TURISMUL SEXUAL (17)

in Lecturi la lumina ceaiului

Fetelor, v-ar interesa un pachet de vacanţă? (2)

Referinţele culturale din Vest pentru femeile care caută, în vacanţă, sexul cu localnicii întăresc această viziune a turismului „dragostei”. În filmul ,,Shirley Valentine” (1989), o britanică de vîrstă mijlocie, prizonieră a unei căsătorii plictisitoare şi a unei vieţi de robie domestică, prinde oportunitatea de a pleca în vacanţă, fără soţul ei, pe o insulă grecească. Acolo are o relaţie scurtă cu proprietarul unei taverne, după care revine la felul ei iniţial, independent, de a fi; cînd, în foarte scurt timp, patronul respectiv îşi îndreaptă atenţia asupra unei alte turiste, Shirley nu este deloc afectată – ea este deja eliberată, şi, la sfîrşitul filmului, ea preferă să rămînă acolo şi să nu se mai întoarcă în Marea Britanie. Pentru ea, sexul în vacanţă a fost o experienţă de emancipare, o expresie a independenţei.

De altfel, independenţa este cuvîntul-cheie aici: femeile care călătoresc singure pot testa idei despre feminitatea eliberată şi pot explora practici care sînt rezervate, în mod tradiţional, bărbaţilor. Dar, exact aşa cum turiştii sexului bărbaţi îşi proiectează ideile despre „adevărata” feminitate asupra fetelor de bar din Thailanda sau din Republica Dominicană, acelaşi lucru îl fac şi turistele sexului care îşi proiectează ideile despre „adevărata” masculinitate asupra băieţilor de plajă din Barbados sau Gambia.

Cea mai mare parte a turismului sexual feminin implică femei albe care caută bărbaţi negri; astfel de bărbaţi vor reprezenta, pentru ele, o potenţă masculină primitivă, care nu este disponibilă (sau cel puţin este dificil de explorat) acasă. Tehnicile folosite de băieţii de plajă şi de aşa-numiţii „rent a dread” demonstrează că aceştia sînt conştienţi de felul în care sînt priviţi şi fac tot posibilul să-şi joace rolul ce le-a fost rezervat, făcîndu-şi un marketing în linii clar definite; rasa neagră „autentică” va fi semnalată prin culoarea pielii, părul împletit şi stilul de dans; pasiunea „naturală” şi potenţa vor fi semnalate prin fredonatul încet la urechea turistei, în timpul unui dans slow, şi adoptarea unei ţinute lejere, de regulă, pantaloni scurţi şi strîmţi de plajă, care să le pună în evidenţă proporţiile bine dotate.

Pentru turistă, faptul că ea este capabilă, în public, să-l „îmblînzească” pe acest bărbat brut, cu o mare energie sexuală, spune multe despre puterea feminităţii ei, şi anume că este dorită de un bărbat atrăgător, că este o femeie „adevărată”, pentru că a stîrnit pasiunea unui bărbat „adevărat”. Această asigurare este deosebit de tentantă pentru unele dintre turistele ţintite de băieţii de plajă din Caraibe: femeile care nu sînt bronzate (ceea ce sugerează faptul că au sosit recent) şi care sînt, probabil, puţin supraponderale, astfel încît este posibil ca ele să nu atragă prea des bărbaţii de acasă, şi care vor fi, aşadar, influenţate de şarmul lor. Unii analişti ai fenomenului consideră că aceste turiste sexuale pun în aplicare o răzbunare faţă de bărbaţii albi de acasă, care le ignoră, implicîndu-se în relaţii sexuale cu „competiţia”; dar o astfel de idee nu este convingătoare, dacă luăm în considerare faptul că, asemenea unui număr mare de turişti sexuali bărbaţi, multe turiste sexuale nu sînt neatrăgătoare.

Pentru ele, atracţia pare a avea mai mult de-a face cu controlul, cu o afirmare a privilegiilor Vestului şi cu abilitatea de a explora practici sexuale care nu sînt disponibile acasă, din diverse motive – de la sexul interrasial pînă la posibilitatea de a avea mai mulţi parteneri. Atît bărbaţii negri cît şi femeile albe sînt cu toţii conştienţi de stereotipurile care îi înconjoară şi vor să le facă faţă – fie cel al bărbatului de culoare hipersexualizat şi primitiv, fie al femeii albe promiscue, căreia îi place sexul oral. Pentru unii, stereotipurile pot părea adevărate; turistele sexului caută, de obicei, lipsa de inhibiţii sexuale a bărbaţilor din Caraibe, virilitatea lor, simţul umorului de care dau dovadă. Probabil că, aşa cum a scris cîndva Oscar Wilde, „doar oamenii superficiali nu judecă după aparenţe”.

Ocazional, cîte o relaţie se dezvoltă, şi femeile fie rămîn în destinaţiile de vacanţă, fie îşi aduc iubitul înapoi, în ţara de baştină a acestuia. Ultima variantă funcţionează, de multe ori, bine, prin formarea unei relaţii stabile, de durată.

(va urma)

PATRICK BLACKDEN

COMENTARII DE LA CITITORI