Ultima cacealma (5)

in Alte știri

La rîndul său, premierul Victor Ponta este, şi el, un adept convins al cacealmalei politice. Dacă atunci cînd se zbătea să ajungă la putere promitea, băţos, că va înlătura dictatura de pe capul românilor, imediat ce s-a instalat la Palatul Victoria a semnat, precum Faust, pactul cu Mefisto, dovedindu-se incapabil să se afirme în bătălia marilor poturi politice. Tot cacealmale s-au dovedit a fi şi promisiunile referitoare la crearea unor noi locuri de muncă, reducerea evaziunii fiscale şi suplimentarea alocaţiilor bugetare pentru Sănătate şi Învăţămînt. Ca vechi pokerist, partener de masă al lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis mînuieşte, şi el, cu aplomb cacealmaua politică. Ultima dată, a candidat la Primăria Sibiului şi a cîştigat. Dar nu prin votul Forumului German, ci cu sprijinul PSD, întrucît, în campania electorală, Herr Klaus semnalizase stînga. După numărarea voturilor însă, a virat dreapta, spre liberali, unde a încasat poturi grase. Fără cine ştie ce stagiu liberal, s-a trezit de la bun început prim-vicepreşedinte al PNL, apoi, s-a instalat interimar pe locul lăsat viran de domnul Crin, iar acum tinde la fotoliul prezidenţial de la Cotroceni. În această aventură, Herr Klaus este susţinut de preşedintele Băsescu, care, cu vreo 2 ani în urmă, refuzase să-l numească premier pe edilul Sibiului. De unde pînă unde o asemenea întorsătură? Zbătîndu-se din răsputeri să ajungă prim-ministru, pentru a evita dialogul cu Justiţia, mai cu seamă acum, cînd liderii comunitari l-au scos de sub aripa lor protectoare, Traian Băsescu îşi leagă toate speranţele de cancelarul Angela Merkel. Dar, ca să te poţi agăţa de un asemenea colac de salvare, e nevoie să existe cineva capabil să-ţi (între)deschidă uşa Cancelariei de la Berlin. Aşa a devenit, subit, Klaus Iohannis amicul politic al lui Traian Băsescu. Este, însă, greu de crezut că, după ce a condamnat, în totală necunoştinţă de cauză, suspendarea „neconstituţională“ a actualului preşedinte al României, doamna Merkel s-ar mai implica în vreo cacealma băsistă. Nici domnul Crin nu-l susţine de florile mărului pe Klaus Iohannis, de vreme ce şi dînsul bate la înalta Poartă a Brandemburgului. Această orientare a unora dintre politicienii noştri nu este deloc întîmplătoare. Toată lumea ştie că Germania este motorul economic al Uniunii Europene, dar şi unul din cei doi poli politici ai noii structuri continentale. Numai că noi, românii, am cam luat pleazna ori de cîte ori am fost zusammen cu nemţii. Nu vom dezgropa Istoria, dar nici nu putem uita că acum 100 de ani, în timpul primului război mondial, trupele germane de ocupaţie au jefuit România mai rău ca hunii. Tot aşa cum nu putem uita că Diktatul de la Viena, impus de Hitler, a smuls din teritoriul României o mare parte a Transilvaniei şi a atribuit-o Ungariei horthyste. Dar, mai ales, ne stă ca un nod în gît Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Basarabia, Nordul Bucovinei şi alte teritorii româneşti au fost cotropite de URSS. Ucraina ţipă după Crimeea, ce i-a fost dăruită plocon de Hruşciov, în 1954, dar nu scoate o vorbă despre teritoriile româneşti pe care le ocupă, fără nici un drept. Germania s-a unificat. România a rămas tot sfîrtecată. Ce a făcut Germania pentru a repara crima săvîrşită împotriva României? Nimic! Absolut nimic! Iată de ce mi se pare de-a dreptul surprinzătoare atitudinea unor politicieni români care, pornind de la propria lor neputinţă, susţin că ne trebuie un neamţ care să rezolve marile probleme ale ţării noastre. Mulţi se întreabă, pe bună dreptate: ce fapte măreţe îl legitimează pe primarul Sibiului, pentru a i se încredinţa cea mai înaltă funcţie în stat? A soluţionat Klaus Iohannis criza economică? A scos România din sărăcie? Marele său succes a fost acela că şi-a cumpărat 6 case din salariu (şi din meditaţii…). Este o realizare, dacă te gîndeşti că milioane de români nu pot să-şi cumpere decît grisine din simbriile lor. Oare nu se mai găsesc români destoinici în ţara noastră? Este adevărat: la noi, pe oamenii politici capabili îi cam numeri pe degete, ca să nu mai spunem că şi aceştia sînt marginalizaţi de impostori. La vremea sa, Victor Eftimiu cerea „o canalie“, fiindcă se săturase de lichele. Noi, cei de azi, îi transmitem remarcabilului poet, prozator şi dramaturg – acolo, sus, unde se află el acum – că nu ne mai trebuie nimic. Avem destui incompetenţi, destui intriganţi şi traseişti, avem geambaşi politici cu duiumul, avem surplus de lichele, de canalii şi corupţi. România nu mai aşteaptă decît o Judecată de Apoi terestră, care va să vină, fără doar şi poate.

În acest an, domnul Crin Antonescu a jucat ultima sa cacealma politică. Epuizat fizic şi psihic, compromis politic şi moral, fostul lider liberal şi-a jucat propriul destin. Ce mai poate spera în acest an? Spre deosebire de domnul Crin, mulţi, foarte mulţi români spun că 2014 va fi anul renaşterii noastre pe toate planurile, aşa cum 1914 a fost vestitorul României Mari.

Sfîrşit

Nicolae Dăscălescu

COMENTARII DE LA CITITORI