este rău – cu excepţia locurilor în care acel lucru poate fi reconstruit, ca spectacol pentru turişti. Disponibilitatea televiziunii de difuzare a serialelor şi popularitatea acestora printre fetele şi dansatoarele din barurile go-go din Bangkok le vor încuraja pe acestea să îmbrăţişeze ideile de bogăţie, de putere prin progres economic şi dezvoltare, exprimate, de obicei, prin aceste mijloace mediatice.

Şeful Autorităţii pentru Turism din Thailanda (TAT) a recunoscut, în 1976, conexiunea dintre turism şi prostituţie, dar a pretins că „prostituţia există, în principal, din cauza stării noastre economice, pentru că toată lumea are nevoie să cîştige un venit. Dacă putem să creăm locuri de muncă, atunci putem oferi un venit pe cap de locuitor şi putem scăpa de prostituţie”. Totuşi, este dificil de văzut cum o creştere economică derivată din prostituţie va scăpa, pînă la urmă, de acest fenomen, în condiţiile în care ponderea turismului din Thailanda, care a oferit cea mai mare sursă de venituri străine pentru ţară, a fost, în mod tradiţional, turismul sexual – marea majoritate a vizitatorilor fiind bărbaţi singuri. Dar, şeful Autorităţii pentru Turism, care a admis existenţa unei legături între prostituţie şi turism în anii 1970, a fost o voce singulară. Un ofiţer al poliţiei din anii ‘80 a afirmat că nu existau bordeluri în Thailanda – o negare oficială, provenind din faptul că prostituţia este ilegală în ţară, potrivit Legii de suprimare a prostituţiei, din 1960. Cultura negării oficiale şi a încurajării neoficiale – înclusiv utilizarea în broşuri, de către Autoritatea pentru Turism, a imaginilor cu femei thailandeze în bikini minusculi, pe care majoritatea acestora nu i-ar purta niciodată – a devenit tipică pentru un gen de falsitate instituţională, pe care mulţi turişti din Vest au văzut-o ca pe o garanţie a faptului că au dreptul să facă tot ceea ce doresc.

Nu doar în cazul turismului sexual realitatea şi cuvintele sînt complet opuse în Thailanda; acelaşi lucru este valabil şi pentru alte probleme, cum ar fi poluarea şi condiţiile de lucru. Aceste chestiuni sînt abordate doar verbal şi nu prin măsuri active. În plus, un spaţiu larg de desfăşurare este oferit de corupţie, pe de o parte, şi de permisivitatea autorităţilor, pe de altă parte, atît timp cît autoritatea nu este pusă la îndoială.

Lucrurile au început să se schimbe la începutul anilor ‘90, anul 1992 fiind declarat Anul de vizitare a Thailandei de către femei. Dar abia în 1995 Administraţia Chuan a recunoscut faptul că prostituţia era o problemă naţională serioasă, promiţînd că se vor lua măsuri pentru eradicarea prostituţiei copiilor. Presiunea internaţională privind turismul sexual pentru copii, alături de temerile legate de SIDA şi de impactul acesteia asupra turismului, precum şi uciderea unei tinere prostituate, care a devenit ştire naţională în timpul mandatului lui Chuan – toate acestea au condus la abandonarea politicii de negare oficială.

Dacă promovarea turismului sexual părea o idee bună în anii ‘70, în prezent, acest lucru nu mai e valabil. Guvernul thailandez este conştient că imaginea ţării, ca destinaţie de familie pentru turismul cultural, este afectată şi este alarmat de numărul crescut al vizitatorilor în alte zone din vecinătate, precum Malaysia şi Singapore. Dar chiar şi noile legi adoptate recent pentru suprimarea prostituţiei au avut un efect nesemnificativ asupra industriei turistice thailandeze – sexul se vinde, şi mai toţi oamenii implicaţi în această industrie vor să păstreze lucrurile aşa cum sînt.

(va urma)

PATRICK BLACKDEN

COMENTARII DE LA CITITORI