TURISMUL SEXUAL (24)

in Lecturi la lumina ceaiului

Locul de joacă (3)

Numai anumite familii erau încurajate să solicite primirea în staţiune. Draper refuza familiile care nu includeau copii mici şi folosea un marker pentru a scoate în evidenţă vîrstele potenţialelor victime, pe cererile de rezervare. Era prietenos cu copiii şi cîştiga repede încrederea părinţilor, după care petrecea mult timp jucîndu-se cu micuţii în jurul taberei – în piscină, în pădure sau la leagăne. În timp ce avea grijă de copii, în perioadele de „distracţie”, el abuza de fetiţe, avertizîndu-le că acela era „micul lor secret”.

Nu a rămas un secret pentru multă vreme. Unii părinţi au formulat plîngeri privind abuzurile şi, cînd poliţia l-a arestat pe Draper în casa lui din Exeter, în ianuarie 2000, acesta le-a spus ofiţerilor că avea o relaţie metafizică cu copiii: „Ei sînt destul de buni pentru Isus, sînt destul de buni şi pentru mine”. El a pledat vinovat în ceea ce priveşte abuzurile asupra a 5 fetiţe cu vîrste între 5 şi 12 ani şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare în Marea Britanie.

Dificultatea implementării unei noi legislaţii în anumite ţări este demonstrată de următorul caz. Alexander Langenscheidt, un inginer german foarte respectat de comunitatea elveţiană locală, a fost arestat în noiembrie 1995 în Filipine, după ce a fost prins de poliţie, într-un taxi, cu o fetiţă de 12 ani. O scurtă investigaţie asupra activităţilor inginerului în vacanţă a dezvăluit abuzuri repetate ale unor fete minore şi apariţia lor în filme pornografice pe care acesta le producea şi distribuia.

El a fost eliberat pe o cauţiune de 200.000 pesos (5.000 lire sterline), pe care a încălcat-o după ce i s-a eliberat un nou paşaport de către Ambasada Germaniei, fugind mai întîi în această ţară şi, apoi, în Elveţia. La mai puţin de un an după aceea, Langenscheidt a fost arestat în Republica Cehă, pe care o vizitase de multe ori în cursul anilor ‘90. El a fost acuzat de contacte sexuale ilegale cu cel puţin 9 fete, cu vîrste între 5 şi 17 ani, de producere şi distribuire de filme pornografice în care apăreau aceste fetiţe, pe unele dintre ele drogîndu-le, pentru a le face să i se supună. Majoritatea victimelor erau fete din comunitatea romilor, grupul cel mai discriminat din Republica Cehă.

Arestul a urmat unei plîngeri la poliţie, făcută de o prostituată minoră, care îi fusese oferită lui Langenscheidt şi pe care acesta o respinsese. Fata s-a plîns unchiului ei, care a încercat să îl determine pe inginer să plătească, în ciuda faptului că nu avusese loc nici un act sexual. Cînd Langenscheidt a refuzat, unchiul a dus fata la poliţie, unde aceasta a depus plîngeri de viol şi privare de libertate împotriva inginerului. Cînd poliţia a vizitat camera de hotel a lui Langenscheidt, l-a găsit pe acesta întreţinînd relaţii sexuale cu 3 fete, cu vîrste între 12 şi 15 ani, pe care le şi filma.

La cercetarea apartamentului din Zürich, au fost găsite peste 100 de casete video reprezentîndu-l pe Langenscheidt în acte sexuale ilegale cu fetiţe, multe dintre ele fiind filipineze. Dar, pentru că delictele lui fuseseră comise în mai multe ţări şi pentru că el era un cetăţean german care locuia în Elveţia, informaţia împărtăşită între aceste ţări, fiecare deţinînd cîte o parte a mozaicului criminal, a fost minimă. În final, el a fost acuzat, în ianuarie 1998, de administrare de heroină, răpire de minori şi comiterea de acte sexuale cu minori, primind o condamnare de doar 2 ani şi jumătate la muncă silnică.

Dificultatea în implementarea noii legislaţii, care permite ca turiştii sexuali pentru copii să fie acuzaţi în propriile lor ţări, nu este singura problemă. Important este şi faptul că legislaţia nu conţine nici o prevedere pentru îngrijirea copiilor abuzaţi. Nu există nimic în sensul unei consilieri ulterioare. Mulţi copii sînt traumatizaţi de faptul că se află în atenţia poliţiei, dar şi de publicitatea acordată cazului, astfel încît îi părăsesc pe cei care au grijă de ei – persoane sau instituţii – şi ajung să vagabondeze.

(va urma)

PATRICK BLACKDEN

COMENTARII DE LA CITITORI