TURISMUL SEXUAL (21)

in Lecturi la lumina ceaiului

Capcane pentru turişti (2)

Unii bărbaţi abuzează sexual fete, pe deplin conştienţi de ceea ce fac, ca o formă de răzbunare împotriva femeilor. Lucrările psihologului Robert Stoller identifică anumiţi bărbaţi ca „misogini“, care urăsc controlul exercitat asupra accesului sexual (la care ei simt că au un drept biologic) de către femei. Aceşti bărbaţi folosesc, de regulă, prostituate pe care, de multe ori, le agresează fizic, şi au, totodată, o înclinaţie marcată către abuzul copiilor. Psihopatologia lor, argumentează Stoller, este construită dintr-o triadă de ostilitate: mînia de a fi forţaţi să renunţe la fericirea pîntecelui şi identificarea timpurie cu mama, teama de a nu fi capabili să scape de pe orbita influenţei mamei, şi nevoia de răzbunare împotriva acesteia – şi a tuturor femeilor – pentru faptul de a-l fi pus într-o astfel de situaţie dificilă.

Pentru unii, curiozitatea rezultată din depărtarea de casă şi deţinerea unei poziţii de putere financiară conduc la experimentări cu parteneri mai tineri. Sudarat Srisang, purtător de cuvînt al organizaţiei FACE (Fight Against Child Exploitation – Lupta împotriva exploatării copiilor), a spus, legat de acest aspect: ,,…Societatea industrială oferă oamenilor ideea că ei au dreptul de a cheltui, în special cînd merg în altă parte, unde toate constrîngerile sociale sînt desuete. Vezi oameni îmbrăcaţi pentru plajă, plimbîndu-se în Bangkok. Nu contează ce faci în vacanţă, cînd te afli «altundeva», nu contează cît de rău tratezi oamenii, cum le violezi obiceiurile şi valorile sociale. Acesta este caracterul malign al turismului. Şi atunci cînd totul este permis, nu mai trece mult pînă cînd cei mai vulnerabili, copiii, cad victime plăcerilor ciudate care provin din această nevoie de a încerca ceva nou, de a gusta exoticul. Este, înainte de toate, o atitudine rasistă. Departe de casă, ei nu mai sînt domnul X, sau domnul Y, şi nu vor fi judecaţi. Acasă, ei ar putea să fie profesori, învăţători, persoane respectabile; dar pe un pămînt străin, pot face orice, nimeni nu va şti”.

Faptul că turismul poate încorpora o exploatare a transgresiunii am văzut-o în primul capitol; pentru unii, această transgresiune ar putea acţiona ca un tip de răzbunare împotriva formelor de autoritate de acasă, un desfrîu bucuros pentru că „scapă“ în afara jurisdicţiei a ceea ce sînt considerate regimuri represive.

Turismul este, de asemenea, într-un fel, un sentiment de întoarcere la lumea copilăriei – o lume în care presiunile locului de muncă sau ale responsablităţilor maturităţii se evaporă pentru un timp. Dintr-o anumită perspectivă, motivaţia-cheie pentru turişti este căutarea Edenului. Copilul pare să ofere o cale interzisă, înapoi, în lumea primei copilării uitate, dar în timp ce această fantezie este puternic înrădăcinată în cultura noastră, ea este de obicei exprimată printr-un sentiment de respect faţă de inocenţa copiilor. Călătoria permite ca şi alte interpretări să fie explorate; totuşi, în loc să permită o adevărată întoarcere la inocenţă, acest turism distruge ceea ce caută, violînd-o prin consumare. Şi fantezia este puternic înrădăcinată în cultura noastră. Isteria recentă faţă de pedofilie din Marea Britanie şi SUA trebuie să fie văzută în contextul celebrării obsesive a tinereţii şi sexualităţii în cea mai mare parte a mass-media occidentale; fie că ne uităm la popularitatea petrecerilor „disco de şcoală“, în care femei adulte se îmbracă asemenea unor şcolăriţe, la aspectul de copil oropsit, abordat de multe dintre modelele din lumea modei, sau axa virgină/tîrfă, explorată de Britney Spears – „la limita legalităţii“ pare să fie cuvîntul de bază pentru disfuncţia sexuală a culturii occidentale. În acest context, este prea puţin surprinzător faptul că potenţialul de explorare a acestei potente relaţii de dorinţă celebrată în fantezii, dar pedepsită, în realitate, în Occident – este realizată în practică de mulţi dintre turiştii sexuali.

(va urma)

PATRICK BLACKDEN

COMENTARII DE LA CITITORI