Ultimul vultur a murit în braţele mele

in Poeme

 

Ultimul vultur a murit în braţele mele,

încă-i mai simt aripile strivindu-mi sternul,

indicatoarele apropiau infernul,

praful şi pulberea se-aşezaseră-n stele.

 

M-a privit în ochi ca pe-un dor interzis,

ghearele-mi sfredelesc retina, albastrul,

n-am înţeles de unde-a apărut dezastrul

din ce iluzii de nedescris.

 

Mi se părea o eroare majoră

femeia transparentă din ceaşca de cafea,

îmi curgea prin vene amarul din ea,

inventasem iubirea într-o gamă minoră.

 

Ne-am îmbăiat în praful de vise,

îi eram rege, ea, sublima regină,

s-a înălţat pasărea ca un gînd în ruină

şi ne-am îmbarcat pe corabia lui Ulise.

 

Fierbeau mările pregătite să soarbă

orice ecou rămas nerostit,

în anticamerele nopţii ne-am iubit

şi noaptea ne privea ca o oarbă.

 

Armate de zombi, de îngeri drogaţi,

ne asediau spaima, flămînda,

aşteptau să ne izbească osînda,

dar noi eram deja ostracizaţi.

 

Eram scăpaţi printre gratii de ger

de vîntul ce zburase cu timpul în gheare,

zadarnic ne pîndeau satanicele fiare

cu pofte ascuţite în dinţii de fier.

 

Veneam dintr-un timp fără moarte

regăsiţi după vagi căutări, amînări,

nu era loc de minciuni şi trădări,

eram de ora uitării departe.

 

Dar se ţesea o dramă-n vechile castele,

acolo încolţeau plecările lumeşti,

lovită-n cord de demoni nefireşti

umbra ta a murit în braţele mele.

 

Şi-atunci lacrima de piatră s-a prelins

prin apusul ucis de o boală cumplită,

în golul din jur lumina-i strivită

şi ultimul vultur în gol s-a întins.

 

Adi SfinteŞ

6 ianuarie 2015

 

COMENTARII DE LA CITITORI