UDMR şi imaginea României

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: „Există riscul ca UDMR să nu mai intre în Parlamentul României. Ce imagine ar avea România dacă UDMR nu va intra în Parlament?“

Această interogaţie retorică şi-a pus-o domnul profesor universitar şi mare izvoditor de sondaje, Marius Pieleanu, la sfîrşitul emisiunii „Subiectiv“, de joi, 15 octombrie 2015. Carevasăzică prezenţa UDMR-ului – această organizaţie culturală, care nici din punct de vedere legal nu este partid – în forul nostru legislativ ar fi obligatorie, în ’nalta concepţie patriotică a maestrului sondajelor. Trebuie, neapărat, să avem senatori şi deputaţi de etnie maghiară, care să facă, ei, jocurile în România. E necesar ca acest cal troian, numit UDMR, să existe, fără nici o oprelişte, în Parlamentul ţării noastre. Ei, care aduc mereu otravă şi venin, ei, care nu recunosc că România este stat naţional, ei, care profanează simbolurile noastre naţionale. Ei, care… În concepţia domnului profesor, UDMR-ul este indispensabil. În timp ce Partidul România Mare a fost scos din Parlament. Fără PRM, care apăra şi apără interesele României, s-a putut şi se poate. Fără UDMR, nu. Vadim a fost permanent blamat, atacat şi etichetat drept extremist.Vadim era nociv. Un extremist. Laszlo Tökeş, nu. Aşa cum nu sînt extremişti nici aceia care manifestă o totală lipsă de respect faţă de Tricolorul ţării în care vieţuiesc. Da, prieteni, domnul Pieleanu este ferm convins de încă un lucru, şi anume că nu se poate cu votul prin corespondenţă, pe care liberalii vor să-l impună. De ce? Din simplul şi marele motiv că nu mai intră udemeriştii în Parlament. Ca să ne sfideze ei, de acolo, de sus, din interior. Şi să facă doar ce vor ,,muşchii” lor. Să facă şi să desfacă alianţe politice. Să facă, să susţină, sau să nu facă şi să desfacă guverne. Şi de ei Justiţia să nu se prea atingă, decît cu rare excepţii. Că ei sînt inamovibili, ca şi judecătorii. Unde sînt falnicele păduri ale Transilvaniei, stimaţi analişti şi făcători de sondaje false? Plîng codrii României sărăcite, spoliate şi batjocorite. O Românie furată pe faţă şi cu complicitatea unor parlamentari, şi români şi udemerişti. Plînge Tricolorul batjocorit în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, unde aceşti politicieni ,,indispensabili” îşi cam fac de cap. Ne-a surprins atitudinea dvs., domnule Pieleanu. Cu toate că nu ne-aţi spus care este motivul real pentru care această doleanţă a peneliştilor – votul prin corespondenţă – nu poate fi, logic, pusă în aplicare. Dar, pe dumneata, te mistuia gîndul că o formaţiune, ce s-a dovedit, de-atîtea ori, anti-românească, s-ar putea să nu mai fie prezentă în Parlament. Că, auzi argument-bombă: ar strica imaginea României! Fără alte comentarii.

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI