Ulise şi Penelope

in Lecturi la lumina ceaiului

,,Odiseea“, povestea lui Ulise, aşa cum ne-a lăsat-o nemuritorul Homer, este un roman de aventuri, dar, în egală măsură, şi un roman de dragoste, avîndu-i ca protagonişti pe războinicul rătăcitor Ulise şi pe răbdătoarea Penelopa, fiica lui Icar şi a naiadei Peribea. Ce s-ar fi făcut unul fără celălalt? Abia scăpat din focul de la Troia, care durase fix 10 ani, Ulise nu mai pierde vremea, se urcă pe una dintre cele 12 corăbii, conduse de viteazul Agamemnon, şi se grăbeşte spre casă, în Insula Itaca, unde ştia că îl aşteaptă Penelopa, soţioara lui preaiubită. Ulise plecase la război cam fără chef, gîndindu-se că lasă, singuri şi fără vreun ajutor, o nevastă tinerică şi un copil mic. La fel se punea problema şi cu supuşii lui din Insula Itaca: oare ce se făceau ei fără conducătorul lor, drept şi viteaz? Dar, odată ajuns sub zidurile Troiei, Ulise dovedeşte o isteţime şi o vitejie fără seamăn. Numai datorită agerimii şi iscusinţei lui, Cetatea lui Priam va fi, în sfîrşit, cucerită şi demolată din temelii. Dar izbucneşte o furtună, şi corăbiile lui Ulise se răzleţesc de convoiul lui Agamemnon, astfel că viteazul fiu al lui Laerte urmează să rătăcească pe Mediterana alţi 10 ani. Rînd pe rînd, el va poposi pe Insula ciconilor şi în ţara lotofagilor, oameni care se hrăneau cu flori de lotus. Urmează Insula Eolia, locuită de Eol, zeul vînturilor, şi Insula lestrigenilor, nişte uriaşi care mîncau oameni. Din toată flota lui Ulise mai rămîne doar o corabie, căci lestrigenii îi sfărîmaseră celelalte corăbii şi îi mîncaseră aproape toţi marinarii. Timpul trece şi iată-l pe Ulise pe Insula Aieea, locuită de vrăjitoarea Circe, în braţele căreia va zăbovi 1 an. Înainte de a pleca de pe insulă, el coboară în Infern, unde Tiresias, regele profeţilor, îi dezvăluie ce avea să îndure pînă să ajungă acasă. Acolo, în Infern, Ulise îi întîlneşte pe Ahile, Agamemnon (care, între timp, odată ajuns acasă, la Micene, fusese ucis de soţia lui, Clitemnestra), Heracle, Atlas, Patrocle, Hector, dar şi pe Anticleea, mama lui – toţi fiind duşi de pe această lume. De fapt, Ulise se întîlnise cu umbrele lor. Pornit, iarăşi, la drum, el ajunge pe Insula Ogigia, stăpînită de nimfa Calypso. Acum, eroul nostru era complet singur, căci unica lui corabie şi toţi marinarii pieriseră în locul unde se bat cap în cap Scilla şi Caribda (Strîmtoarea Messina de azi, care desparte Italia de Insula Sicilia). Abia după 7 ani de captivitate, Ulise îşi face o plută şi se desparte de posesiva Calypso. El porneşte, din nou, pe mare şi ajunge pe Insula Scheria, locuită de feaci, unde Nausica, fata regelui Alcinou, se îndrăgostise de el. Regele îl umple de daruri şi îl ajută cu o corabie, ca să plece. După 20 de ani de absenţă, în sfîrşit, Ulise pune piciorul pe Insula Itaca. Acolo, însă, stăpîneau şi îi jefuiau de zor averea pretendenţii la mîna încă frumoasei, dar virtuoasei Penelopa. (Trebuie precizat că Ulise mai zăbovise încă 10 ani pe drum, din cauză că, în ciuda legendarei sale înţelepciuni, făcuse greşeala să-l orbească pe Ciclopul Polifem, fiul lui Neptun, zeul Mărilor. De aceea, ros de gîndul răzbunării, Neptun îl va persecuta crunt pe Ulise. Va trebui ca zeiţa Atena, ca într-un adevărat lanţ al slăbiciunilor, să intervină pe lîngă Zeus, ca acesta să-l roage pe Neptun să-l ierte pe Ulise şi să o înmoaie pe Calypso, pentru a-l lăsa pe eroul grec să plece.) Dincolo, tot aşteptîndu-şi soţul iubit, credincioasa Penelopa făcea cu greu faţă asalturilor celor peste 100 de peţitori (sau proci) – în frunte cu lăudărosul Antinou -, tineri nobili, proveniţi din insulele învecinate. Singură şi lipsită de puteri, ea nu putea să-i gonească pe acei tineri lacomi, care, de fapt, jinduiau la averea lui Ulise. Laerte, socrul ei, era prea bătrîn şi bolnav ca să mai pună mîna pe sabie, iar tînărul Telemah, fiul ei, era prea crud şi cam fără minte pentru a se lupta cu peţitorii. Şi, ca şi cînd asta mai lipsea, nici poporul din Insula Itaca nu-l recunoştea pe Telemah drept urmaş la tronul lui Ulise. Dar Penelopa era o femeie isteaţă şi înţelesese că nu va scăpa de nătîngii peţitori decît printr-un vicleşug. Ea se apucase să ţeasă o pînză, pentru Laerte, şi promisese peţitorilor că, în ziua în care va termina pînza, se va căsători cu unul dintre ei. Însă clipa aceea era departe, fiindcă, iscusită şi neobosită, Penelopa ziua înnoda şi noaptea deznoda ţesătura.

Ştiind ce se petrece în ţara şi în familia lui, Ulise, deghizat în cerşetor, puse piciorul pe Insula Itaca, prudent şi cu multă strîngere de inimă. La început, nimeni nu-l recunoscuse (desigur, tot zeiţa Diana îl ajutase). El nu avea decît un singur ajutor, pe porcarul Eumeu. În sfîrşit, Ulise îl întîlneşte pe Telemah, îi dezvăluie cine este şi, împreună, cei doi plănuiesc să scape de peţitori. Orbiţi de prostie şi necunoscînd adevărata identitate a bătrînului cerşetor, peţitorii îşi bat joc de el. Însă, în scurt timp, avea să fie vai şi amar de pielea lor, căci Ulise îi va ucide pe toţi. Vine momentul cînd îşi dă jos masca şi Penelopa. După ce îi trece surpriza, ea lăcrimează de fericire şi se încuie, o noapte întreagă, cu soţul ei, în iatac, punînd la grea încercare vechiul pat din lemn de măslin. Ea îi va mărturisi atunci lui Ulise că, deşi nu mai avusese semne că el ar mai fi fost în viaţă, ceva din fiinţa ei îi spunea mereu să fie tare şi inventivă, căci, în curînd, va avea parte de o mare surpriză. Şi, după cum aţi văzut, chiar aşa a fost. Deşi anii trecuseră şi peste ea, frumuseţea Penelopei nu se ofilise, după cum nici înţelepciunea şi vitejia lui Ulise nu secaseră.

Dar fi-vor ei fericiţi pînă la adînci bătrîneţe? Nu, căci în viaţa lor îşi face apariţia Telegon, fiul conceput de infidelul Ulise cu vrăjitoarea Circe, iar acesta, dintr-o regretabilă greşeală, îşi ucide tatăl. Îmbătrînind, Penelopa va ceda tentaţiilor tinereţii şi se va căsători cu acest Telegon, căruia îi va dărui un fiu, pe Italus. Telegon a murit în Italia, unde apucase să întemeieze oraşele Tusculanum şi Preneste. În ceea ce-l priveşte pe Telemah, după unii, el s-ar fi căsătorit cu vrăjitoarea Circe, devenind, astfel, tată vitreg pentru fiul ei, Telegon, dar şi frate uterin cu Telegon, sau fiu vitreg al acestuia, din moment ce Telegon se căsătorise cu maică-sa. Un adevărat balamuc! Dar, în poveştile cu zei şi cu eroi antici, la fel ca şi în basme, orice este posibil. Dacă Penelopa reprezintă simbolul soţiei virtuoase, Telemah este tipul fiului devotat părinţilor. Despre ce anume simbolizează Ulise s-a tot spus, aşa că nu mai insistăm.

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI