Ultimul tango la Paris

in Lecturi la lumina ceaiului

Conform unei superbe tradiţii, etapa finală a Marii Bucle – cap de linie Champs Elysées – devine o mostră de gentlemen’s agreement, respectat cu sfinţenie. O sărbătoare pe două roţi, în care les jeux sont faits, rien ne va plus! Marea ruletă ciclistă nu-i o pricăjită de alegere locală, să facă mult zgomot pentru nimic, la spartul tîrgului. Are blazonul prea încărcat de nobleţe, de istorie şi de nume într-adevăr strălucitoare, nu suflate cu aur de trompetă şi lustruite cu scuipat, ca să accepte schelălăieli, clotildeli ori jalnice pretenţii de renumărare a voturilor.
Pe drumul de costişă ce duce la Paris, caravana rulează într-o frăţie generală. O frăţie cum, poate, mai întîlneşti doar în Parlamentul nostru… Mă rog, al lor… Şi nu întotdeauna, ci atunci cînd vine vorba de pensiile speciale. Cu obligatoria precizare că, între ciclişti, frăţia e sinceră, nelegată de interese meschine – gen guvernatorul (cu G, de la Guvern) Deltei Dunării, ori retrocedări de palate & despăgubiri uriaşe, acordate de „comisia mea“. Pe Sagan şi ai săi nu-i interesează cine, şi cum, obţine contractele de asfaltare a şoselelor pe care-şi riscă ei claviculele, uneori şi viaţa, cam 11 luni pe an.
Vorbeam, însă, de serbările galante ale ultimei etape. Atît de galante, încît au făcut posibil ca întreaga caravană să parcurgă trei sferturi din traseu în ritm de tango, iar Froome şi colegii săi de la echipa Sky să-şi savureze victoria din mers, ciocnind sticle de bere, apoi cupe de şampanie. Chapeau bas, sir Froome!, ai procedat cum numai un stilat supus al Majestăţii Sale Regina Elisabeta e-n stare. Cu menţiunea că Elisabeta e… a II-a, în timp ce Excelenţa Voastră sînteţi Întîiul! Atîta doar, să nu aflăm, mîine-poimîine că, alcoolul figurînd pe lista substanţelor interzise, au intrat pe fir băieţii răi de la anti-doping. Zdreneţele astea sînt capabile de orice! Cu menţiunea că ideea de zdrenţe nu-mi aparţine mie, nici lui Gigi Becali, ci unui ziarist rus. Ziarist convins că onor comisiile antidoping s-ar fi subordonat de mai multă vreme Mafiei mondiale a pariurilor, executînd, fără crîcnire, ordinele giganticei caracatiţe. Nici nu-l contrazic, nici nu-i dau dreptate ziaristului respectiv; doar mă întreb cine ar mai fi pariat pe altcineva, decît pe răposatul Pantani, în etapele de munte ale tururilor cicliste de acum cîţiva ani?… Or, aşa stînd lucrurile, trageţi dvs. concluzia: voiaţi să moară mamiţa, adică onor casele de pariuri? Drept care, vorba lui Stalin – dispare omul, dispare şi problema! Dar, în fine, pînă vom afla mai multe, dacă vom afla vreodată, hoţul se alege cu un păcat, iar păgubaşul cu 1.000.
Abia intrat în Paris, de parcă o forţă ocultă ar fi apăsat (şi) pe butonul Turului, plutonul trece de la tango la foxtrot. Începe bătaia peştelui! Roţile şuieră prin Place de la Concorde, locul în care săracul, la figurat, Robespierre, şi-a pierdut capul la modul propriu. N-a fost singurul copil devorat de revoluţia-mamă, dimpotrivă, în secole, şi în cele mai diferite spaţii geo-politice, cadavrele răzvrătiţilor s-au adunat fără număr-fără număr! Inclusiv în Românica noastră. Din vina cui? Puţintică răbdare, stimabililor, pen’ce atîta grabă?! Nu ne-am lămurit noi care-i adevărul cu Elodia, sau cu Mădălina Manole, nici măcar cu patronul Hexi-Pharma, şi vreţi să aflăm cine, şi din ordinul cui, a tras în ’89?
Nu trece un minut, şi caravana ajunge în dreptul faimoasei Jardin des Tuileries. Fugă nebună pe ciclişti, fugă de idei pe mine: oare ce morman de retrocedări s-ar fi întîmplat în magnifica grădină, dacă primarul Parisului ar fi fost Traian Băsescu?!… Dar nu, curăţ puşca şi vorbesc prostii; dacă micimanul ar fi-ndrăznit să confunde Jardin des Tuileries cu Parcul Bordei, Place de la Bastille scria pe el! Poate că urmaşii lui Danton ar fi repus imediat în folosinţă chiar şi ghilotiona!!
După cum, revăzînd celebrele pietre cubice de pe Champs Elysées, în loc să gust din plin spectacolul, ori să-l compătimesc pe Kitell, care tocmai avusese o pană de cauciuc, eu mă gîndeam la alte bazaconii: dacă Adriean Videanu ar fi fost primarul Parisului, ar mai fi rămas la locul lor cubuleţele alea de granit, sau o porneau în trap săltat după bordurile de bazalt ale Bucureştilor?!
Apropo de primari: şi Bucureştii şi Parisul au două femei primăriţe. Ambele, ca să zic aşa, socialiste. Asta, ca să pomenesc de asemănări. În ceea ce priveşte deosebirile, nu mă bag. Nu de alta, dar probabil că nu mi-ar ajunge toată revista să le înşirui. Şi totuşi… Bunăoară, madame Anne Hidalgo a dus pînă la capăt procesul intentat lui Jean-Marie Le Pen, dacă am înţeles bine, pe nişte motive rasiale. Nu cunosc ce-a făcut madam Vrînceanu-Firea-Pandele cu procesul intentat lui Băsescu. Dar presupun că a procedat şi dumneaei precum în Turul Franţei: les jeux sont faits, rien ne va plus!
Ghidoanele virează sincron spre cartierul comercial de bon ton al Parisului, Rue de Rivoli. Oare aici şi-or fi făcut les achats bunele amice Udrea-Bica-Topoliceanu? Uşurel, uşurel, fetelor, nu vă speriaţi, că-i de bine! Les achats, adică micile voastre cumpărături, cînd cu fotografiile găozarilor de „agenţi secreţi“… Dar nu, varianta Rivoli e exclusă; de unde să aibă, dragele de ele, atîţia bani, încît să se rişte
într-un loc cu preţuri exorbitante. Pentru buzunărelul lor era potrivit un magazin ceva mai modest. De pildă, Cocoş Anel. După care ar fi servit un dejun frugal, în bufetul Le poulet électoral, al unui anume Florin Popesco. Nici o legătură cu Elvira Popesco, nici cu al ei Théâtre de la Michodière, aflat la cîţiva paşi de Olympia. Unde, în urmă cu aproape un secol, s-a produs şi Stela Popesco.
Frînele scîrţîie pe do de sus la curba de lîngă Centre Georges Pompidou, după care goneta se reia, mai nebună, îndepărtîndu-se cu 60 de kilometri pe oră de Muzeul Brâncuşi. Altă fugă de idei pe mine: nu ştiu de ce, dar nu mă dă gata Cuminţenia Pămîntului. E Brâncuşi şi nu-i Brâncuşi… N-are super-clasa Păsării măiestre ori a Muzei adormite, ca să nu mai amintesc de Domnişoara Pogany. Cu atît mai puţin de Prinţesa X, în fapt prinţesa Marie Bonaparte, reprezentată sub forma unui… phalus!
Cuminţenia… Nu-i exclus să mi-o fi scos de la inimă cerşeala naţională, în care, fără voia statuetei, au înfofolit-o guvernanţii noştri. Ea, sărmana, nu protestează, că de-aia-i Cuminţenie, dar… Oare cîţi bani s-or fi strîns pînă acum pentru achiziţionarea ei? Părerea mea e că nu se va strînge jamais suma pretinsă, românul nemaiavînd încredere în nimeni şi nimic, cu atît mai puţin în Instituţiile Statului. Cu ani în urmă, Adrian Năstase nu lansase proiectul Dracula Parc, sau cum dracu’i zicea, lăudîndu-se că a şi donat un milion de lei? Bineînţeles, el, săracul, n-avea bani nici cît Udrea-Bica-Topoliceanu, dar probabil că-l împrumutase tante Tamara. Însă nu asta-i problema, ci oare ce anume
s-a ales de proiectul cu pricina? Păi, s-a ales-bules. Dacă era Dracula, dracu l-a luat! Pînă om vedea ce se alege şi cu statueta brâncuşiană, ne crucim… pardon, ne mulţumim cu Ciudăţenia Pămîntului I: cartoful înfipt în băţ şi amplasat vizavi de balconu’ lu’ Ciuruitu’. Iar, mai nou, şi cu Ciudăţenia Pămîntului II, plantată pe locul lui papaşa Lenin, în Piaţa Presei Libere. Ciudăţeniile astea, luate laolaltă, nu cumva or fi costat mai mult decît Cuminţenia? Şi, atenţie, doar pe bani de la buget!
Caravana traversează de acum faimoasa Place de l’Etoile, avînd în centru l’Arc de Triomph. Cele mai lungi reparaţii ale Arcului lor, că, deh, şi triumful mai are, din cînd în cînd, nevoie de remonturi, au durat 4 luni. Arcul nostru de Triumf se repară de vreo 4 ani, şi tot nu-i gata. Cine ştie ce firmă a vreunui cumnăţel s-o fi ocupînd de problemă… Din Place de l’Etoile pleacă 12 artere, admirate azi de întreaga planetă drept un model de sistematizare perfectă, pus în practică, pe malurile Senei, de genialul arhitect Haussmann. Căruia, atenţie!, i s-a dat mînă liberă să facă praf şi pulbere vechile bojdeuci. La noi, pe sărmanul Haussmann l-ar fi mîncat cu fulgi cu tot cine ştie ce ONG, inventat de cine ştie ce Pulifrici; pe malurile Dîmboviţei, nu mai sistematiza baronul Piaţa Matache cît e hăul!
Imaginile din elicopter ne arată La Tour Eiffel, înţesat de spectatori. Nu departe de simbolul Parisului se află Ambasada României. Cartierul general din care, susţin gurile rele, s-ar fi decis alegerile prezidenţiale – 2010, fratele lui Mircea Băsescu întrecîndu-l atunci, la sprint, cu o „puţă de muscă“, pe soţul Mihaelei Mon Amour. Mai ceva decît finalul „la fotografie“ Cavendish-Greipel!
O cameră TV panoramează blocurile ce străjuiesc circuitul ultimei etape. Şi iar fugă de idei pe mine: într-unul din acele apartamente, multe de închiriat, parcă-parcă zăresc o pereche. El – coşcadîr, posomorît, ea – jună şi suavă ca o garofiţă. El – aducînd teribil cu Marlon Brando, ea – cu Marie Schneider. Se sărută pătimaş, hormonul le-a terminat neuronul. Pacheţelul de unt le mai lipseşte…
Iată şi Dôme des Invalides, locul de veci al lui Napoleon. De fapt, a ceea ce a mai rămas din el, după deshumarea din Insula Sfînta Elena. Nu-i singurul care a sfîrşit-o pe bază de Elena… Fusese exilat acolo după ce pierduse dramatic „Turul Rusiei“, apoi şi etapa de la Waterloo a „Turului Belgiei“. Astăzi, Dômul este un azil confortabil al oştenilor veterani, îngrijiţi cu tot respectul cuvenit eroilor. La noi, generalul Marin Lungu, erou al luptelor din Munţii Tatra şi al filmului „Prea mic pentru un război atît de mare“, a fost azvîrlit afară din apartamentul în care locuia de peste 30 de ani.
Manolo Terzian, principalul comentator al Bouclei, e şi el, nu doar Froome, în formă de zile mari. S-a maturizat, nu mai strigă din toţi bojocii că-i evadare, cînd vreun anonim, dornic să-l vadă vecinii la TV, ţîşneşte şi el cîţiva metri din pluton. Manolo e bun, chiar foarte bun. A învăţat ciclism, se documentează la sînge, iar în plus ne oferă nişte reţete culinare cum nu găseşti nici în Sanda Marin. Înghite şi el în sec, cînd ni le dictează… Poate am şi eu micul merit de a-l fi dat cu nasul prin ciclism: în 2000, la europenele de fotbal din Belgia-Olanda, l-am invitat în cantonamentul echipei naţionale pe marele campion Eddy Merckx, despre care aflasem că locuia la doi paşi de pensiunea noastră. Ca toate personalităţile reale, nu artizanale, a acceptat imediat invitaţia, cu bucuria mărturisită de a-l cunoaşte pe Hagi, iar întîlnirea s-a desfăşurat sub deviza Merckx şi naţionala României, mereu în tricouri galbene. Toujour en jaune… Au participat şi ziariştii români prezenţi la Grimbergen, ceea ce nu trebuie să vă mire din cale-afară; antrenor era gentlemanul Jenei, nu… Dillinger, cum îi zicea respectivului Nae Manea, Dumnezeu să-l ierte! Să-l ierte măcar pentru că nu mi-a achitat ultima partidă de table pierdută, ba, mai mult, a dat şi cu tablele de pămînt, făcîndu-le surcele. Mă rog, nici Manolo n-a dat berea convenită după partida pe care a pierdut-o în Portugalia, dacă nu cumva în Norvegia, dar el mai are timp să repare omisiunea. Poate chiar să mai adauge o halbă, fiindcă atunci, în Belgia-2000, mi-a furat, din zbor, ideea cu tricoul galben, punînd-o, cu litere mari, în capul ziarului.
…Eee, dar totul are un sfîrşit! Turul Franţei – 2016 se încheie cu victoria categorică a lui Froome, a treia la număr în această mare competiţie a Franţei, de fapt a lumii. Adus de mă’sa la festivitatea de premiere, Froomică ăl mic, şi el în tricou galben, plînge cu sughiţuri în clipa în care-l ia ta’su în braţe; păi, dacă-l vede doar o săptămînă-două pe an, de unde să-l ştie copchilul? Iar cînd îl zăreşte la televizor, ascuns după cască şi ochelari, murdar pe faţă de tot noroiul şoselelor lumii, probabil că exclamă precum băieţelul dintr-o inspirată reclamă: E Bau-Bau!… Că de reclama cu Ce se dă aici? Nu ştiu!, m-am săturat mai pînă peste cap decît de Alina Gorghiu & Vasile Blaga.
Gata şi festivitatea de premiere! Sutele de mii de parizieni veniţi la acest ultim dans pe două roţi, se retrag, care spre case, care spre renumitele terase din centru. Cei mai mulţi abia aşteaptă să vadă la televizor finala under 19 a europenelor de fotbal, în care Franţa va juca împotriva Italiei. Poate, cine ştie, cocoşii galici vor cîştiga de data aceasta, mai îndulcindu-le recenta amărăciune produsă de finala seniorilor. Oricum, una peste alta, Franţa a disputat două finale 2016; la noi, încă nu se cunosc toate echipele care vor juca în campionatul deja început; început, bineînţeles, cu un meci amînat…

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI